Home » Analize » Temperaturile au spulberat recordurile în Spania: Începutul lunii octombrie din acest an, cel mai călduros de la debutul măsurătorilor

Temperaturile au spulberat recordurile în Spania: Începutul lunii octombrie din acest an, cel mai călduros de la debutul măsurătorilor

Temperaturile au spulberat recordurile în Spania: Începutul lunii octombrie din acest an, cel mai călduros de la debutul măsurătorilor
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Începutul lunii octombrie din acest an a fost cel mai călduros în Spania de la debutul măsurătorilor, a anunţat luni agenţia naţională de meteorologie din această ţară (AEMET), în contextul în care aproape 40% dintre staţiile meteo spaniole au înregistrat temperaturi maxime de peste 32 grade Celsius, informează Reuters, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Acest început de toamnă le-a oferit totuşi până acum spaniolilor un mic răgaz după o vară cu patru valuri de căldură întinse pe durata a 24 de zile, parte a unui model global de creştere a temperaturilor, atribuit pe scară largă de oamenii de ştiinţă activităţilor umane.

„În majoritatea Peninsulei Iberice, temperaturile de la 1 octombrie au fost cu şapte până la 14 grade Celsius peste valorile normale din această perioadă a anului”, a declarat purtătorul de cuvânt al AEMET, Ruben del Campo, care a adăugat că aproape 100 de recorduri locale au fost doborâte duminică.

Două oraşe din partea central-sudică a Spaniei, Badajoz şi Montoro, au doborât recordul în Spania continentală pentru luna octombrie, după ce au înregistrat temperaturi de 38 grade Celsius, respectiv de 38,2 grade Celsius. Precedentul record era de 37,5 grade Celsius şi fusese stabilit în oraşul Marbella în octombrie 2014.

Staţia meteorologică din legendarul Retiro Park din Madrid, ce are o vechime de un secol, şi-a egalat recordul pentru luna octombrie, care era de 30 de grade Celsius şi fusese stabilit în 1930.

„Amprenta schimbărilor climatice se manifestă prin faptul că astfel de perioade călduroase sunt de acum mai frecvente şi mai intense”, a declarat Ruben del Campo pentru televiziunea publică spaniolă (TVE).

El a adăugat că verile viitoare ar putea fi nu doar mai fierbinţi, ci şi mai lungi, extinzându-se până la mijlocul toamnei calendaristice, care este în mod tradiţional un anotimp mai blând şi ploios.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole