G4Media.ro

Tehnologie no-touch la viitoarele locuri de muncă: aparat de măsurat distanța între…

Tehnologie no-touch la viitoarele locuri de muncă: aparat de măsurat distanța între angajați

De obicei, se spune că tehnologia aduce oamenii mai aproape unii de alții. Actuala criză generată de Covid-19 demonstrează însă contrariul, fiind tot mai căutate soluțiile tehnologice și gadgeturile care să contribuie la siguranța și păstrarea distanței fizice la locul de muncă, relatează Sifted, un site despre start-up-uri susținut de Financial Times.

Vă prezentăm în continuare câteva astfel de proiecte:

Măsurarea distanței sociale. Mai multe companii britanice au început recent să testeze un device, numit Bump, care avertizează angajații dacă nu respectă păstrarea unei distanțe minime de doi metri între ei. Sistemul funcționează pe baza frecvențelor radio, asemănător sonarelor folosite de submarine, dar care este mult mai precis decât bluetooth-ul folosit la telefoanele inteligente.

Bump costă aproape 100 de lire sterline iar dacă va exista interes pe piață va putea fi produs în serie de la mijlocul lunii iunie.

# Stai virtual la coadă. Probabil nu foarte multă lume își mai aduce aminte de obiceiul de pe vremea comunismului de a lăsa o plasă la coadă la alimente, pentru a-ți marca astfel locul în rând. Lăsai plasa, plecai, mai rezolvai niște treburi, te întorceai după câteva ore când în mod normal mai aveai puțini oameni în față.

Acum, locul plasei va fi luat de către ”biletele virtuale”, precum cele oferite de către compania Acceso. Aceasta a dezvoltat de mai mulți ani un sistem care oferea doritorilor posibilitatea să își rezerve locul la diferite instalații dintr-un parc de distracții. Cum însă lumea nu prea se înghesuie acum la așa ceva, sistemul a fost adaptat astfel încât să ordoneze persoanele care așteaptă să intre la mall sau pe un aeroport, spre exemplu, evitându-se astfel aglomerația sau apropierea nepermisă dintre oameni.

Măsurarea ritmului respirator. Rutina noii noastre vieți va presupune tot mai mult și monitorizarea oricăror semne care pot prevesti îmbolnăvirea. Măsurarea temperaturii la intrarea într-un spațiu public e deja un lucru banal.

Compania Iceni Labs merge însă puțin mai departe și oferă o tehnologie care permite măsurarea ritmului respirator, mai exact a numărului de respirații pe minut (la om acesta este în mod normal între 12 și 16). Se știe că pacienții ce au Covid-19 au probleme de respirație, de aceea aceste monitoare ar urma să fie instalate mai întâi în spitale – pe perete sau sub patul unui pacient – unde pot identifica foarte ușor pacienții a căror stare se înrăutățește. Avantajul aparatelor este că nu este obligatorie intrarea în contact uman. Pe viitor, aceste monitoare, al căror preț este de circa 2000 de lire, pot fi instalate în hale de producție, birouri sau aeroporturi.

Foto: Device-ul Bump

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

272 comentarii

  1. Buna,
    Pentru ”potecă ” trebuie tastat in sectiunea cautare:”tehnologie no-touch”
    Cam complicat, dar nu-i bai…
    Sunt sanse sa aflam cum s-ar putea pune o poza langa user? Ca ma gandesc sa desenez si sa colorez una de mana si…Oare ar putea s-o copieze?

  2. Intrasem alaturi dar m-am prins la timp ! E fain de tot aici ! :))0

  3. Neata tuturor !
    @Scara daca vrei sa te distrezi nitel intra pe articolul de azi cu sectia de procurori a CSM care ia in discutie raportul inspectiei privitor la Kovesi…
    O zi buna tuturor !

  4. @Annaa,
    Buna dimineata… Ai grija sa nu iti arzi pielea la plaja ! :)))
    Distractie maxima sa ai ! :)))

  5. Buna seara,
    O fi sau n-o fi coincidenta, dar am remarcat ca(,)clona nu prea m-a mai atacat dupa ce am adus vorba de vreo doua ori de ”sufertase” si de ”cantina sociala”… Sa fie asta o dovada ca e vorba de @Asistat?
    PS. Va rog sa ma scuzati, dar sunt obsedat de problema asta si n-o sa am pace pana nu-l potolesc cumva!
    Toate cele bune!

  6. Bună dimineața,
    Pentru „potecă” e suficient „no-touch” la „caută” …

    • Scara, poate sa fie si Omul Vitruvian dar si Dacian Julien Soros !
      De ce iti spun toate astea ? Pt ca i-am testat pe amandoi bagand la inaintare doua „ajutoare” de-ale mele si in ambele situatii amandoi s-au clonat la secunda dupa ele si mi-au raspuns ! Poate sa fie si Asistat care are cam acelasi stil cu Scaraotchi(R)-fake !
      Dar de ce crezi ca pe unul ca Asistat l-ar inhiba faptul ca tu ii dai de inteles ca l-ai descoperit ?
      Impotriva ta se practica de fapt un clasic bullying in mediul on-line si, de fapt, pot sa fie nu unul ci mai multi „agresori”!

      PS. Incearca- zic eu – sa nu-l (nu-i) bag(i) in seama si vezi ce iese ! In mod normal ar trebui sa se retraga pt ca irelevanta este cea mai mare umilinta pt unul (unii) ca el/ei !

      PPS. DAR IN SPECIAL NU TE SCHIMBA, RAMAI ACELASI ! DACA DISPARI SAU ITI SCHIMBI STILUL care de fapt e problema lui /lor, ATUNCI AU CASTIGAT !

    • @Su,
      Deocamdata NU ma schimb, dar voi mai lupta o perioada cu el, ca simt ca nu simte in apele lui atunci cand il ating cu Gramatica…
      PS. Am observat la articolul lui Tapalaga de azi ca se simte lezat si de treaba cu ”sufertasul” si ”cantina asistatilor”, ceea ce imi intareste convingerea ca e vorba de @Asistat… Ii voi ”monitoriza ” inca o perioada limbajul si doar dupa aceea voi face pasul de a-l ataca frontal la numele de @Asistat…Si inainte de a o face ma voi consulta cu voi…

      PS. Pe HN @Asistat mai posteaza si daca ”da”, cat de des?
      Noapte buna!

  7. Scara,
    (Off topic) :
    Roag-o , te rog , pe Ana Maria sa mai intre in Cafenea sa vorbeasca cu noi… Sa ne mai povesteasca ce face?… cum e ?… chestii d-astea !

    • @Su,
      Alta cale in afara de aceea de a o ruga…aici n-am. Am doar alta…cale catre @un domn…
      PS. Zic mai bine sa fim intelegatori, ca doar e in concediu si stii cum e: butonatul telefonului e ultimul lucru la care te gandesti cand ai in fata ochilor marea de culoare albastu-turcoaz…

  8. Buna dimineata !
    Iar sunt blocat ! :((

  9. Buna!
    Ce boroboata ai mai facut ?

  10. Buna seara!
    Va rog sa mai treceti o data pe la articolul ref la aia de la PSD care a lovit cu masina un pieton, Elvira Serapatean sau cum Dracu’ o cheama! Zic ca merita…

  11. Ana,
    ai postat azi sub numele de Sorin la articolul cu Orban si premierul slovac ?
    Mi-au placut mult comentariile. La unul dintre ele ti-am raspuns mai elaborat dar din pacate nu a aparut. Iti spuneam in acel comment ca Orban s-a prins de reprosul facut de slovac si de aceea nu a dat importanta scuzelor si le-a minimalizat rostul tocmai pt a nu fi obligat sa-si ceara la randuul lui scuze !

    PS. Tu ce mai faci ?

  12. Bingo: 100% clona e @Dacian Julian Schengen, se vede clar din postarea lui de la articolul legat de coroana de flori depusă de Nicușor și Barna cu ocazia celor 30 de ani de la Mineriade.
    PS. Acum intrebarea e dacă e @Asistat…

    @Su,
    @Asistat comentează des pe HN? Că dacă comentează des, atunci e clar: pe G4M comentează la fel de des, dar clonează…

  13. Buna seara,
    Ieri mai toata ziua am fost blocat. Voi?

  14. Salut, salut ! Eu aseară târziu am coborât de la poalele munților, Alpi de la cabana unor prieteni ! Nu am deschis măcar internetul, așadar ca sa-ți răspund la întrebare, Susu, nu eu am comentat pe forum și observasem și eu ca mai exista un Sorin care din când în când, comentează! Sa fiți sănătoși și sa ne auzim cu bine !

  15. ‘Neata!
    Poate aveti timp sa treceti si pe la articolul legat de ”UDMR-Raportul Departamentului de Stat- Cimitirul din Valea Uzului”. Zic ca merita .
    @Ana,
    La poalele Alpilor masca mai e obligatorie sau aerul e mult prea tare pentru virusache ?
    PS.Insa la intrare in tara sa nu uiti sa-ti pui masca, ca la noi ieri au fost 340 de cazuri, iar zilele viitoare cred ca va fi jale…

  16. Algarve, așa se numește regiunea din Portugalia unde mergem din data de 20 , dacă toate sunt în regulă , așa că până la sfârșitul lunii iunie când voi reveni în tara am toată speranța că nu mai este nevoie de mască.
    Otchi, ti-ai schimbat stilul de scris cumva, o dai cu cinismul și ” mistoacele ” și este haios ! Zi faina și ne citim seara !

  17. N’eata Bună ! La cât de vocali sunteți voi , ne auzim luna viitoare! )))) Sa fÎți sănătoși !

    • N’eața,
      @Ana,
      Te rog să nu te superi pe noi că nu suntem atât de vocali pe cât ar trebui să fim, dar avem atâtea pe cap in ultima perioadă! Spre exemplu eu sunt ocupat până peste cap cu clona aia idioată, că până să apară ea (clona) intram la câte un articol pe ici pe colea si comentam pe unde puteam, dar de acum nu mai pot să procedez așa, ci mă văd nevoit să „trec prin ciur” zi de zi tot site-ul ca să nu apuce să mă denigreze fără să pot sa-i dau replica binemeritată…
      PS. Doar la articolul de ieri ref la „Comunitatea Declic” am reusit să fiu mai relaxat …
      Toate cele bune si vacanță placută in continuare! Voi intra aici de 2 ori pe zi…

  18. Heiii… Ana, ce bine ca ai mai dat si tu un semn de viata ! :)) Deci nu o sa fie Spania ! :))) din putina geografie pe care o stiu eu, Algarve e la Atlantic si e de lux ! sa vii ca ciocolata ! :))))))

    PS. Dar inainte sa pleci, zi-ne si noua ca sa te invidiem ( la modul frumos !) 🙂

  19. Annaa:
    Aaaa… asa se explica tacerea ! :)) Culmea e ca Sorin a comentat la un articol despre Cluj si a comentat cu patos de ardelean incat am fost convins ca tu esti ! 🙂
    Multumesc pt urari ! Sa vii sanatoasa din vacanta si rectific : peste bronzul de Alpi sa adaugi un bronz de Atlantic !

    PS. In rest, cat si cum…

  20. Mi-am recapatat numele ! :)))))) De-ati sti ce dor mi-a fost de el ! 🙂 Sa fiu alintat asa cum eu va alint cu Scara si Annaa ! De cand nu mi s-a mai spus Suu sau Susu ?!! :)))))))

  21. Salutare trupă! 🙂 Susu, Algarve este în Portugalia, la ocean într-adevăr de Spania ne-a fost frica din cauza virusului. Ai fost blocat ? Eu nu am intrat de mult pe forum , în viteza am mai citit titlurile și cam atat , vreau repaus și relaxare totala! fb, l-am închis, nu-mi mai aducea nici o satisfacție cât despre chestiunea personala de la Viena, totul este la superlativ!
    Otchi, nu îți raspunsesem la întrebarea ta dacă aici lumea poartă masca ! AICI TOATĂ LUMEA E CU MASCĂ !! La cabana am fost în familie, cu frații cumnatului meu și clar ca nu am purtat mască, era și păcat de aerul ăla dumnezeiesc, sa îl mai și filtrezi! Superbe imagini , curat , dar o sa repet pana în ultima mea zi de viață , Apusenii, sunt cei mai cei munți de pe planeta ! Ps. Relaxeaza-te cu clona ta, ce dacă zice ceva de tine, cine contează te stie cum ești iar de restul sa nu te doară capul !

  22. Buna seara,
    O sa ne coste ca nu purtam masca, dar nu vreau sa insist pe acest aspect pentru ca s-ar putea interpreta…
    Clona mea a cam obosit si ma ataca doar cand vine vorba de Trump, dar si asa o face din ce in ce mai anemic…Dar mai bine sa nu zic ”hop”, iar pe urma sa incep sa ma vait din nou…
    Noapte buna!

  23. Da Annaa, Spania e inca nesigura ! Asa reiese din informatiile din mass-media ! In schimb Portugalia, citesc pe Digi 24 ca e preferata si pt a fi gazda unui turneu de fotbal cu cele mai bune echipe din Europa !
    Doar ca va trebui sa intrii in izolare doua saptamani cand te intorci din vacanta . Dar cum ai mandretea de gradina si casoiu e chiar un final misto de vacanta. Te odihnesti inainte de reluarea job-ului !

    PS. Distractie maxima in continuare ! 🙂 Noapte buna !

  24. Buna seara,
    Ce va spuneam mai sus, sa nu zic inca ”hop”. M-a clonat iar la cateva articole si ma oftic ca aveam garda garda jos si n-am putut sa reactionez in timp util..
    Voi ce mai faceti, cum va mai feriti de virusache…?

    • Buna dimineata !
      Sunt ascultator : port masca, am grija pe cat posibil sa pastrez „distantarea sociala” in mijloacele de transport in comun, pe strada in magazine si in institutii… ma spal pe maini bine- bine… Am redus iesirile inutile… Cam asta… :)))

      PS. Nu prea te-a mai clonat ! De vreo trei saptamani, rar de tot apare si o clona a lui asdfg dar apare cu comentarii scurte, neutre de obicei, nepolemice si din care un tert nu isi poate da seama ca mesajul clonei e usor contradictoriu cu al originalului asdfg. Eu nu il bag in seama asa ca nu are spor !

      PPS. Toate se rezolva in timp ! Poate chiar ar fi bine sa inveti sa traiesti cu ea, cu dusmanul in acelasi spatiu virtual tot asa cum unii nu au invatat sa traiasca fara cei dragi desi cica ar trebui sa invete ! 🙂

    • @Su,
      As vrea, dar tu ai vazut postarea lui de la articolul legat de Emmanuelle? Incearca sa ma faca de ras si nu pot sa stau cu manile in san…

  25. Scara, am vazut acum si te-am ajutat si eu cu doua commenturi !

    PS. La stilul neutru si mereu in defensiva in care esti, nu o sa rezolvi niciodata cu ei : Fie devi dur, fie ii ignori cu desavarsire si nu le mai raspunzi deloc !

    Cititorii fideli ai site-ului, stiu deja cine e Scara cel adevarat, unii chiar fac apel in comenturile lor la tine ( cineva scria ieri alaltaieri ceva de genul… ” scara are cazan…” (cred ca la articolul in care e vorba de falsificarea diplomei de facultate de catre directorul adp sector 4.. ceva ca a absolvit fac. de instalatii), astfel incat vor face diferenta intre tine si cel fals iar ceilalti care nu stiu o sa treaca mai departe

    PS. In orice caz, nu cred ca merge atitudinea aceasta de mijloc pe care ai adoptat-o ! Mai vedem O zi buna !

    • Su,
      Merci mult pentru ajutor!
      Cel despre care vorbesti tu e @Dani si nu e un exemplu potrivit intrucat am o ”relatie” destul de apropiata cu el de ceva timp, in sensul ca am ”trancanit” mult impreuna cu el pe diverse teme si e normal sa poata sa faca diferenta intre original si clona. Problema e la cei care intra destul de rar pe G4M, dar a caror opinie sunt de parere ca conteaza..
      PS. Sper sa-mi fie mult mai usor sa-l pun cu botul pe labe acum, ca s-a intors Bad@

  26. Buna ziua,
    Sunt pe culmea fericirii pentru ca s-a intors Bad@ cel adevarat! Puteti observa ceea ce spun la ultimele articole legate de Trump.
    @Su,
    Imi pare rau, dar la treaba cu Trump nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine, intrucat il consider pe Trump principalul vinovat pentru multe din relele din ultima perioada, cele mai importante pentru noi fiind: ”inghetarea” luptei anticoruptie dar cel mai important motiv: asmutirea Poloniei si Ungariei impotriva UE. Nu stiu daca ai observat, dar nu cred ca e o concidenta faptul ca Polonia a adoptat tonul actual in relatia cu UE fix dupa vizita lui Trump de la Varsovia din 2017. Cred ca Trump aplica polonezilor metodele mafiotilor de a cere taxa de protectie:”Vrei sa te apar de rus cu orice pret, atunci faci cum spun eu!?”

  27. Annaa,
    aud stiri oarecum ingrijoratoare despre Portugalia…Tu esti deja in Algarve, nu-i asa ?

    PS. Da si tu un semn …! 🙂

  28. Scara,
    Ma bucur pt ca te-ai mai linistit ! Baga mare, de-acum !

    PS. Trump le cere „taxa de protectie tuturor ! Nu se sfieste sa faca asta nici macar fata de Germania ! Ba, din contra ! :))))))

    PPS. O zi buna !

  29. Haide, Ana Maria ! Zi-ne cum te balacesti tu la ocean si cu ce fructe de mare te delectezi la pranz !

    PS. Nu stiu cat s-o omori Scara dupa ele, dar tu stii ca eu ma topesc cand e vorba de scoici si raci si… si alte alea de moluste marine… !! :))))))))))

  30. Bună dimineața!
    @Su,
    Cred că a început să te cloneze pe tine, adică pe @asdfg, dar n-o să-i meargă, că l-am atacat și-l voi ataca în continuare și eu și l-a atacat și @Bad@-cel-adevărat…
    @Ana,
    Știu că te gândești că lui Covide nu-i place la soare, dar te rog să nu abuzezi, că te poți alege cu arsuri grave! Apropo: știai că nu sunt recomandate cremele solare cu factor de protecție mai mare de 30? Cică cele cu factor 50 conțin nanoparticule de ceramică, care pot pătrunde în sânge prin piele…

    • Scara
      stiu ca il cloneaza pe asdfg dar rugamintea mea este sa il lasi in pace pt ca scrie rar si scrie neutru. Nu ma deranjaza ! Eu m-am prefacut ca nu-l observ si astfel nu i-am dat apa la moara insul asta care te-a atacat s-a „hranit” tocmai din faptul ca a fost bagat in seama. Eu nu am de gand sa il bag in seama, mai ales cat commenturile lui nu sunt bagate in seama nici de ceilalti !.

      PS. Iti multumesc oricum prietene si daca o sa simt nevoia unei voci puternice langa mine, fii sigur ca am sa iti cer ajutorul ! 🙂

      PPS. O seara buna ! 🙂

  31. Multumesc pt ajutorul pe care mi l-ai dat azi Scara ! 🙂
    Noapte buna !

    • ‘Neata!
      Cu multa placere!
      PS. Cred ca vremea in Portugalia e superba de i-a acaparat Anei intreaga atentie. Poate afla de interviul dat de Daddy si poate…ciupim si noi cateva cuvintele…

      Zi buna!

  32. Fain ar fi ! Mi-e dor de ea ! 🙂

    PS. Cred ca @Real Gogu se ascunde iarasi vreo 2-3 luni… Daca-i natarau cu mot ! :)))))

    PPS. Multumesc ! O zi buna si tie ! 🙂

    • Hi, băieți ! 🙂 Aseară spre ora 23: 00 am ajuns în Viena și marți vin spre casa cu mașina . Sus , am mâncat peste de toate felurile, peste sabie la grătar în special pentru ca știam ce bun este din Tunisia , apoi ceva caracatiță , dar ce bunătăți nu am mâncat ! Totul a fost la superlativ, masa in camera , imagini și peisaje ireale , apa azur, nisip auriu, excursii, plimbări ca am și uitat de lume și mizeriile din tara și de Covid chiar. Eu nu am citit nici măcar presa și nu am intrat pe internet absolut deloc în aceasta perioada, dar arar mai aflam una alta de la cei care au fost în grup cu noi de ceea ce mai se întâmplă acasă . Marți o iau din loc spre casa și nici nu știu dacă intram în izolare, eu oricum voi lucra de acasă încă. Otchi, nu folosesc crema de protecție cu factor de protecție mai mare de 20 , eu niciodată nu am avut arsuri de piele dar nici nu stau pe plaja mai târziu de 09:30, așa ca a fost în regula și cu aceasta chestiune . La 07 :00 ora lor eram pe plaja.pustie și liniștită, intrarea în apa lina, lina , în sfârșit , la superlativ totul merita văzut acest loc frumos . De regula marea mă obosea, nu a fost cazul și acum, de fapt deduc ca mă obosea agitația de la marea noastră , aglomerația ceea ce aici nu a fost cazul . Sa ne auzim cu bine flăcăi ! 🙂 Acum ieșim la plăcintă cu mere sau ștrudel și o bere rece clar !

    • Buna seara,
      @Ana,
      ”Pofta buna la placinte!” sau ”sa va fie de bine!”, ca poate pana la ora asta tarzie ati consumat deja placintele/strudelele! Din baut bere sper ca nu v-ati oprit, ca e tocmai ora potrivita pentru urmatorul ”metru”…!
      PS. Aveti grija si incercati sa nu lasati garda jos in fata lui virusache, ca am vazut ca astazi a fost jale in Franta-aproape 1600 de cazuri in 24 de ore…!
      @Su,
      Sper ca ti-a placut postarea cu ”I’m a loser, baby!”, chit ca sunt constient de faptul ca nu suntem pe aceeasi lungime cand vine vorba de Bozo…

      Noapte buna!

  33. Annaa,
    Buna dimineata si somn usor !
    Bravo, inteleg ca totul a fost minunat ! Meritai asta cu prisosinta !
    Foarte fain ca te-ai abandonat cu totul vacantei, pt ca Romania e tot aia pe care o stii, in afara de vreme nu s-a schimbat nimic ! Profita, profita la maximum de toata vacanta cata mai e ! Ma bucur pt tine ca a fost super si te-ai simtit atat de !
    Sa vii sanatoasa ! 🙂

  34. Scara:
    Mi-a placut ! Ai fost inspirat ca de obicei ! :)))

    PS. Scara, Trumpsy, Bozo cum ii zici tu, nu inseamna nimic, sau mai bine zis e unul din ultimele lucruri de pe lumea asta care m-ar putea face sa imi schimb starea de spirit in raport cu un prieten de pe forum ! 🙂
    Noapte buna sau, buna dimineata ! :))

  35. Buna seara,
    @Su,
    Ma bucur ca ti-a placut si merci!
    Stii ceva de @Ana, ca a zis ca marti ajunge in tara?

    Noapte buna!

  36. Salut Scara… :))
    In general iti caut comentariile pe forum si ai vazut ca uneori iti si raspund ! Se pare ca fake-ul, clona s-a dat batut ! In ceea ce o priveste pe Ana, deocamdata nu stiu nimic ! Am incercat sa iau legatura cu ea dar nu am reusit ! De venit precis a venit pt ca daca a spus ceva apai se tine de cuvant. O fi insa obosita ! Pana isi revine dupa o cura de Viena si de Algarve poa’ sa dureze. O inteleg ! Eu in locul ei nu ma mai intorceam din Portugalia ! ! :))) In fine…
    Noapte buna !

    • Salut, @Su,
      Si eu iti caut comentariile si incerc pe cat posibil sa-ti dau o replica, dar cum nu reusesc in ultima vreme sa ajung la articol in timp util…! Banuiesc ca stii si tu si nu trebuie sa-ti spun neaparat eu cat de dificila e perioada pe care o traversam!? Ca sa intelegi mai bine: toate veniturile familiei sunt in pericol si doar o minune le poate salva pe amandoua, dar sunt multumit macar pentru faptul ca n-au mai aparut ”nori negri de furtuna”, ca sanatatea e pana la urma cea mai importanta…
      Noapte buna…!

    • Scara,
      stiu ca e greu ! Sper sa reusesti sa salvezi veniturile, sa le menti, pt ca trebuie iesit cat mai bine din situatia asta dublu complicata : si sanatos si cu puterea de munca intacta si cu cat mai mult spor in activitate. Dupa ce trecem hopul sunt convins ca o sa ne creasca si noua „PIB-ul”, pt ca asa e normal Curaj, prietene si succes ! 🙂

      PS. Partea asta cu comentariile este acum in plan secund, daca nu chiar tertiar… ne ajuta poate sa ne defulam.
      Noapte buna !

    • @Scara:
      sa „le mentii” veniturile, nu sa reduci cum am redus eu cuvantul cu un „i” !! :))))))))))))

      PS. Si mi-am corectat si gresala cu ocazia asta ! :))

  37. 🙂 Ajuns acasă cu chiu și vai, sunt ok dar am avut o gramada de lucruri de rezolvat ! Mai multe detalii în week-end băieți !

    • Ufff Ana… in sfarsit ! Doar nu ai venit din Portugalia cu masina ? Stai, nu-mi spune ! Te-ai intors cu avionul la Viena si de acolo ai venit cu masina la Cluj ! Doar asa pot sa traduc „cu chiu si vai” ! 🙂
      In fine, o sa ne spui tu. Important e ca ai venit si esti sanatoasa !

      PS. Pe weekend atunci ! Noapte buna !

  38. Ce faci, Annaa ? Iti revii usor usor dupa vacanta cea frumoasa ?

    PS. Iar nu pot scrie sub numele meu ! :((

  39. N’eata, n’eata, n’eata ! :)) Se precipita și derulează la mine evenimentele cu o viteza uluitoare, am și uitat de concediu, drum și toate celelalte, important este ca a fost un vis însă ce vreau sa va spun e ca de joi , mi-am mărit familia cu un copoi ardelenesc de două luni, o dulceață de cățel, o bestie cu chip de înger care mă trezește la ora 05:00, vrea lapte cald , brațe, plimbări , iubicit și smotocit ! :))) Cumnatul meu a trebaluit una alta prin grădină dar pentru ca va trebui sa stea în carantina când ajunge la Viena, își scurtează vizita în țară, în sfârșit, bubui de bucurie și veselie cu zgaiba de cățel, am început jobul de acasă, e frumos și plin de verde în preajma mea, dacă nu citești și nu privești la tv, ai crede că raiul chiar există ! O duminica superbă sa aveți și voi și va trimit o doza de veselie și optimism! 🙂

    • Multumesc, multumesc !
      Inainte de toate incerc sa-mi inchipui cum va fi viitoarea relatie dintre Motarlica ta si puiutul de copoi ! Mi-e teama ca abia ce se obisnuise sa manance din palma ta si acum o sa se ascunda cat colo cand o sa-l vada pe zbenghea asta de puiut !
      Sa-ti traiasca si sa te bucuri de el si cu el si sa-l inveti sa fie gentil cu doamnele si domnisoarele pisici !
      Acum trecand la tine ; incearca sa nu te omori cu jobul din primele zile. Ar fi trebuit ca in Suedia un post concediu de cateva zile pt a putea face trecerea de la vacanta la responsabilitati cat mai lina.
      Sfatul meu de liber profesionist chiulangiu (adica lenes ! :)) ) este sa folosesti primele 2-3 zile de telemunca pt a ne povesti cum a fost ! :))))))

      PS. Povesteste-ne de nisipul plajelor si de valurile oceanului ! Pe mine ma intereseaza daca apa are aceleasi nuante cu apa marilor la care merg muritorii de rand din Europa ! :))

  40. Fiara mea este doborâta de căldură, ca și mine de fapt după ce ne-am stropit cu furtunul , am spalat cu o mănușă bestia, am mâncat și acum lenevim boiereste, eu in balansoar și fiara în fotoliu. Susuu, tu știi ca eu voiam caine lup, dar conjunctural am ajuns la copoi și nu regret! O sa Îți trimit poza cu el , dar lui Otchi nu am cum , așa că trebuie să si-l imagineze . 🙂 Am scris despre ocean , Su, AZUR, AZUR și nisipul auriu și foarte foarte fierbinte ! :))) Caută regiunea Algarve , și o sa Îți scalzi ochii cu tot ce au văzut ochii mei ! Șase, vine monstrul ! :)))

  41. Buna ziua,
    Mi-l imaginez, mai ales ca si eu am doua fiare/bestii, adica fii-mea le-a adus de pe unde le-a adus, negre amandoua si masculi, adica motani…Cel mic, in varsta de 1 an, doarme cu mamica lui adoptiva, o catelusa de talie medie din rasa Maidanezul de Campie, cu varsta de 11-12 ani…
    N-am vazut pana acum relatie mai apropiata caine-pisica si nici n-as fi crezut ca exista daca mi-ar fi povestit cineva…
    PS. Ce facem cu Pandemia asta, ca se pare ca Covidut 19 nu se da dus?

  42. Annaa:
    Doamneee… e superb ! Daca ar fi dupa mine, ar trebui sa ramana mereu ca acum ! Iti vine sa-l mananci de haios ce e ! Sa ai grija sa nu se harjoneasca prea tare cu Diva ta !

    PS. Sa nu-mi spui ca a fugit matza de-acasa cand l-a vazut pe noul colocatar ? :(((

  43. Gata, am inchis ochii si am ajuns la ocean ! De cand mi-ai spus ca nu mai mergi in Spania ci in Portugalia in Algarve, m-am informat. Intr-adevar minunate plaje ! Dar ca Adriatica nimic nu e ! :))))

    PS. Nu ma pot hotari daca tot stau acasa anul asta unde sa merg totusi : la ocean ? Sau la Adriatica ? :))

    PPS. O zi minunata si tie si lui Colt Alb ! 🙂

  44. Salve, Scara !
    Ce faina-i armonia in familie ! Mai ales cand familia e atat de diversa !
    Eu nu ma pot lauda decat cu o pisica scumpa foc, neagra cu jabou alb si sosete cu ghetute albe si cu niste mustati albe colosal de lungi. Si cu doua margele vii in loc de ochi !

    PS. Cat priveste Pandemia, e clar ca trebuie sa o tratam cu maxima atentie ! Cu cat mai multi atenti, cu atat dispare mai repede !
    O zi buna de tot sa ai !

  45. Dimineață frumoasă ! 🙂 Susuuu, cățelul acesta mi-a fost hărăzit mie de la naștere, parcă ar fi fost aici de când a venit pe lume și nu a plâns decât în prima noapte. Este un haios și când l-am numit Colț alb bănuiesc că ti-ai dat seama că are niște colți superbi pe care îi simt pe mâini și picioare! :))) Este un scump și se baga pana în sufletul pisicii care sare un metru și ceva de el și se stropește la el dar încă nu l-a zgâriat , ÎNCĂ !! Titi are pui , doi pui pe care i-am văzut noaptea trecuta deoarece nu știu pe la ce ora i a adus la culcare pe terasa de sus pe fotoliu ! 🙂 MEDITERANA , vezi Rodos și cazat în Rodos, partea cu nisip fin nu cu pietre și nu o sa regreți te asigur ! Poate în Septembrie dam și noi o tura de 7 nopți pana acolo, sora mea nu a putut veni acasă deoarece carantina de la ei i-ar fi mâncat concediul de odihna! Apropos de virus, este și va fi jale la noi , aveți grija mare la nesimțiții care nu respecta regulile. Eu îmi fac toate cumpărăturile online , după ce am citit ca prefectul Clujului și fetița lui de 7 lunii sunt infestați de Covid 19 , și aici lumea umbla cu masca chiar și în exterior, în magazine și mijloace de transport toți au masca fără discuție, nu mai vorbesc de Austria unde foarte mulți aveau și mănuși ! Este îngrijorător faptul ca teoria conform căreia virusul dispare la temperaturi ridicate , nu se adeverește ceea ce mă duce cu gândul la continuarea infestarilor intrând în toamnă, iarna….etc ! Grija la economii, și cheltuieli inutile, gătiți acasă și purtați haine din anii trecuți, nu se prevăd vremuri roz ! 🙁 Gata la treabă și aveți grija de voi !

  46. Annaa:
    Atunci Colt Alb chiar ca e cu totul si cu totul special si nu ai a te plange ca te „coase” marunt, marunt ca masina de cusut ! Tot asa mi-a facut si mie Boss pana spre un an ! :))
    E grozav ca se intelege cu Titi ! Nu pleaca Pisica de la bine ! :))) Mai curand o sa-l educe ea pe CA. Acum cred ca din cauza celor doi bebei de pisoi e mai stresata dar stii tu ca se va rezolva !
    Cat priveste, pandemia aici in Bucuresti e jale au inceput in buticuri sa nu mai poarte deloc masti, dar sti ce e aia deloc ? NICIUNUL ! Eu sunt singurul fraier care intru cu masca pe fata. In mijloacele de transport in comun, tot mai multi urca fara masca, vorbesc in gura mare. Pe strada vorbesc in gura mare unul la altul cand sunt in grup si cine trece pe langa ei poate fi sigur ca trece pe sub o arteziana de saliva vazuta si nevazuta. E mizerabil !
    Cred ca ai dreptate ! O sa-mi fac iarasi provizii cu alimentele de baza (am lista cu ele !! :)) )

    PS. Chiar nu stiu cum o sa fie ca peste noi vine valul II inainte de a fi trecut valul I :))))))

    PPS CCR a dat drumul pe strada, in multime, in comunitate tuturor bolnavilor care nu accepta sa ramana internati sau in carantina; celor din izolare !

    PPPS. Apropo si tu estin izolare 14 zile ! DACA VREI ! :))))))
    Gata, intru mai pe seara, pofta buna ! 🙂

  47. Esti in carantina, nu in izolare !

  48. Bună dimineața !
    Susuu, Austria nu este o tara cu risc de infestare, nu trebuie sa stau în carantină dar la ora aceasta la mine este atât de superb încât Îți vine să te autoizolezi fără cea mai mica reținere ! Fac km prin curte și gradina cu fiara, aleargă de îmi scoate sufletul iar preferații lui sunt papucii mei deși a primit băiatul o pereche de pantofi de ronțăit, totuși ai mei în mișcare sunt mai apetisanți ! 🙂 În sfârșit , am niște zile foarte plina din toate punctele de vedere al diversității, vreme superba și azi mă gândesc sa instalez piscina în curte , o sa fie o distracție dacă Colt alb își baga colții în ea ! :)))) Crezi că e devreme sa îl bag și pe el în apa așa mare ? În lighean l-am spălat în doua reprize și se comporta admirabil ! Zi faina sa aveți și grija de voi !

  49. Susuu, ti-am mai trimis poze cu bestia în acțiune, Operațiunea ronțăit papuci !! :))))

  50. Buna dimineata Annaa !
    Eu zic sa-l mai tii la lighean nitel ! Din poze apare un coltaloi f.f. periculos ! Iar distractia ar fi maxima daca se apuca sa iti capseze piscina si s-o „judece” dupa ce ai umplut-o ! :))) Daca ar fi dupa mine eu inca l-as mai testa…la lighean ! :))))) Si pe urma chiar ca e si problema lansatului la apa
    Pe de alta parte zici ca l-a lighean a fost ok… ! Ma rog, ei inoata in mod natural indiferent ca le place apa sau nu ! Eu cu Boss am fost fara minte si m-am luat dupa unul care avea un ciobanesc german matur si l-am aruncat in apa cand avea aproape un an , doar ca apa era lacul Tineretului si saracul s-a speriat tare de tot. A inotat la mal fara probleme dar de atunci nu a mai vrut sa intre in apa neam ! Tu insa ai judecata (uneori prea multa ! :)) ) asa ca o sa stii cum e cel mai bine sa faci ! :))))

    PS. Le-am vazut ! Bestia e foc de scumpa ! O zi buna, Annaa ! Vezi sa ai numai bine ! 🙂

  51. Buna ziua, Annaa ! Am primit pozele cu Colt alb ! Un adevarat copoiardelenesc ! Pana sa mimi trimiti poza cu el „cap-coada” nu mi-am dat seama ce lomgilin e ! Are niste ochi clari si limpezi, superbi. (Mi-aduce aminte de cineva !)
    O sa-ti trimit si eu doua poze cu Diva langa Trandafirul japonez inflorit !
    PS. O zi buna, faina, super… 🙂

  52. Câinele ăsta este un exploatator sentimental iar eu mor de dragul lui ! :))) Îmi ocupa tot timpul liber , dar tu știi acest lucru ! Susuuu, e o dulceață de cățel ! OK aștept poze ! Zi superba sa aveți ! Ps.Otchi nu mai bea cafea oare ? :)))

    • Annaa,
      abia maine o sa pot sa-ti trimit pozele, pt ca le am in tf vechi bagate in arhiva si nu prea stiu sa le scot de acolo… Pana la urma insa o sa ma descurc !
      Somn usor si tie si lui CA si Mitulicii blanoase cu pisoi !

      PS. Sunteti o armata intreaga ! :)))

      PPS. Nu stiu nimic de Otchi, dar maine fac cafeaua si-l atrag… :)))))

  53. Annaa, buna seara ! Ce mai face „exploatatorul sentimental” ? Cum va impacati familie de caine si pisici ce sunteti ?
    Totul e bine, nu-i asa ? Telemunca… bronzat… baie ! Yu-huuu… ce fain !

    PS. Eu nu reusesc sa iti trimit pozele cu Diva pt ca adresa ta de mail nu mai e functionala ! Ce se intampla ?

  54. Salut, Scara ! Mai da si tu un semn !

    • Bună seara!
      Scuze! Sunt în vârf de deal și nu prea am semnal.
      Pe patrupede cum le protejați, că am citit că și „bestiile” pot lua Covid?
      PS. Departe de mine gândul de a simți satisfacție, dar ce palme cu piciorul le-aș trege pesediștilor cărora le-am spus incă din 15 mai că dacă nu respectă regulile ne vom umple de Covizi și am previzionat chiar și 1000 de infectați/zi…!
      Voi intra si mâine dacă voi avea semnal. De luni…, la treabă…
      Noapte bună!

  55. Am prins o…undă bună de semnal și zic să profit și să mai scriu ceva:
    Trebuie să recunosc că sunt extrem de îngrijorat și nu doar de evoluția pandemiei, ci și de situația politică.
    Se știe că o prezență slabă la urne avantajează PSD -ul și parcă e un făcut….In fine, vom trăi și vom vedea, dar impresia mea e că își cam bagă din nou Dracu’ coada…
    Îmi pare rău că las impresia unui pesimism extrem, dar asta simt la această oră! Poate duminică seara, motanii mei negri ca smoala îmi vor schimba starea de spirit…
    Noapte bună!

    • Inteleg ca esti intr-o scurta vacanta ! Daca stiam nu te bateam la cap ! Macar acum lasa nitel politica si smotoceste motanii ! Inchipuieti ca unul e Ciolacu iar celalalt e Ponta dar, vezi, ai grija sa nu te zgarie !
      Noapte buna si vacanta frumoasa ! Sa vii sanatos !

  56. Annaa ti-am trimis pozele ! Te rog sa-mi confirmi daca le-ai primit !
    Noapte buna ! 🙂

  57. Bună dimineața ! Primit pozele de ieri încă dar crezi ca am avut timp să scriu? Cățelul meu are o energie fantastică, dar și o plăcere diabolica sa prindă și sa muște tot ce apucă ! Otchi, eu locuiesc la curte și cățelul meu nu iese din curte și nu are contact cu alți căței și nici vizite nu permit din nou, așa ca suntem izolați de lumea umana și animala . Acuma ce e drept, pisica mai umbla creanga dar e așa sălbateca de nu o poate atinge nimeni ! Din ce aud în media, situația este tot mai nasoală, și dacă nu ne băgăm mințile în cap va fi ceva de genul ‘scăpa cine poate ‘ pana ne vom imuniza cu toții, dacă acest lucru va fi posibil vreodată! 🙁 Zi buna cu vesti bune. …..

    • Buna ziua, Annaa ! Daaa… vei avea de tras ! Sa ai grija pantofi, sandale ! Usa de la dressing mereu inchisa ! :)) Asta e ! Reguli noi de acum ! :))
      In rest ce sa zic ! Voi aveti „Parcul” in curte asa ca domnisorul de Colt Alb o sa-l invete pe de rost pana cand vei hotari ca e destul de matur ca sa il iei cu tine la plimbare prin padure !
      Bine ca nu ai oratanii ! :)))))

      PS. Eu am bagat la cap si maine merg la Cora si imi cumpar iar alimente de baza pt doua luni !

      PPS. Apropo, tre sa incepi sa mediezi intalnirile lui CA cu d-na Pisica ! Eu zic ca Miti este PSD-ul, Colt Alb, PNL-ul si amaratii aia doi de pisoi sunt niste useristi ! :)))))))) Sa ai o dupa amiaza si o seara excelente ! 🙂

  58. Buna dimineata Annaa,
    Buna dimineata Scara !

    Sa aveti o zi minunata ! :))

  59. Bună, @Ana,
    Bună, @Su,
    La care „Miți” te referi, @Su, când spui ca e PSD-ist? Că Miți al meu mai degrabă s-ar lasa sfășiat și la cealaltă labuță din spate decât să imbrățișeze ideologia „Satanei Roșii”…!
    Golanul a fost la „nuntă pisicească” și a venit acasă după vreo săptămână cu laba dreaptă din spate efectiv sfâșiată. Se intâmpla pe la inceput de mai, când abia se relaxaseră măsurile de carantină. L-am luat pe „Mițiloi”, așa cum il alintăm, in brațe și fuga la veterinar. Dom’ doctor n-avea nicio greața. Eu, soția, asistentele cu măști si mânuși, el fără de niciunele. Bat eu apropouri ref la mâțe bolnave de Covid, iar el nimic:
    „-Haideți dle, că mâțele au coronaviruși de milioane de ani. !
    – Așa o fi, dom’ doctor, dar nu cred că au avut SARS-CoV 2.. ! ”
    El tot nimic…
    Îl apuc cu ambele palme pe Mițiloi de gât și începe dom’ doctor să spele rana cu betadină, să taie cu foarfeca pielea care atârnă, d’astea. Dacă am văzut că Miți a fost cuminte am mai slăbit din strânsoare, de teamă să nu-mi sugrum propriul pisoi. Dom’ doctor atotștiutor nu-mi spune că antibioticul injectabil doare ca Dracu’ și va rog să ghiciti pe cine a consumat jumătate din sticluța de betadină imediat după ce a injectat antibioticul! Ați ghicit: pe mine, că Mițiloi mă muscase de durere…
    Acum e bine și chiar dacă merge săptămânal la „nunți” și-a invătat lecția și n-a mai venit julit.
    PS. Vă rog să ghiciți și ale cui „biluțe” vor fi tăiate in perioada următoare..! Că ne-am săturat de nunți pisicești și de golăneală…
    Noapte bună!

  60. Buna ziua, tuturor !
    Saracu’ Mitiloiu tau, o sa devina motan de casa ! Dar e mai bine asa ! Si intr-adevar o sa fie si familia linistita !
    Era vorba de pisica Annei care abia ce s-a obisnuit cu casa si curtea si acum trebuie sa se obisnuiasca si cu catelul !
    Poate o sa ne povesteasca mai multe despre ei doi stapana lor !

    PS. Apropo de nunti, sa vezi cum sunt nuntile cainilor ! Dar nu acum… cu prima ocazie Acum oameni buni cred ca o sa trag un pui de somn ! Ne auzim !

  61. Hi, băieți ! Eu sunt prinsa acum cu fratele meu , care a fost internat la spitalul de diabet, am fost în week-end după el și nu am reușit să intru pe aici ! În rest mi-a plăcut sa citesc ceea ce ați scris voi ! :)) Seara faina !

    • Buna seara ! Sper ca nu sunt probleme cu el ! Ai grija de el dar nu te neglija nici pe tine, da ?
      Seara buna ! Ne auzim cand te linistesti si tu ! Bye, bye !

      Seara buna si tie Scara ! 🙂

  62. Buna, @Ana. Buna, @Su,
    Ce facem cu negationistii? Constat cu stupoare ca pe zi ce trece sunt tot mai multi si incep sa cred ca singura solutie e ca masca sa devina obligatorie chiar si in aer liber. Asta pentru ca o intoarcere la Starea de Urgenta consider ca e imposibila, intrucat economia nu mai rezista la o noua suspendare de activitate.
    Asa e, am depasit limita legala cu pesimismul, dar promit sa schimb macazul cat de curand…
    Toate cele bune!

    • @Scara:
      Ar fi o solutie pt ca nr inconstientilor creste iar pe mine nu ma deranjaza sa port masca si in public in aer liber ! Unde mai pui ca vine acus-acus sezonul ambroziei (care-i periculoasa rau… plus fel si fel de alte polenuri alergice, praf…

      PS. Cat priveste pesimismul, asa-i trebuie eliminat !

  63. Buna ziua!
    @Su,
    Ce parere ai de dosarului 10 August? Crezi ca mai sunt sanse sa-i vedem pe: Cazan, Cucos, Sindile, „Freddie Mercury-Paraschiv” in bratele numitilor: Alifie, Vaselina, Unguent si Ulei de Motor sau zici sa aranjam deja cu Covid sa ne lase macar o seara in Piata Victoriei ?
    PS. De ceea ce i se intampla lui ”Portocala” ce parere ai?
    @Ana,
    Sper ca ai vesti bune legate de fratele tau, caruia ii doresc ”Sanatate”si la fel si tie si familiei tale!
    @Su, ”Sanatate” si tie si familiei tale !
    Toate cele bune!

    • Sunt destul de pesimist in privinta asta ! Am citit fragmente din Rezolutia Procurorului si aveam impresia ca sunt cercetati cei gazati iar jandarmii sunt victimele ! Reprosuri peste reprosuri facute manifestantilor pasnici ca nu i-au dat pe mana jandarmilor pe protestatarii violenti !. Mumai porcarii ca sa fie disculpati nu doar sefii jandarmilor ci si brutele de rand!:((

      PS. Cat despre porcaria cu Negulescu am comentat pe site ! Cred ca Adina Florea nu mai arestase demult pe cineva ea lucrand la Parchetul Tribunalului Constanta si mai apoi la parchetul Curtii de Apel in epoca de glorie a lui Radu Mazare in care toti borfasii scapau basma curata, asa ca a vrut sa-si aduca aminte cum e sa exerciti puterea asta, „orgasmica” dupa spusele lui CTP ! Au reparat rahatul judecatorii
      Somn usor ! :))

    • Apropo, Scara: Ieri am dat aici pe g4 dar din pacate numai stiu unde de @Anna O care te-a invocat. :))) Era un comment despre nemernicia pesedistilor si la nervi s-a intrebat unde esti Cred ca era un articol despre Ciolacu … Cred…

      PS. Multumesc pt urarile de sanatate ! Sanatate multa si tie si familiei si motanilor ! 🙂

    • Buna seara!
      @Su,
      Nu gasesc articolul la care zici ca a postat @Anna O. nici picat cu ceara, dar o sa-l mai caut si maine seara.
      PS. Crezi ca Basescu o sa incerce sa-si bata joc si de ceea ce i-a mai ramas din imagine candidand la Primarie?
      Noapte buna!

    • PPS. Zic ca merita citit articolul ref la vizita la Magurele a francezului cu Nobel si articolul ref la cartea lansata de nepoata lui Bozo…

  64. Bună dimineața, Bună ! ” Auleu ce ploaie vine de la Cluj ” , e un cântec vechi dar aseară am crezut ca ne muta orașul furtuna care a fost ! Otchi, mulțumesc pentru gândurile bune, pe fratele meu azi îl externeaza, dar nu e de bine în sensul că el este insulino- dependent de câțiva ani buni , dar nu are grija de sănătate, el având o ferma la care muncește foarte mult. Nu pot sa cred ca Dosarul 10 August se clasează, refuz sa cred acest lucru !! Nu pot sa accept câtă prostie este în tara asta, câți pun botul la propaganda și manipulare , cum sa protestezi frate cu pandemia pe cap, așa ceva numai la noi se poate întâmpla !
    Cățelul meu mă seaca de puteri, mă composteaza pe unde apuca deși am tot timpul jucării la îndemână și i le pasez intre colți, vorba unui coleg : ” Ana , arăți pe mâini și picioare de parcă ai făcut sex în boscheti ” :))))) Una peste alta, creste cățelul meu ca din apa, și este un pofticios fără pereche ! Ce ronțăi eu , vrea și el indiferent ce este de mâncat! Bine ca el ronțăie totul fără excepție, și sunt convinsa ca și fără discernământ ! :))) Gata , ies la el ca s-a trezit a doua oară , prima deșteptare este în jur de 05:00 , urca scările la terasa de sus și începe sa plângă de ți se rupe sufletul ! Vorbim. …cand pot și eu , zi buna flăcăi !!

    • Annaa,
      Buna seara ! Cunosc sentimentul compostarilor ! Acu ca-i mic are dintii ca niste ace de ascutiti. Tot voiam sa te intreb : Tu il lasi peste noapte sa doarma singur afara in curte ? :(( Credeam ca doarme in casa sau pe terasa si ca incepi sa-l inveti sa faca ce are de facut afara, chit ca-i mai greu la inceput pt amandoi, cat e bebeu !
      Vrei sa il inveti de mic cu independenta ?

      PS. Cat priveste furtuna de aseara, tu stii ca intotdeauna ploaia grozava de la Cluj a venit ! :))))))) Tineti-va bine !

      PPS. Nu-i cam bebe sa-i dai sa manance ce mananci si tu ?

  65. Scara,
    O sa caut articolele sa citesc commenturile !

    PS. Nu o sa candideze. Vrea sa-i insufleteasca pe adeptii PMP !

    PPS. Seara buna ! 🙂

  66. Bună dimineața! Am scris ieri o gramada si pe când sa dau sent s-a luat curentul electric de era sa dau in balbaiala! In sfârșit, mi- am culcat bestia care dimineata la ira 05:00 este in picioare, pardon, in labe, distantele de alergare sunt tot mai mari și in ritmul acesta, intr- o luna bună ajungem pe jos la Bucuresti! :))) Susuu, Nero doarme noaptea in magazia de lemne, este spatiu cat un garaj dar ziua este liber si bantuie peste tot si doarme unde are chef, de regula pe unde am stat eu adulmeca și acolo se aseaza. Cand am spus ca este un pofticios și mâncăcios și atenteaza la ceea ce ciugulesc eu, inseamna ca vrea sa guste si el tot tot, de la căpșuni, înghețată, lubenita nu înseamnă că aceasta este hrana lui, nu, ii fierb oase de vita cu carne și legume, ii pun orez și asta este hrana lui de baza plus lapte in 3 reprize, lapte cald ca rece nu bea! 🙂 Mancarea umeda și bobitele pentru caini efectiv le refuză si nu inteleg de ce ca mi- ar fi mai comod si mie?! Ps. Nero nu are voie de loc in casă desi chitaie pe la usa daca il las singur pe terasa, dar nu cedez șantajului, ca este un șantajist sentimental domnul! Fratelo este binișor, l-am dus in weekend acasă, sa speram ca se abtine de la nunci fizice grele, pancreasul lui este praf și stim ce inseamna acest lucru, și culmea e ca nu a fost un bautor acest băiat, dar n’a boala se pare are ca nu tine cont de anumite tipare iar factorul genetic procentual la el este mai mare decât la mulți muritori! Cam atat despre mine ca nu e timp iar stirile in genere le aflu de la radio sau sora mea ca eu sunt tot mai solicitată și obosită, dar este o oboseală bună, plăcută ca la sportivii de performanta! :)))) Sa ne auzim sănătoși și aveti grija de voi!

    • @Buna seara,
      @Ana,
      Te rog sa-mi spui un lucru: cum se impaca cu motanii, in special cu cei negri ca smoala? Te rog sa nu-mi bagi in fata legendele legate de Spike si Tom, ca am la indemana un contraexemplu, intrucat am precizat deja ca ”babeta” Lessy (maidaneza mioritica, 12 ani) il trateaza pe cel mic ca pe propriul ei…catelus…!
      @Su,
      Din pacate am vazut tarziu replica ta ref la Ulei de Motor si n-am mai raspuns… Scuze!

      Noapte buna/ vise placute/ puricii (de la catei si pisici) sa va sarute!

    • Salut Scara !
      Imi pare bine ca ai vazut-o; nu-i bai ca n-ai raspuns ! Important e ca suntem pe aceiasi lungime de unda in ceea ce priveste PSD si pa sefu’ Draknea ! :))))
      Cat priveste urarea ta, esti cel mai in pericol pt ca tu poti sa primesti „cadouri” piscatoare si de la Lessy si de la al mic motan !
      Eu doar de la Puspitz !

      PS. (In fine si Annaa e in pericol dublu de puriceala !) :)))))))

  67. Annaa:
    M-am lamurit acum ! Oricum e un viteaz ca doarme singur desi e un prichindel de catel (ca varsta) !
    Mananca ce trebuie, carnita cu orez si legume. Asta manca si Boss, dupa care dupa ce a aparut si Bonita care era luata de pe strada (de ea ti-am vorbit extrem de putin pt ca era o catelusa batranica extrem de cuminte si sfioasa . Cu exceptia meselor cand venea sa manance dar nu incepea pana cand nu aparea si Boss, nici nu stiam pe unde e prin casa . Sa nu deranjeze, sa nu supere, foarte discreta. Daca Boss nu manca tot termina Bonita pt ca asa ramasese cu un fix de pe strada.
    Abia cand a facut vreo 5 ani am inceput sa-i dau cate un os cu maduva la doua-trei saptamani si lui si Bonitei ! Ar fi mancat un munte de oase. Aia mica nu avea nici viteza lui, nici dintii lui si pt ca nu reusea sa isi termine osul il pazea treaza pana cand o apuca somnul. Uneori incerca sa-l ingroape intr-un ghiveci cu flori (singurul deranj pe care il facea: sapa in pamantul de flori ! Os nu e voie sa-i dai nici dupa ce are toata dentitia completa. Abia pe la 4-5 ani si rar pt ca desi sunt cei mai gustosi sunt si cei mai periculosi pt catei ! Incearca sa-i lasi intr-o farfuriuta niste bobite gustoase , pt ca nu se strica. Poate rontaie si incet incet le accepta ca gustare. Vor fi bune pt dinti !
    Sunt convins ca nu ii dai inghetata si capsuni si lubenita ca sa se sature ! Cu lapticul ar fi traznet ! :)))
    Tineti-va de capul lui Fratello sa se menajeze !
    Tu ce faci, afara de oboseala asta placuta pe care ti-o provoaca Nero. (Frumos nume i-ai dat) ! Vezi ca Nero era piroman dar scria si versuri foarte frumoase ! Dezvolta-i doar aptitudinile pacifiste, da ?! :)))
    Sper ca esti bine !
    Astept cate un strop de vesti despre tine cat poti de des !
    Bye !

  68. Otchi, salut! Nu se impaca nicicum catelandrul meu cu mitarlicea , o alearga pe biata baba de ii sar pletele blonde de pe ea! :)) Acuma ce este drept daca si-ar pune mintea cu el, cred ca ar putea sa il zgaraie rau de tot , dar pentru ca sunt pe faza o domoleasc, pisica fiindu-mi foarte recunoscătoare deoarece eu am înfiat o mâță oarecum salbateca aproape cand m-am mutat la casa, cand ii strig titzi, saraca o ia la goana si fac cate o tura, doua de casa si abia apoi zgaiba de cățel se potolește! Așadar este o distracție in toata regula, abia mai pot sa o hranesc și pe motarlici de catel! :))) Hai aveti grija de voi, nimeni altcineva nu o face!! Bye!

    • Annaa
      Sa nu uit ! Tre’ sa vorbesti neaparat cu doctorul veterinar sa iti spuna de la ce varsta (cate luni) trebuie sa il deparazitezi extern (Eu ii dadeam cu Frontline lui Boss de la aproape 1 an. Pana atunci nu am avut probleme cu capusele iar cu purici il puricea…
      Dar neaparat trebuie sa stii exact asta si sa-l deparazitezi extern periodic !
      Bonita era imuna ! Cred ca strada o imunizase ! Nu i-am dat niciodata ! Boss a facut babesioza pe la vreo 7 ani – forma grava pt ca nu ne-am prins ca niste tolomaci. L-am scapat dar a ramas cu o sensibilitate la ficat si pana a murit i-am dat periodic claritin parca. Oricum, SUB NICIO FORMA NU TREBUIE SA FACA BABESIOZA CA SA NU CAPETE SENSIBILITATEA ASTA ! (La ficat sau la rinichi sau si la unul si la ceilalti) !

      PS. Dar stiu ca tu vei face tot ce trebuie ! 🙂

  69. Buna dimineataaaa! Susuu, tarziu am vazut primul tau răspuns, cel amplu si asta datorita faptului ca nu prea se lega al doilea răspuns, nu avea introducerea caracteristică tie, asa ca am culisat in telefon si am dat de primul raspuns! Pe telefon este mai incomod sa vezi, sa ai un tablou mai larg al conversațiilor! Acuma sa iti raspund rapid la unele chestiuni, ca am făcut deja 3 km de alergatura prin grădină :))). Cu alegerea numelui a fost o chestiune de moment desi oscilam intre Nero si Cezar, ca imi placeau amandoua! Am ales Nero deoarece mi s-a părut ca este mai usor de procesat de catel si daca pun accentul pe cele doua consoane, NeRo, de la începuturi asta micu ciuleste urechile ca un elefant 🐘!!! Despre deparazitarea exterioara pot sa iti spun că de la prima vizita la veterinar am primit o fiola și am dizolvat – o in 2 litri de apa și il frectionez zilnic pe bandit pe blană, ocazie cu care domnul atenteaza la mainile mele atat cu coltii cat si cu labele lui mari de lup! Ce este drept nu prea ii place nici lui si nici mie aceasta operațiune, trazneste a petrol aceasta solutie și toata ziua am in nari acest miros, în loc de Chanel!:)))) La pranz in pauza avem baita! Veterinarul mi-a indicat baia doar cu apa călduță zilnic daca este foarte cald ( ce este drept bestia sufera de caldura de nu se poate), asa ca are o cadita de bebeluși și acolo cu o perie din păr de cal cică, din aceea de curatat hainele, il frectionez, il ud, ma ud din cap pana in picioare si eu si intr-un final cica am facut baie, desi eu as numi – o , ” o balaceala buna”! :))) Oasele am inteles ca se dau cățeilor dupa sase luni dupa disparitia dinților de lapte, de ce spui tu sase ani? Azi trebuie sa ii fierb mancare și lui si mie, asa ca PE CAI ! :))) PS. Sunt tot mai ingrijorata de ceea ce se intampla in țara noastră cu acest virus! Atata iresponsabilitate, inconștiență și indisciplina , parca nu a fost nicio data! :(( Bye, byeee!

  70. Ana
    il speli zilnic ? Blana lui are niste foliculi care secreteaza nu’s ce substanta (un sebum mai deosebit) care ii apara pielea de infectii iar foliculii astia sufera de la baile dese ! In fine, asa stiam eu si asta era cert valabil pt Boss, care avand blana foarte deasa si firul lung pe burta, pe coapse , la coada nu necesita decat cateva bai pe an (cu conditia sa nu se faca precum un porcusor de cocina, ceea ce se cam intampla insa iarna).

    La tine pare ca i-ar fi prescris un fel de tratament zilnic (al blanitei) care tre sa se incheie invariabil cu o baita. Cred ca-i place acum pe caldura asta Printisorului !
    Mama, mama ce alinteala e acolo la voi ! Tineti-o tot asa si fiti sanatosi cum si eu iti ascult sfatul si caut sa raman sanatos ! 🙂

    PS. Cat priveste situatia de la noi, nu am timp sa fiu ingrijorat de cat de furios sunt pe inconstientii mei de concetateni !

    PPS. Ai grija de tine si prelungeste la nesfarsit telemunca iar daca My Boss indrazneste sa-ti zica de vreo deplasare la filiale dinafara, injura-l pur si simplu ! Bye !

  71. Tu stii ca am exagerat cu luatu-l la injuraturi ! :))) Bate-l dea dreptul ! :))))

  72. Buna!
    Nu-i asa ca teoria legata de spalatul des, cel care inhiba secretiile nu’s carei substante, e valabila si-n cazul motanilor negri ca smoala? Intreb pentru fii-mea care ii spala pe rand saptamanal in cada de dus, iar ei nu par deloc incantati, ba chiar au zgariat-o de cateva ori si nu pot sa nu fac legatura…
    Toate cele bune!

  73. Bună seara!
    @Ana,
    Te rog să mă ierți, dar am o întrebare tehnică pt @Su!
    @Su,
    Te rog să-mi spui părerea ta tehnică ref la scandalul „Portocală”, că azi nu m-am putut abține și am proferat niscai amenințări la adresa Floricicăi, după care am facut trimitere la fabricarea de sicrie pentru pesediști, fapt care mi-a atras din nou mânia idiotului ăluia de „Meditator de Fizică” și aș vrea să stau cu sufletul împăcat, in sensul că n-am luat apărarea cuiva care nu trebuie apărat …! PS. Recunosc, am fost influențat si de comentariile celui care a oferit cu dărnicie detalii în precedentul articol cu aceeași temă…
    Noapte bună!

  74. Bună !
    @Ana,
    Te rog să mă ierți, dar am o întrebare tehnică pt @Su!
    @Su,
    Te rog să-mi spui părerea ta tehnică ref la scandalul „Portocală”, că azi nu m-am putut abține și am proferat niscai amenințări la adresa Floricicăi, după care am facut trimitere la fabricarea de sicrie pentru pesediști, fapt care mi-a atras din nou mânia idiotului ăluia de „Meditator de Fizică” și aș vrea să stau cu sufletul împăcat, in sensul că n-am luat apărarea cuiva care nu trebuie apărat …! PS. Recunosc, am fost influențat si de comentariile celui care a oferit cu dărnicie detalii în precedentul articol cu aceeași temă…
    Noapte bună!

  75. Bună seara!
    @Ana,
    Te rog să mă ierți, dar am o întrebare tehnică pt @Su!
    @Su,
    Te rog să-mi spui părerea ta tehnică ref la scandalul „Portocală”, că azi nu m-am putut abține și am proferat niscai amenințări la adresa Floricicăi, după care am facut trimitere la fabricarea de „paltoane din lemn” pentru pesediști, fapt care mi-a atras din nou mânia idiotului ăluia de „Meditator de Fizică” și aș vrea să stau cu sufletul împăcat, in sensul că n-am luat apărarea cuiva care nu trebuie apărat …! PS. Recunosc, am fost influențat si de comentariile celui care a oferit cu dărnicie detalii în precedentul articol cu aceeași temă…
    Noapte bună!

  76. Bună seara!
    @Ana,
    Te rog să mă ierți, dar am o întrebare tehnică pt @Su!
    @Su,
    Te rog să-mi spui părerea ta tehnică ref la scandalul „Portocală”, că azi nu m-am putut abține și am proferat niscai chestii la adresa Floricicăi, după care am facut trimitere la fabricarea de „paltoane din lemn” pentru pesediști, fapt care mi-a atras din nou mânia boului bălții ăluia de „Meditator de Fizică” și aș vrea să stau cu sufletul împăcat, in sensul că n-am luat apărarea cuiva care nu trebuie apărat …! PS. Recunosc, am fost influențat si de comentariile celui care a oferit cu dărnicie detalii în precedentul articol cu aceeași temă…
    Noapte bună!

  77. @Annaa:
    Buna dimineata ! Sa ai o zi super !

    PS. La fel si domnisorul ! :))))

  78. Buna dimineata Scara !

    Daca pustoaica ta e mogaldeata ca varsta si-l spala de motan cu intentia de a-l albi, nu ai ce-i face ! Insista cu explicatiile pana o convingi ! daca este o domnisoara careia ii place ca si animalele de companie sa fie extrem de curate, da, explica-i ca ii face rau si ca prin bai foarte dese, indiferent ca se fac cu sampoane speciale, blana se curata si de ceea ce nu este „murdarie” ci pavaza impotriva bacteriilor ! Succes !

    PS. Cat priveste chestiunea arestarii preventive a lui Portocala, neexistand un comunicat al ICCJ nu pot sa-ti spun decat strict tehnic : arestarea e preventiva, deci ea ar trebui sa previna lucruri grave in legatura cu ancheta : influentarea martorilor, a anchetatorilor, incercarea de a distruge probe, incercarea de a se sustrage cercetarii judecatoresti etc.
    Sincer sa fiu nu am urmarit „cazul Portocala” nici la inceput, nici pe parcurs si nici acum cand a intrat in ultima etapa.
    Ce am inteles din putinele informatii pe care le-am accesat de-a lungul timpului este ca tipul a lucrat destul de „neconventional” ( inclusiv neglijent !) pt un procuror care ancheteaza fapte grave de coruptie si ca a fost lucrat de un „fute vant” ( sper sa nu citeasca Ana dar daca citeste, o rog sa ma scuze : „Iarta-ma Annaa” !) dar asta este termenul exact pt pricoliciul ala de Cozma jr) ! Nici nu mai conteaza daca JR. a fost ghidat de Ghitza ! Revenind, prin urmare: trebuie sa se fi intamplat ceva de genul celor enumerate mai sus , pt ca instanta de recurs sa infirme solutia unor colegi de la aceiasi (cea mai inalta) instanta judecatoreasca din Romania !

    PPS. Ce ar fi insa ca revenirea la masura arestarii sa se datoreze unor cauze de ordin STRICT subiectiv ? Ar fi ceva, nu-i asa ?
    O zi buna, Scara ! 🙂

  79. @Scara:
    Ti-am scris sub nema-ul de Susufler in detaliu la ceea ce mai intrebat (cred ca peste o pagina format A4 sa zic dar g4 nu a vrut si pace

    Iarta-ma dar acum iti rezum la sange pt ca sunt presat de timp :

    1 Da. Asa cum ai spus tu e. Spalatul des lasa pielea fara aparare in fata bacteriilor, parazitilor etc (indiferent ca sre folosesc sampoane speciale !

    2 Poate fi arestat un inculpat (pt ca asta e Portocala acum) doar pt a impiedica fie punerea in practica a unor INTENTII DOVEDITE de a ingreuna cercetarea penala, gen distrugere de probe, influentare a martorilor si/sau anchetatorilor sub diverse forme: amenintare, santajare,cumparare, fie pt a face sa inceteze astfel de actiuni executate personal de inculpat sau prin interpusi. De asemeni poate fi arestat daca incearca sa se sustraga cercetarii penale.

    PS. Sa ai o zi buna ! Sper ca acum commentul sa ajunga la tine ! 🙂

  80. Erata: „name” in loc de „neama” si, in special, „m-ai intrebat”, in loc de „mai intrebat” !
    Scuze !

    PS. Ia sa vedem acum ?

  81. @Scara, @ Annaaa:
    Mi-e clar de acum : In commentul nepublicat scrisesem un cuvant vulgar in clar si a fost blocat comentariul nu comentatorul !
    Facem o incercare : In loc de ce am scris la adresa lui Cosma jr….. scriem cum accepta toate site-urile : „f..e vant” !

  82. Buna seara!
    Eu sunt baiat cuminte si pun treaba cu afisarea tarzie a comentariilor pe seama vitezei mele de upload, ca desi am abonament de 300 de Mbps, viteza de upload de la ultima furtuna nu depaseste valoarea de 0,3 mbps… Am vorbit destul de apasat zilele trecute cu cei de la deranjamente, dar am inceput sa dau inapoi cand s-a pus problema ca ”baietii” sa-mi intre in casa si sa-mi verifice echipamentele…”Nicio problema, dar baietii sa fie echipati ca la ATI, cu combinezoane si cu masti 3M FFP3…Mai bine lasa, ca ma descurc si asa o perioada…!”
    Apropo: voi cum va mai aparati de Covidut19? Cumparati masti type II-R sau direct FFP2? Ca eu cumpar pentru mine si sotie type II-R la 1 leu bucata, iar pentru restul de gasca cumpar semimasca ffp2 la 6 lei bucata. Ca dezinfectant (nu bisericesc) folositi tot clor sau v-ati speriat si voi de patania celor din Suceava…?
    Noapte buna!

    • Buna ziua !
      La tine asa o fi Scara, dar la mine, nu-mi apar anumite comentarii nici dupa 24 de ore, asa ca e clar ca nu e vorba de viteza de upload !

      In ceea ce ma priveste pe mine eu folosesc masca obisnuita medicala (cu trei fete): o gasesc in comert la mine la butic cu 2 lei/bucata iar dezinfectant, spirt medicinal si ma spal ca la carte pe maini ! 20 de secunde spun ei, apai eu imi sapunesc mainile precum medicii, un minut , degetel cu degetel ! :))))) In rest folosesc substantele obisnuite care se gasesc in comert !

      Un weekend super bun iti doresc !

  83. Buna ziua, Annaa !

    Ce mai faci ?

    PS. Ai intarziat cu raportul zilnic ! :)))))))))))))

  84. Buna @Ana! Buna @Su!
    Sunt foarte socat!:
    „Într-un mod plastic, dar sugestiv exprimat pentru înțelegerea semnificației asociate conceptului, reținem că acțiunea de intervenție în forță executată în vederea restabilirii ordinii publice pe timpul desfășurării unei adunări publice care și-a pierdut caracterul pașnic nu are și nu poate avea semnificația unei activități de plivit buruieni într-un răsad de panseluțe, ci mai degrabă pe aceea de întoarcere a unei culturi iremediabil compromise la stadiul de brazdă”…

    Sa-mi spuna si mie cineva: baiatul asta, procurorul, are toate tiglele pe casa?

    • E un scriitor ratat (avortat) !

      Profesia de magistrat (procuror, judecator) impune un stil de redactare sobru, aproape abstract, in care termenii trebuie sa fie strict juridici si sunt interzise, figurile de stil, de la cele mai simple, la cele mai complexe- metafore, personificari, hiperbole !

      Din continutul unui rechizitoriu ori al unei hotarari judecatoresti nu trebuie sa razbata nicio farama de subiectivism datorat limbajului folosit. Acesta nu trebuie sa fie echivoc. Frazele trebuiesc sa fie cat mai scurte si mai clare. Sunt interzise citatele pe post de argumente !
      Ti-am prezentat pe scurt cam cum trebuie sa se exprime un magistrat in scris dar si oral atunci cand e vorba de chestiuni strict profesionale ! Am fost judecator si am avut mari probleme cu sefii mei care se plangeau ca folosesc fraze stufoase, indiferent ca sunt clare. La inceputul carierei, ma obligau sa sparg fraza in cate doua, trei si chiar patru propozitii. Mai tarziu a fost tot ca mine ( „Le style c’est l’homme !) dar asta nu inseamna ca eu am dreptate !

      PS. Procurorul ala este -repet- un scriitor ratat-si cred ca e un magistrat slab profesional !

  85. Ana Maria:
    Heeeeeiiii…. Ce faci ?
    Mi-e dor de tine ! Ce mai faci ?

    PS. Colt Alb ?

  86. Salut, salut!! Eu prinsă cu treburi până peste cap! Pana in data de 25 a lunii ultra aglomerat cu jobul iar de miercuri sunt fetele lui fratelui meu la mine, in fiecare vara le luam în vacanță cate doua saptamani si le duceam încoace, încolo, dar anul acesta mai slăbuț , o grădină botanică, zoologica ca la muzeu nu îndrăznesc și nici nu stiu daca e deschis, cat despre cinema, nici nu intra in discuție! Ieri am fost la padurea Baciului, aia cu OZN uri cică, am luat si bestia cu noi si a alergat pe acolo ca avea limbuta roz, ca o cravata in vant! :))) In sfârșit, mușcă de trazneste la prima oră cand este foarte exuberant si de o energie rara, il clatesc in continuare zilnic cu apa chioară ca este foarte rau de căldură și in mașină musai sa pornesc aerul condiționat ca altfel zici ca nu are oxigen, gâfâie, scoate limba, se agita dar cand il racoresc adoarme instant! Cam de astea mai Susuu! 🙂 Otchi, eu am o mască speciala de la sora mea de aia medicală, musai imi pun mănuși cand ies la cumpărături, dar asa cum am scris prefer sa le comand online ca taxa este de 12 lei si atata consum eu cu mașina daca e sa merg la cumpărături, plus timpul pierdut si expunerea la mizeria de virus! Clujul nu mai are locuri la ATI, nu stiu cum s-a ajuns la asta nici daca ma bati, si spun asta deoarece aici daca vezi 1/% fara mască chiar si pe stradă ca in spatii închise nici nu se pune problema sa ti se permita accesul fara masca! Oricum, aici oamenii sunt mult mai disciplinati decat bucureștenii, si spun acest lucru din experienta mea de trei ani in capitala! Sa ne auzim cu bine, sunt deja presata de timp! Ps. Susuu, niciodata nu m-am erijat in Maica Tereza, asa ca am interpretat ternenii folositi de tine exact asa cum trebuia in contextul respectiv! 🙂 Bye!

    • Buna ziua!
      @Ana,
      Iti marturisesc ceva: eu si sotia ne facem deseori procese de constiinta pentru ca n-am plecat in Canada atunci cand am avut ocazia s-o facem, adica in urma cu vreo 15 ani, dar ne consolam cu ideea ca ramane inca posibila varianta de a ne muta undeva langa Cluj, atunci cand n-o sa mai putem suporta viata langa Bucuresti…
      PS. Si pentru ca cea mai buna prietena a sotiei e din Turda, dar nu doar pentru acest motiv…
      Toate cele bune!

  87. Ana:
    Pozitia se cheama „Cu zgaibaracele sus” ! E colosala ! Uneori ajung si pisicile sa doarma la fel, dar mult mai rar decat cateii !
    Am sa caut poze cu Boss cand era mic (e vorba de anul 2001) am sa le foto cu tf. si ti le trimit ca sa vezi cat de golas e un golden retriever cand e bebe/ plod mic (Sa nu ma certi pt pleonasm… ador sa il folosesc :))) !! )
    Colt Alb , pardon Nerone e un haios ! Daca l-as avea in fata l-as smotoci cu orice riscuri !

    PS. Apropo, Cezar nu ar fi mers. Poate doar daca l-ai fi strigat Cez ! :)) Cred ca Cezar se potriveste mai curand unor caini de talie mare gen Dobermani, Schnauzeri uriasi, Saint Bernarzi etc ! E cert ca numele impune !

    PPS. Imi pare bine ca ma tii (ne tii) la curent cu ce faci tu, cu ce e prin Cluj ! Aici e jale si chiar nu e nevoie sa-ti dau amanunte pt ca esti o clujo-bucuresteanca inca ! :))))

    PPPS. Aveti grija de voi, balaciti-va in piscina (ai montat-o ?) pt ca vin calduri mari, faceti plaja „de intretinere” a bronzului de Atlantic ! O zi minunata sa aveti !

  88. Buna ziua!
    Din pacate Covidele se apropie de …Iad…!
    Fratello e in ancheta epidemiologica, ca s-a descoperit un caz in biroul alaturat, iar la sotie la servici nu e inca ancheta epidemiologica, dar nici mult nu mai e panala ancheta, ca mama unui coleg (tot de birou alaturat) e ”pozitiva” si chiar daca colegul nu locuieste cu maica-sa tot ne facem grji…
    Cu fratello n-am avut contact direct in ultimele 2-3 saptamani, dar stau cu grija ca e cam ”grasut”…Maine isi face testul si Doamne ajuta! sa iasa negativ…
    PS. Estimez un 15 August in Stare de Urgenta, cu 3-4.000 de cazuri pe zi…
    Seara buna!

    • Scara:
      Sper sa te inseli ! Imi doresc ca autoritatilor sa le vina curajul si sa decreteze in Bucuresti purtarea obligatorie a mastii de protectie in orice spatiu aglomerat aflat in aer liber iar in statiunile turistice sa=i sanctioneze din greu pe nesimtiti.
      Iti doresc multa sanatate tie si familiei tale si celorlalti ce va sunt apropiati.
      O zi buna !

  89. Buna ziua, Annaa ! Ce mai faci ? Sper ca e totul bine in ceea ce te priveste pe tine si pe cei dragi tie !

    PS. Ce face Nero ?

  90. Susuu, suntem bine, bine! E o distra și si veselie de răsună Valea! :)) Doar ieri am montat piscina pentru ca abia ieri a fost prima zi de vara aici între dealurile Feleacului. Nu cred ca vrei sa stii ce excitat este Nero care ar intra si n-ar întra în apa! Aleargă ca bezmeticul in jurul piscinei, isi mai baga picioarele la propriu in cadita lui cu apa si mi- e teama de coltii lui de nu mai pot! :))) Nu doar ca sparge piscina ci de bratele si picioarele mele ca nu am chiar tot timpul jucării pentru el in mâna! Otchi, eu inca oscilez cu plecatul definitiv in Viena insa ce ma retine este totuși Ardealul si Clujul unde totul este altfel decat in alte zone ale țării și este altă lume dar voi vedea pe mai departe! Ps. Turda este la 30 km de mine și in 40 de minute lejer se parcurge distanta pe un drum foarte bun. Au o piață fantastica cu preturi bune si produse necontrafacute, in trecut preferam sa fug la Turda la cumparaturi decat sa iau in piept agloneratia orașului! Si prețul locuințelor este diferit de Cluj, iti dai seama asa ca daca vreodată ai de gand sa faci pasul, da de stire si cu drag te ajut daca pit
    pot!! Cam atat flăcăi ca urlă conștiința in mine! :)))) Zi minunată ca de mizerii ne este lehamite!! 🙂

    • Merci, @Ana! Daca vreodata ne vom hotari sa facem pasul iti voi spune fara doar si poate…
      Toate cele bune!

  91. Annaa,
    Distractie maxima la balaceala ! Singura solutie e sa stai cu rucsacul cu jucarii in spinare pregatita in orice moment ! :)))))

    PS. Da’, ma rog, in tine tot timpul urla constiinta nu ca in mine, asa ca…

  92. Buna!
    Se pare ca Base o sa-si bage coada. Ce credeti ca e de facut? Sa-i puna careva un somnifer in bautura sau tot la Plescoi o fi solutia si la problema asta?
    PS. Stiu de la barmanii de la Golden Blitz, de 15 si de ani in urma, ca nu se ridica de la masa pana nu da gata o sticla de Chivas Regal de 0,7 l si mi-au aratat si unde e ”locul faptei”- un separe amenajat special si mascat cu oglinzi…Si nu pot sa nu recunosc ca simt si oaresce invidie cand spun asta, ca nu e putin lucru sa poti sa dai gata o sticla la o masa, dar, din pacate, bautura lasa urme pe creieras…

  93. Buna dimineata!
    Vesti bune: ambele teste (fratello si colegul sotiei) au iesit NEGATIVE !!!!
    PS Senzatia e ca si cum ne-ar fi trecut glontul pe langa ureche…
    Zi buna!

  94. Buna!
    @Su,
    Ai observat ce tactica a adoptat @bad@-fake? Se vaita ca i-a fost furat nick-ul…, daca poti sa crezi…!?
    Te rog, am nevoie de un sfat: sa-l atac sau sa stau potolit? Bine l-am atacat usor de vreo doua ori, dar ma gandesc sa ma tin ”scai” de postarile lui, doar ca mi-e sa nu ma cloneze din nou si iar sa pierd timpul harjonindu-ma cu el…Tu ce zici, merita riscul?
    Toate cele bune !

    • Scara,
      Parsivenia lui e ceva nou si surprinzator dar parerea mea este sa il lasi in pace !. Nu iti poate copia stilul si cei care te cunosc stiu sa faca diferenta. Ceilalti or sa invete sa o faca ! Uite eu cand l-au clonat pe asdfg i-am lasat in pace, nu le-am raspuns. Ma rog, nici ei nu m-au provocat . Commenturile erau banale si nimeni in afara de mine nu s-a sesizat de aparitia clonei. Tocmai din cauza asta a aparut si acest gsdfg ca sa ma provoace ! Acum sunt convins ca isi musca mainile !
      Apropo: Eu pe @gsdfg l-am mai scos din minti inca o data astazi ! Ai vazut ca el crede ca noi doi, plus inca vreo zece suntem o singura persoana (bad@, Cucubau, etc) si spusese ca nu mai raspunde dar tot nu a rezistat (tipul e frustrat la maximum !) si mi-a raspuns, asa ca azi l-am troznit pt ultima data ! Pt ca intr-adevar a inceput sa ma plictiseasca „harjoneala” !

      PS. Revin la intrebarea ta ! Cred ca se consuma prea multa energie ! Eu zic sa nu il bagi in seama ! Bineinteles daca nu sare calul prea tare !

      PPS. „Riscul” e mult spus ! Dar consuma din timpul pt comentariile serioase !

      PPPS Buna dimineata ! Sa ai o zi buna de tot ! :))

  95. Annaa,
    Buna dimineata ! Iti doresc o prima zi de august de-a dreptul exceptionala ! :))

    PS. Ce mai faci tu ?

  96. Buna ziua ! Ce scumpa esti la vedere si la vorba ! :))

    PS. Sunt toate ok, da ?

  97. Salut, salut! Abia ce am ajuns acasă , de vineri seara am plecat la fratele meu și i-am dus fetele acasă ca neputând sa ne fataim prea mult prin oraș, cred că le-a luat plictiseala! Bine ca in cursul săptămânii eu sunt ocupata și Nero nu a fost o gazdă bună întrucât isi arată coltii non stop, basca a inceput sa calareasca tot ce prinde! :))) Asadar cam de astea fac eu si mai ascult știrile la radio si uneori tv ul, doar DIGI TV nai exact. Otchi, Petrov nu are nici o sansa! El se baga in seamă si sa nu uitam ca fara votul moldovenilor era de mult P. N. T. C. D! Pffff, fratelui tai i a trecut glontul pe langa ureche. Mare grijă ca nu este de joaca si nu vreau sa va povestesc despre o cunoștință care a avut Covid, a stat intubat 40 de zile, acum este o umbră a ceea ce a fost, si mai multe nu spun ca mi se face parul maciuca! Cat despre clone, ignorați – le, am mai spus. Susuu, nu stiam ca ai fost si tu clonat, dar voi sunteti de mult timp pe forum, aveti fiecare stilul propriu si inconfundabil și nu poate fi imitat asa ca nici măcar nu merită să le raspundeti ca altfel pareti dusi cu pluta ca va certati singuri !! :))) No, apoi pe cai ca abia am sosit! Ps. Susuu, este posibil ca un câine sa aiba ” rau de masina”? Mi-a vomat Nero cand a coborât din masina și vineri seara si acum la intoarcere si este destul de agitat in masina! Hai sa ne auzim sanatosi si grila mare de voi!

    • Buna seara, Annaa !
      Da, din pacate cand sunt mici pana se obisnuiesc cu drumurile mai lungi si parcurse in viteza, se intampla sa fie si episoade d-astea cu voma ! In mod normal doar cand sunt mici ! Am patit si eu cu Boss prin 2001 (avea pana intr-un an !) in drum spre Busteni. Bossucu a patit atunci exact ce a patit si Nerone acum, dar in timpul drumului. A vomat de vreo cateva ori si a schelalait aproape intr-una ! Dupa o saptamana, la intoarcere a fost aproape ok iar anul urmator nu au mai fost deloc probleme de acest gen !
      Si chestia cu „calaritul’ e specifica varstei fragede si nu tine de impulsul sexual cum s-ar putea crede, pt ca la varsta lui (4 luni, maximum, nu-i asa ?) impulsurile de genul acestea inca nu exista, nu s-au format ! De fapt este vorba de dorinta de a-i domina pe cei din jur, dorinta care se manifesta astfel, sub forma incalecatului ! 🙂
      Annaa, eu ma feresc cum pot ! Adica fac tot ceea ce depinde de mine sa ma protejez, mergand pana acolo incat nu mai circul aproape deloc cu mijloacele de transport in comun. La distante scurte, merg pe jos, fac deci sport, indiferent cat de cald este afara iar la drumuri mai lungi prin oras, cu masina.
      A fost clonat asdfg, dar timid de tot, nu ca la otchi@ si nu i-am dat atentie clonei in schimb m-am razboit cu un gsdfg pana a dat bir cu fugitii (aici a fost combatant si otch@ nitel care s-a aparat si mi-a sarit si mie in ajutor !
      Ei da, cel mai bine asa ar fi fost , cum spui tu, sa nu-l bag in seama pt ca, intr-adevar, daca vreun curios urmareste o astfel de disputa, poti parea usor dus cu pluta. Asta e acum , faptu-i consumat, o sa incerc sa ma abtin de acum incolo ! :))
      Imi pare bine ca te-am auzit… Acum … o seara buna pt toti !

  98. Buna, @Ana! Buna, @Su!
    Din pacate vanzarile merg din prost in mai prost si din cauza asta ma vad nevoit sa ”sâcâi” clientul urmand tactica pe care o urasc cel mai tare: ”hai sa-ti mai vand ceva…!” , iar treaba asta imi consuma timp cu duiumul si nu-mi mai ramane timp liber ca altadata. In vremuri normale 40% din timp il petrec ”in asteptarea clientului (on-line), dar cand treaba nu merge n-am ce face si trebuie sa ies la ”vanatoare”…Acestea sunt motivele pentru care voi intra aici si pe G4Media in general din ce in ce mai rar, dar macar o data pe zi tot voi intra, chit ca doar pret de cateva minute…
    Zi buna si paziti-va de bestia aia de Covidut 19…!

    • Scara,
      imi pare rau ca business-ul nu iti merge tocmai bine in perioada asta dar sper sa te redresezi cat mai repede. Pt asta trebuie insa sa fii sanatos tun, asa ca prietene ai mare grija de tine !
      O noapte linistita iti doresc iar in continuarea ei o zi cat mai buna ! 🙂

      PS. Multam pt sfat, eu unul ma straduiesc cat pot mai bine !

    • @Su,
      Iti multumesc pentru incurajari si sper sa fie bine cat de curand!
      PS. Maine e ”ziua cea mare” pentru Jimmy- motanul cel mic si sper sa suporte bine interventia, dar …singurel, intrucat noi n-o sa putem sa-i fim alaturi si poate e mai bine asa, pen’ ca ti-am povestit ca dom’ doctor e de parere ca ”coronavirusii de milioane de ani….” si acesta o fi motivul pentru care nu poarta masca…
      Noapte buna…!

  99. Buna dimineata, Scara !

    Eiii…? Ce face Jimmy ? Spune-mi ca totul e ok in ceea ce il priveste ! Si nu numai pt el ci si pt voi, oamenii de langa el !
    Multa sanatate tuturor ! Va doresc o zi buna, buna ! 🙂

    • Buna, @Su!
      Jimmy e bine. Merci! Tratament are de facut pana maine si apoi la joaca…
      Se antreneaza pe margine Miti, desi cred ca vom amana vreo 2 saptamani operatia, sa se faca mai racoare afara.
      PS. Sper sa renunte amandoi la umblatul creanga dupa castrare, desi dom’ doctor (tot fara masca, cu greu m-am abtinut sa nu-l filmez si sa-l dau in primire) zice ca nu garanteaza . Pentru Miti am si eu indoieli ca o sa renunte la golaneala, ca a apucat deja sa dea cu nasu’, dar tragem speranta ca macar Jummy sa stea mai mult pe langa casa, ca n-are decat un an si nu cred ca aprins gustul pisicutelor delicoase…
      Buna, @Ana,
      Sper ca e totul Ok cu tine, cu voi!?

      Seara buna!

  100. Annaa,
    Sunt aproape 6 zile de cand nu ai mai dat niciun semn ? Ce faci ? Spune-mi ca e totul ok cu tine si atunci o sa fie totul ok si pt mine ! 🙂

  101. Annaa,
    Sunt aproape 6 zile de cand nu ai mai dat niciun semn ? Ce faci ? Spune-mi ca e totul ok cu tine si atunci o sa fie totul ok si pt mine ! 🙂

  102. Buna, @Su!
    Jimmy e bine. Merci! Tratament are de facut pana maine si apoi la joaca…
    Se antreneaza pe margine Miti, desi cred ca vom amana vreo 2 saptamani operatia, sa se faca mai racoare afara.
    PS. Sper sa renunte amandoi la umblatul creanga dupa castrare, desi dom’ doctor (tot fara masca, cu greu m-am abtinut sa nu-l filmez si sa-l dau in primire) zice ca nu garanteaza . Pentru Miti am si eu indoieli ca o sa renunte la golaneala, ca a apucat deja sa dea cu nasu’, dar tragem speranta ca macar Jummy sa stea mai mult pe langa casa, ca n-are decat un an si nu cred ca aprins gustul pisicutelor delicoase…
    Buna, @Ana,
    Sper ca e totul Ok cu tine, cu voi!?

    Seara buna!

    • Scara,
      ca or mai umbla nitel creanga si dupa, asta e ! Pericolul insa de a nu mai veni acasa de loc ori de ar veni precum piratii (cu mutilari evidente) o sa fie exclus ! Sunt convins !

      PS. Noi suntem ok ? De Annaa nu mai stiu nimic de aproape o saptamana dar o sa iau masuri ! :)))))

      PPS. O seara buna !

  103. Hi ! Azi plec si eu acasă ca am avut ceva probleme tehnice cu valvele, carburatorul, pompa de injecție si alte tensiuni datorate caniculei și efortului la care ma expune si provoaca bestia! Ce sa mai vorbim, miercuri m-am simtit cam prost, fara oxigen si alte…. lipsuri și frumușelul meu de medic specialist m-a invitat la el si mi-a oferit cazare si masă gratuita cateva nopti! :))) In sfârșit, totul este bine cand se termina cu bine! Bye, bye!

  104. Hi! Băieți, am scris ce m-a determinat sa lipsesc, deci sunt motivată, dar nu a apărut comentariu! 🙁 In sfarsit, acum sunt bine și plec acasa! Ps. Probleme tehnice, valva, carburator, pompă de injectie! :))))

    • Annaa,
      mie, acum vreo trei zile mi-a fulgerat prin cap posibilitatea ca valva ta… etc, etc si am avut si eu o strangere de… valva din cauza asta dar am refuzat -din superstitie- sa ma gandesc la rau, stiind ca o sa treaca ! Sunt groaznic, stiu ! :(( Dar mi-a mai trecut prin cap si alta nazbatie cu covidelul ! Te rog, te implor sa ai grija IN PRIMUL RAND de tine si apoi si de bestia de Nerone ! Astazi daca nu dadeai niciun semn treceam la celelalte… contacte !

      PS. Sincer sa fiu, nu mi-am inchipuit insa ca o sa se lase cu internare … Sper ca acum ti-ai luat macar cateva zile de concediu medical !

      PPS. AI GRIJAAAAAAAAAAA DE TINEEEEEEEE ! 🙂 Bye !

  105. Buna seara!
    @Ana,
    Im pare rau sa aud ca ai probleme tehnice si sper din tot sufletul sa treci rapid peste aceste momente ! Te rog si eu sa te gandesti in primul rand la tine si sa lasi celelalte probleme in seama altora! Multa sanatate!
    @Su,
    Imi aduc eu bine aminte, ai spus cumva in cateva randuri ca poti sa bagi mana-n foc ca Base nu va candida?
    PS. Ce faci, mergi pe mana mea, ca doar stii ca sunt specialist in flacari si in jar sau preferi sa -ti faci focul tot cu mana ta…?

    PPS. PMP a inceput in seara asta sa stranga semnaturi…

    Noapte buna, @Ana! Noapte buna, @Su!

  106. Salut, salut! Eu care spun tuturor sa aiba grijă de ei, tocmai de mine nu am grija ! Ce este drept la teorie sunt brici și nu mă întrece nimeni constat! Susuu, nu este tot una a crede, a presupune cu a verifica ! Stii, cand vrei sa stii ceva cu adevărat, apoi STII, folosind toate pârghiile! Nu iti reproșez nimic dar sa nu fim…… ipocriți, ( este prea dur? ). Apoi, noo, ca sa fiu în ton cu ardelenii mei, nu promit ca voi mai face act de prezenta pe aici, sau oriunde altundeva prin spatiul public al internetului, dar un lucru pot spune : Ma bucur ca v-am întâlnit si cunoscut atat cat a vrut fiecare sa arate prietenilor virtuali ! Sa rămâneți cu bine si mai ales sănătoși! Ana.

    • Buna seara!
      @Ana,
      Eu te inteleg foarte bine, ca am avut episoade care au durat luni bune (poate chiar 4-5 luni) in care n-am postat nici macar o data, pentru ca starea sufleteasca nu mi-a permis sa fac asta (problemele descrise la vremea respectiva prin ”nori negri de furtuna”), dar te rog macar din cand in cand (tu stabilesti frecventa) sa postezi macar un scurt ”sunt bine” sau orice altceva vrei tu sa postezi, iar noi ne vom multumi cu atat! Ai grija de tine ! Iti doresc sanatate si putere sa treci peste probleme!
      @Su,
      Merci pentru ”100 de puncte”! Ti-am si raspuns… Eu zic ca merita si articolul legat de comentariul lui Basescu la adresa lui Barna …

      Noapte buna!

  107. Merci, merci Otchi!

  108. Bună, dragilor!
    Lațul se strânge în jurul meu, în jurul nostru… Deja avem 2 morți in familie, o verișoară de-a mamei mele și cuscra ei. Culmea, cu unul din fii mătușei moarte ieri (verișoara mamei) m-am intâlnit in urmă cu cca o lună și n-am avut încotro si a trebuit să-i strâng mâna intinsă, că dacă n-aș fi făcut-o s-ar fi supărat și aș fi ratat ocazia de a afla cât de bivol e el și cum bagatelizează el riscurile legate de pandemie:” mă lași, vere, cu virusache al tău, că eu cred că e doar o făcătură menită să ne distragă atenția de la măririle de salarii și de pensii !” Cred că vă puteți imagina ce morcov aș fi simțit în dos dacă întâlnirea ar fi avut loc in urmă cu zile și nu cu săptămâni..!?
    PS. Cel mai tare mă sperie de la o vreme atitudinea celor de lângă mine, in sensul că: chit că nu sunt eu cel mai expus, că nu-mi amintesc să fi avut vreodată gripă, ci „drăcoica-șefă” e cea mai expusă, din cauza bolii cronice asociate (norii negri de furtună) tot eu sunt cel care trebuie să fiu ținta mișto-urilor ei/lor:”vezi că azi n-ai sters bine cu spirt clanța de la ușa de la intrare, iar virusache s-ar putea supara pe tine din această cauză…!.” Nu zic că nu e bună și o mică doză de inconștiență in vremurile astea, că fără ea probabil că am lua-o razna, dar nici să asiști ca simplu spectator la felul cum se lasă garda din ce în ce mai jos nu cred că e o o soluție !
    Noapte bună!

    • Salut Scara ! Nu stiu, mi-a fost greu sa zic buna ziua dupa toate nenorocirile de care ne-ai vorbit Imi pare rau de necazurile astea, tu ai insa grija sa nu se apropie mai mult de tine si de ai tai si freaca si dezinfecteaza tot cu sarg, indiferent de ce iti zic unii sau altii in gluma sau in serios . Ia vitamina D, mananca sanatos si evita-i pe toti …

      PS. …dar nu online ! :))))

      PPS. Multa, multa sanatate !

    • Salut @Su,
      Evit cat pot, dar e din ce in ce mai greu si ma gandesc cu groaza la inceputul scolii…
      Stii ceva de @Ana? Se simte bine?

      Merci pt urare si multa sanatate si tie!

    • Scara,
      In ceea ce priveste scoala trebuie sa discuti cu mai multi parinti si, indiferent ce hotarasc Orban cu ministreasa invatamantului sa va impuneti punctul de vedere in ceea ce priveste telescoala ! E cel mai sigur mod de a invata asta ! La scoala nu se poate pastra distanta sociala, nu se pot pastra regulile de igiena, e teribil de riscant !
      Eu nu sunt in situatia ta dar daca as fi intr-o astfel de postura as merge pana acolo incat chiar daca ceilalti parinti nu sunt de acord, eu nu mi-as trimite copii la scoala si as cere scolii ca in ceea ce-i priveste scoala sa le asigure orele de invatamant pe internet !

      PS. Sanatatea este lucrul cel mai scump intotdeauna, cu atat mai mult acum !

      PPS. In ceea ce o priveste pe Annaa, nu stiu ce se intampla pt ca am contactat-o si pe alte canale dar nu mi-a raspuns ! Cred, sper ca e bine… eu stiu, din pacate, ca am dezamagit-o ! :((

      PPPS. O seara buna iti doresc !

  109. @Su,
    Bingo!
    Si Bad@-cel-adevarat vad ca e de parere ca @Asistat ar fi cel care ne-a clonat pe toti ( pe el, pe Bad@, pe mine si poate chiar si pe tine, adica pe @asdfg)…!
    https://www.g4media.ro/usr-plus-il-acuza-pe-florentin-pandele-ca-a-invalidat-abuziv-semnaturile-electronice-ale-aliantei-pentru-alegerile-locale-din-voluntari.html

    PS. E delicata partea cu scoala, ca ne lovim de ”capetele patrate”, cele care striga sus si tare:”trebuie sa riscati, ca a trecut lumea si prin razboaie si copiii tot au mers la scoala!”…

    PPS. Sper din tot sufletul ca @Ana e bine si sper sa avem vesti de la ea curand…
    Noapte buna!

    • Scara:
      E posibil pt ca el nu a mai aparut demult pe site cu numele lui ! La cat s-a clonat era greu ! Oricum vad ca a lasat-o mai rar. se ia de @Bad@, pe tine deocamdata te-a lasat in pace !
      Cat priveste scoala, pericolul nu o fi atat de mare pt pusti dar pot sa aduca virusul in casa si sa-i infecteze pe adulti, Doamne fereste ! Vezi ce faci sa limitezila minimum riscurile !PS. Sa speram ca ne scrie si ne spune ca e ok. O zi buna !

  110. Buna seara!
    Azi l-am ”rezolvat” si pe Miti de …bilute si nu pot sa spun ca am facut-o fara o oaresce strangere de inima, dar pe drumul de intoarcere de la dom’ doctor (care m-a intampinat tot fara masca la gura) i-am explicat pe indelete ca speranta de viata pentru un motan necastrat e de cca 3 ani, pe cand unul castrat poate sa traiasca mult si bine… Si se pare ca a inteles, ca a stat cumintel in cutia de transportat feline…
    Noapte buna!

  111. @Su,
    Javra aia a inceput sa ma cloneze din nou si din pacate zilele astea n-am cum sa fiu la capacitate maxima pt. ca batranul a trebuit sa se interneze in spital cu niste probleme si stau cu inima cat un purice sa nu-i dea virusache tarcoale…
    PS. Ti-am spus ca sa stii, in caz ca vei citi mesaje ciudate semnate de mine, adica de clona, cum e cel de la articolul legat de Ciolos…

    Zi buna…!

  112. @Su,
    J..vra aia a inceput sa ma cloneze din nou si din pacate zilele astea n-am cum sa fiu la capacitate maxima pt. ca batranul a trebuit sa se interneze in spital cu niste probleme si stau cu inima cat un purice sa nu-i dea virusache tarcoale…
    PS. Ti-am spus ca sa stii, in caz ca vei citi mesaje ciudate semnate de mine, adica de clona, cum e cel de la articolul legat de Ciolos…

    Zi buna…!

    • Scara,
      multa sanatate tatalui tau, si tie precum si intregii familii (oameni si feline) ! Aveti si ai mare grija de ei si de tine !
      Pe nefericitul ala de clonangiu, lasa-l deocamdata pt ca acum ai lucruri mult mai importante de facut !

      PS. Mi s-au parut si mie vreo doua commenturi ceva mai bizare dar sincer nu am fost sigur ce si cum !

      PPS. In fine, Scara iti doresc o seara buna si sa ne auzim DOAR cu vesti bune ! :))

  113. @Su,
    Merci mult ! Babacu’ e putin mai bine si tragem speranta ca totul va fi ok, desi la varsta lui nu se stie de azi pe maine.
    PS. Sper sa nu te fi suparat prea tare cu treaba cu ”aceeasi mizerie”, ca eu chiar sunt convins 100% (pleonasm?) ca sloganul a fost bine ticluit in 2016 in laboratoarele din Kiseleff 6/10 si a reprezentat principala rampa de lansare a lui Daddy, poate chiar mai importanta decat Programul Mincinos de Guvernare…Dar despre aceste aspecte propun sa discutam peste cateva zile, dupa ce ma voi intoarce de la Tartoru’-socru, ca trebuie sa-l aduc si pe el la Bucale pentru un control ORL, ca a cam ramas fara voce si cum a lucrat o viata la Reactorul Nuclear de la Magurele…, dar nu vreau sa ma mai gandesc la rele…

    PPS. Vreo veste de la @Ana ?

    Noapte buna!

    • Nu-i nicio suparare, Scara ! Mie imi pare rau ca m-am aprins un pic intr-un raspuns catre tine dar eram obosit, surescitat si nu am realizat ca noi avem si canalul asta de comunicare ! Imi cer scuze…
      Multa sanatate tie si tuturor alor tai, „babacului” tau in special, pt ca inteleg ca dansul are nevoie cel mai mult !

      PS. Ana e bine ! E incantata de copoiul ei ardelenesc care o alearga de mama focului !

      PPS. Noapte buna !

    • Buna seara!,
      @Su,
      Merci pentru vestea minunata ca @Ana e bine!
      Legat de motiunea de cenzura: oare ce drac si-o fi bagat coada?
      PS. Am multe de reprosat liberalilor si sunt si eu de parere ca nu sunt la distanta mare de mizeria numita PSD, dar teama ca ceea ce s-a intamplat in 2016 s-ar putea repeta in 2020 ma obsedeaza si acesta e si motivul pentru care am hotarat sa militez impotriva expresiei „aceeasi mizerie” pana cand vom avea o majoritate confortabila USR-PNL instalata in Parlament…
      PPS. Stiu ca tu gandesti si pe buna dreptate ca lovind in PNL un numar de alegatori se vor orienta catre USR, dar mie experienta din 2016 mi-a aratat ca pericolul cel mai mare e ca sa se porneasca din nou ”lehamitea” aceea ingrozitoare exprimata prin ”nu ma duc, frate, la vot, ca pierd timp pretios numai bun pentru incins gratarele, ca oricum sunt toti aceeasi mizerie…”…
      PPS. De ce crezi tu ca a aparut in literatura noastra celebra expresie „Eu cu cine votez?” si spusa tocmai de un cetatean turmentat? Raspuns: pentru ca iubim gratarele si bautura, dar cand vine vorba de responsabilitatea civica asteptam de la altii sa ne spuna ce sa facem si raspandim lehamite amestecata cu miros de bautura in jur…
      Noapte buna!

  114. Daca nu ar fi fost pandemia asta cred ca PNL si USR ar fi luat impreuna la alegerile parlamentare vreo 65 % iar PSD un 17-18% !
    Asa, cred ca vor lua in jur de 55-58% iar PNL un 22-23% maximum !

    PS. Sunt convins ca atitudinea actuala a USR fata de PNL nu modifica situatia , in sensul ca nu alunga votantii catre partea stanga a tabloului electoral si nici nu-i determina sa ramana acasa in ziua votului ! Poate cel mult si sper ca asta si reuseste, sa ii mai tempereze pe penelisti, care nu isi dau seama dar acum in perioada electorala nu se deosebesc decat cu prea putin de pesedisti pri iesitul in strada la racolat primari, consilieri ori parlamentari „imbujorati” !

    PPS. O zi buna !

  115. Scara, asta e !
    E dreptul lui sa nu voteze PSD pt ca a trait 30 de ani cu el ! Tot dreptul lui, al celui care in iarna era trup si suflet impreuna cu Gabriela Constantinescu liberal, sa nu voteze PNL vazand cum se comporta PNL si sa nu vrea sa vada ce ar putea face un partid nou la guvernare !

    PS. Ai observat ca si o alta penelista ferventa s-a dat la fund ! PNL nu mai e de laudat ! Radulescu greseste neincercand sa voteze un partid nou necompromis !

    PPS. Eu eram sceptic cu privire la rezultatul bun al PNL si USR in cele doua alegeri dar dupa ce am vazut cat de slab e PSD (faza cu motiunea) si cati primari si consilieri PSD dar si de aiurea trec la PNL, cred ca PSD va pierde destul de serios !

    PPPS. Nu ma incanta faptul asta cata vreme, imediat dupa, cand li se va cere in mod naiv de unii ca mine sa se schimbe) PNL va raspunde ca „Nu e momentul acum” ! NICIODATA NU VA FI MOMENTUL PT PSD SI PNL DIN PACATE !

    • Scara,
      apropo de Radulescu Marcel iti fac si eu o trimitere la o postare extrem de proaspata a lui de azi, de acum mai putin de jumatate de ora : G4Media -Articole- „ULTIMA ORA:PSD a reintrodus in Buget cresterea pensiilor cu 40% si cresterea salariilor profesorilor din acest an”.
      O sa vezi acum (MA ROG O SA VEZI CAND O SA CITESTI COMENTARIUL ACESTA ! :)) ) de ce este extrem de clara atitudinea lui anti-PSD si anti-PNL si de ce nu crede in USR (desi aici cred ca se insala pt ca Nasui a vorbit de faptul ca pensiile trebuiesc indexate ! (Pacat ca USR nu s-a incumetat sa fie mai vocal pe chestia asta ! )

      PS. Il cunosc personal pe Claudiu Nasui si o sa vorbesc cu el desi ar trebui sa fie o vointa comuna a USR !

      PPS. O zi buna !

  116. @Su,
    Știi cum se spune:”vom trăi și vom vedea” și tare mult imi doresc să nu am dreptate de data asta, apropo de consecințele ce pot decurge din promovarea pe scară largă a sloganului „aceeași mizerie” și să fie totul cum spui tu, adică cu PSD-ul aflat cu un picior in groapă și cu noi toți salivând de zor la gândul că o să-i mâncăm curând coliva…
    PS. Totuși faptul că unul ca Rădulescu promovează absenteismul, ofticat fiind că nu i-au marit lui pensia cu 40% mă face să am indoielile mele apropo de cele spuse mai sus…
    PPS: Altfel, toate bune? De @Ana ce mai știi?
    Seară bună!

    • Scara, Radulescu este un fraier si este singurul pe care l-am auzit ca nu o sa mearga sa voteze, din sute si sute de comentatori pe care i-am citit pana in prezent !

      PS. Daca prezenta la vot nu va fi spectaculoasa sunt convins ca asta se va datora temei de infectare cu covid, nu boicotului iar in cazul parlamentarelor si unei vremi urate, potrivnice iesitului afara !

      PPS. Ana ar trebui sa fie inca pe malurile marii Egee, daca nu cumva, ce e azi, duminica ?, in drum spre casa ! :))

      Toate bune !

  117. @Su,
    Azi am am avut parte de o surpriza: in linkul de mai jos, replica:”E @Scaraoțchi fake/@bad fake. Nu îl baga in seama domnule Tapalaga. Eu va iubesc” NU-MI APARTINE…
    Am fost cu biclele in Herastrau impreuna cu niste prieteni n-am prea avut timp de G4M, asa ca replica cuvenita ”hoțului” s-a cam lasat asteptata si, probabil, vreun ”aliat” si-a pierdut rabdarea si m-a clonat ca sa se stie ca nu sunt eu cel ce-l injura ca la usa cortului pe Tapalaga.
    De la faza asta mi-a incoltit ideea: m-as lasa clonat cu draga inima de ”aliati” si as sta mult mai linistit stiind ca in situatii ca cea de astazi ar avea cine sa-i dea replica ”hoțului”, pentru ca, chit ca nu stiu daca gandesc bine sau nu gandesc bine, dar pentru mine e important sa-i avertiz pe ceilalti ref la un comment-urile care nu-mi apartin, fie si printr-un simplu:”E @Scaraoțchi fake/@bad fake…”

    PS. Ce zici, sa ”public”…ideea, adica sa le spun celorlalti ca ma las clonat cu draga inima in caz ca din varii motive n-am putut interveni la timp sau s-o las deocamdata balta?
    Toate cele bune!

  118. @Scara:
    Incerc sa scriu astfel pt ca altfel vad ca nu-mi publica !
    Cred ca te inseli ! Cred ca cel care a scris commentul cu „Eu va iubesc d-le Tapalaga…”este tot Scaraotchi fake pt ca replica mi se pare data tot la misto !
    Am citit-o inca ieri de dupa amiaza si dupa doua-trei secunde de deruta in care am fost tentat sa ma bag si sa intreb care scrie, Scara cel Original sau tot Scara – fake am renuntat pt ca am apreciat ca tot Falsul a scris-o, fie pt a mentine confuzia, fie pt a face misto !. De altfel nu e prima oara cand isi da singur replica si creaza un flux de comentarii aparent intre tine si el !
    Parerea mea (pe care, de altfel, ti-am mai spus-o) este de a nu incerca neaparat sa-i dai replica mereu, pt ca trebuie sa fi observat ca uneori comentariile lui raman fara ecou pt ca cititorii fac diferenta intre original si fals !

    Cred ca ideea de a anunta ca poti fi clonat ca mijloc de aparare ar fi o idee rea pt ca ar incerca tot Falsul sa creeze confuzie si mai mare si ar fi primul care „ti-ar lua apararea” in mod viclean !
    Cred ca nu e o nenorocire daca nu ii vei putea da replica de fiecare data, ba poate o va lua ca pe o atitudine de desconsiderare si se va mai potoli !

    PS. Sincer sa fiu mie nu mi s-a parut ca Scaraotchi-fake a putut sa destabilizeze pe careva dintre cei care te cunosc !

    PPS. O seara buna !

  119. Scara, mai bine vizioneaza Les Mignonnes ! E un film interesant ! Eu aseara am dat clic pe melodie si apoi am cautat filmul si l-am vazut !

  120. @Su,
    Merci pentru sfat!
    Ce zici de atacul lui Base la Nicusor Dan ? Nu l-am crezut in stare sa-si bata joc si de ultima urma de respect pe care o mai au unii pentru el. Zic asta pentru ca de data asta (cu atacul la Nicusor) a facut-o total gratuit, pt ca n-avea nicio presiune sa zici ca s-ar fi simtit cumva provocat sa iasa cu o astfel de declaratie…Ti-o spun sincer: pana azi, in ciuda faptului ca n-am prea ratat ocaziile sa comentez impotriva lui mai ales pe teme bahice, deci: pana azi am mai avut un, sa zic, 15-20% respect pentru el, dar de azi inainte respectul a ajuns la zero, pentru ca nu pot gasi intelegere pentru atacurile pornite din rautate…
    Toate cele bune!

    • PS. Cu riscul de a deveni sacaitor: acum (dupa atacul lui Base) intelegi de ce sustin atat de tare ideea de a se renunta la ”aceeasi mizerie” pana dupa alegeri? Hidra comunista are nenumarate capete, multe dinte ele nebanuite (Base) si din aceasta cauza trebuie decapitata cu orice pret, inclusiv cu pretul ”mizeriei” si abia apoi sa ne rafuim cu liberalii ”infectati” cu virusul coruptiei…! Crezi ca pe mine nu ma mananca palmele cand vad liberali? Ma mananca, si inca cum! La Magurele avem un ”puisor” de liberal de mai mare frumusetea, finutul lui nea Marean-Dinte-de-Aur, care finut a furat si fura ca-n codru si abia astept sa-i spun vreo doua in fata (alte doua i le-am spus deja si tot in fata ), dar mi-am propus sa am rabdare si asta din cauza ca cel mai tare ma tem de o repetare a situatiei din 2016…
      Noapte buna!

  121. @Su,
    Nu mai inteleg nimic! La articolul lui Tapalaga de azi, prima inerventie impotriva lui @Fake: ”E @Scaraoțchi fake @Bad fake” NU-MI APARTINE si nu pare a fi ”el”…
    https://www.g4media.ro/de-ce-au-intrat-in-coliziune-presedintele-iohannis-si-guvernul-orban-cu-parchetul-european-condus-de-kovesi.html
    Seara buna!

  122. Scara,
    te consumi mult prea mult in legatura cu aceasta clona ! Zau ca nu merita ! Ai vazut ca am dreptate si ca creaza momente de confuzie regizand dialoguri intre tine si el !
    Insul este evident deranjat si de tine si de mine dar cata vreme nu emite opinii politice in clar, chiar ca nu ma deranjaza ! Ar trebui sa il ignori cum il ignor eu pe gsdfg !

    Pana sa nu explici tu ca @Scaraotchi nu e totuna cu @Susufler0, asa cum ti-am mai spus tipul facea comentarii in care nu se lega de mine sau de tine ! Eu unul nu i-am dat prilejul ! Acum pt ca ai incercat tu sa clarifici lucrurile nu a mai rezistat si si-a dat drumul ! Din pmdv gsfgd, care nu are nicio legatura cu @scaraotchi fake, este un frustrat (il frustreaza faptul ca unii pot scrie mult in orice domeniu si nici macar nu pot fi prinsi ca sunt de dreapta sau de stanga !) iar Scaraotchi fake este enervat de stilul tau de a aborda problemele cat si de faptul ca ceilalti s-au obisnuit cu tine iar unii te apreciaza si chiar te citeaza in discutiile lor pe forum. Si asta este un frustrat ! Lasa-i in plata lor. Cata vreme observi ca nu creaza confuzie (pana cand nu o sa iti scrie unul „Ce faci Scara, te-ai schimbat , ce-i cu tine?”, eu zic sa nu-l mai bagi in seama ?

    PS. Ai sa vezi ca nu o sa aiba spor si usor usor o rareste !

    PPS. In ceea ce il priveste pe Basescu, eu un fost basist o spun raspicat : A DEVENIT O JIGODIE !” PUNCT !

    PPPS. Sa ai o zi buna ! :)))

    • Salut, @Su,
      Am vazut ca de la o vreme prefera sa-l cloneze pe @Dan tapalaga si l-am lasat in pace, desi ma frigeau degetele sa-i dau cateva replici. L-am lasat in pace si pentru ca nu prea sunt in apele mele, ca situatia e cat se poate de grava cu batranul meu, dar si cu socrul si trebuie sa-ti spun ca in perioada urmatoare voi fi foarte rar prezent pe site, dar promit ca in ”cafenea” voi intra cel putin o data la doua-trei zile.
      Toate cele bune!

  123. Am intrat parca dupa o vesnicie din nou in cafenea si am aflat despre tatal si socrul tau !
    Scara, sper sa se refaca, sa ii ai bine, sa te linistesti dpadv.
    Multa, multa sanatate pt ai tai si pt tine !

    Seara buna !

    • @Su,
      Merci mult !
      Sunt 100% ca de data asta ”n-au furat ei, cat am votat noi”, iar povestea cu sacii cu voturi schimbati in miez de noapte nu cred ca e doar o poveste, ca mi-a spus-o chiar varul sotiei, militian la Locala S1. Singura ”infloritura” din partea mea e cea ref la bautura, dar trebuie sa recunosti ca ”a dat bine” sa aduc vorba de ”in vino veritas”…
      PS. Cred ca Pieleanu a tras cat a putut pt PSD, in sensul ca, probabil, diferenta reala a fost mult mai mare, prin ” difeenta reala” intelegand diferenta in conditii ideale, adica fara saci schimbati sau alte matrapazlacuri…
      Seara buna!

  124. @Scara:
    Exact asa s-a intamplat si in plus Clotilde a fost mult mai prevazatoare decat in urma cu 4 ani cand nu a stiut ca trebuie sa-si apere voturile la propriu !

    Stii, pana la urma am impresia ca dupa ce ca e o nulitate de om Suleanu pielii asta, sau cum il mai cheama, este nul si dpdv profesional !

    PS. Multam, seara buna si tie !

    PPS. Nu stiu la ce comentariu ai facut referire cu acel in vino veritas ??

    • @Su,
      Am incercat sa postez link-urile lamuritoare ref la ‘in vino veritas” dar n-am primit aprobare.

      Despre @Ana mai stii ceva, e bine? Sper ca e bine…

      Ce parere ai de @Bozo, cat de repede s-a vindecat el, saracutu’?!
      Noapte buna!

  125. Bună dimineața!
    @Su,
    Mi-a spus @un domn că ești blocat la mantinelă, dar înțeleg că nu poți patina nici în celelalte…ghetuțe? Că știu că aveai mai multe…perechi…
    Apropo: ai ceva impotrivă să-i dai și lui @un domn adresa cafenelei noastre ca să animăm puțin atmosfera?
    PS. Problemele mele cu babacii sunt din ce in ce mai complexe și acesta e motivul pt care voi intra destul de rar la articolele „la zi”, dar aici, așa cum am promis, voi intra de cel puțin 2 ori pe săptamâna…
    Toate cele bune!

  126. Salut, salut Otchi boy ! Bănuiesc că așa printre rânduri ai inteles ca anul trecut am avut o intervenție chirurgicala pe cord ! Evident că nu a fost in țară și că totul a decurs foarte bine și că mi-am reluat toate activitățile cotidiene exceptând expunerea la stres media și încă cateva activități pe care eu le percep eu ca fiind stresante si care nu imi fac bine. Acesta este motivul pentru care m-am retras de pe forum și stau cuminte cat pot de mult și prefer sa mai ascult câte o stire la radio Cluj fara a fi neapărat la curent cu noutățile apărute zi de zi din presa online sau tv ! Am fost la vot și am fost si in Rodos in Septembrie, de fapt cred ca mi-am creat o bula proprie pe care doar eu o percep ca fiind ceva benefic, pentru că doar eu o percep astfel fiind in ea ! In sfârșit, destul despre mine și ce vreau sa iti spun e ca imi pare rau de părintele tau si tot ceea ce ti se întâmplă și ție ! Ps. Nu credeti ca această cafenea este la ani lumină de pământ și trebuie apropiată, întreb, nu dau cu parul ? ! :)) Sa ne auzim cu bine !

    • Buna, @Ana,
      Interventie pe cord?! M-ai dat gata! Spre rusinea mea ma vad nevoit sa recunosc ca n-am inteles ”printre randuri” ca vei avea de trecut printr-o astfel de incercare. Slava D-lui ca esti bine si iti doresc multa sanatate si fericire !
      PS. Propun sa-l asteptam si pe @Su, care momentan e blocat la…mantinela, si abia apoi sa cautam o alta cafenea. Eu gasesc de fiecare data ”cararea” spre cafenea tastand ”no touch” in sectiunea ”Cauta”…
      Toate cele bune!

  127. @Su,
    Tocmai acum, când Tăpălagă ți-a preluat zicerea:”PNL-ul e tot un PSD, dar mai prost (organizat)” , te-ai găsit să stai cu contul blocat? Folosește si tu un alt nick, spre exemplu: @Cafea la Ibric, numai să știm ca tu ești…!
    PS. După faza cu alegerea lui Ciordache si acuzele penibile aruncate de Șică m-am ambalat si eu puțin, in sens bun, dar cred că ma voi retrage iarăși in carapace până la alegeri de teamă să nubse repete
    evenimentele din noiembrie 2016 . Promit că după alegeri voi lăsa la o parte orice fel de teamă și voi urla cât ma vor tine plămânii:”PNL, PSD, aceeași mizerie!”
    Toate cele bune!

  128. Otchi, Susuu spune că trebuie să ne mutăm și ca el citește in cafea și in cărți acolo unde suntem sau vom fi ! Nu înțeleg acest blocaj, in mod normal poti folosi orice nume de ” muză” sau ” muzoi” pe aceiasi adresa de mail ! In weekend caut alta locație și da, 6 decembrie sa fie mai mult decât moș Nicolae, sa fie exact ceea ce ne-am dorit si am luptat pentru asta cu toate dezamăgirile, dar cu speranță ! Grijă de voi, Bye, bye…. 🙂

  129. Annaaa, Otchi, uraaaaaa… !
    Scriu cu emotie deocamdata doar strictul necesar : stiti ca liftul e stricat si nu mai am forta sa urc per pedes peste 200 de etaje, chit ca expresso ca acela facut de tine Annaaa sau de tine Otchi nu pot sa beaua altundeva … !

    Totusi poate gasiti o alta Cafenea tot pe bulevardul asta, dar undeva pe la parter sau macar pe la etajul 1, 2 , 3 ca mi-e dor si drag de voi si abia astept sa gavarim la o cafea … Ce spuneti ?

    • @Su,
      Buna!
      De ce nu folosesti…liftul ”instant”, cel in care te poti imbarca tastand ”no-touch”?
      PS. Ce zici: ai ceva impotriva sa-i dau si lui @un domn adresa cafenelei noastre?
      PPS. Dracoaica-batrana m-a invatat sa cer voie in tot ceea ce fac si din reflex era cat pe ce sa-i cer acordul cand am mers prima data cu dracoaica-sefa la munte, in urma cu 25 de ani…

  130. Annaaa,
    sunt de toata „fala”. :(( Abia acum m-am prins ca tot ceea ce trebuie sa fac este sa pastrez in memoria pc-ului adresa cafenelei si nu mai am nevoie de „lift” sau alte alea !

    Asa ca pt mine nu mai este o problema ! Nu stiu daca nu cumva este pt tine pt ca nu stiu de pe ce scrii ?

  131. Eu scriu de pe telefon, laptopul are programe specifice jobului și tot felul de antivirusi fapt pentru care nu accesez nimic altceva decât programe de serviciu. No bun, caut sau nu altă locație ? 🙂

  132. Adica io stiu, Annaaa ?
    Pt mine ramane complicat pt ca atunci cand raspund, dupa ce dau „trimite” trebuie sa butonez de peste 200 de ori si vom ajunge la 250 si mai mult, pt a verifica daca mi-a aparut comentariul ! Asta ar fi inconvenientul !

    PS. Mai bine hotaraste tu , dar daca hotarasti sa schimbam Cafeneaua, te rog sa tii cont sa fie tot pe bulevardul asta si undeva pe la parter sau primele etaje ! :))

  133. La cat ești de fitos, ce ar fi sa cauți tu cafeneaua, esti mai liber decat mine ! Da indicii rezonabile nu heroglife ! :)))

    • Nu, nu… gata, nu mai fac niciun fel de fite … Alege tu. Doar sa tii cont,te rog,ca s-ar putea sa am nevoie de indicii d-alea, „mura in gura”, pen’ ca stii cat de mintos sunt la chestii d’-astea ! :)))

  134. A/T 21.10 2020 ! Am lasat urme 👣! Sa verificam daca Otchi are nas de copoi ardelenesc ! :)) Tie ti-am dat ‘ gura in mura ‘ detaliile asa ca….. Succes !

  135. Scara,
    deja am mutat toate expresoarele, sticlaria, sacii cu cafea ! E super faina noua Cafenea ! Micuta, intima, bien placee !
    Tocmai buna pt trois mousquetaires cum suntem noi !

    PS. Bineinteles ca doar Ana putea sa gaseasca asa de repede un locsor atat de fain ! Te asteptam !

  136. nu e buna aceasta cafenea ptr a fi un „point de chute” , adica de regrupare.
    paginile cu comentarii multe sunt cele mai usor gasibile.
    in plus exista un indicator..in clar 4 the next one.

  137. aiici era liftul rapid de neatins. dar flop. nu e bine situata, e la strada si strada e circulata. merci. ramane cum am stabilit. cafeneaua B de baza la nr ala stiut de stapanul cazanelor

  138. o idee simpla. de a continua intr-o cafenea diversa..va astept la una care are 4 intrari.

    dar recomandabil ar fi o cafenea deja utilizata de unii cate si-au lasat ceştile murdare, unele cu prente aurite chiar. sau mai bine nu..nici chiar asa

    • Bună dimineața!
      @ffl,
      Incerc să-ți urmez sfaturile, doar că am nevoie de timp. Nu am timp suficient la dispoziție și nu am nici cunoștințe tehnice suficiente cât să te pot urmări in viteză. Mai precis: n-am deloc…
      Promit să incerc să urmez cei 9 pași cu prima ocazie. Cei care conduc către „the number of the beast”…
      Toate cele bune!

  139. in case of … ca acel „Nu Exista” al stimatului nostru domn M..C. mi se adresa mie cel ce nu voia nimic i. fapt.

    daca va jenez, ma retrag, voluntar 😀 si ptr totdeauna din cafenele.
    nu sunt tipul care vrea sa se bage in sufletul omului.
    am prieteni reali, extraordinari. in occident lumea e mai relaxata, chiar si cu virusul. nu am vazut panica si culmea acea frica de moarte … chiar si rudele mele dadeau cu clor, ce periculos, cumparau kg d3 dezinfectant. desi le-am spus ce stiam de aici de lz inceput de la specialisti in virusologie pulmonara. atentie la igiena de baza, spalatul pe maini, pe fata regulat, masca protectoare, distantare, atentie la reactiile di welnele corpului tau..te anunta orice ar fi…”asimptomaticii” au si ei semne dc au o doza serioasa…
    d3ci prima baricada cea a distantei +o masca eficienta nu usor de trecut de virusul ce se transmite prin micile „postillons” atunci cand vorbim cu „scuipati” vizibili sau nu, tusim, stranutam.
    era o adevarata paranoia in Romania. dezinfectau fructele, punea painea la intarit sau nu mai mancau paine ( asta e de bine), ma rog nu judec compatimesc nefeticirea, suferinta inopinanta venita de nicaieri.
    am trait si traim inca intr-un film, cosmaresc, hitchcockian. nu stiu dc au fost scenarii, dar alerte si alarme au fost multe dupa 2002, cand a aparut sars-cov 1.
    am un amic, super profesor, care a lucrat cu un acafemician francez pe tema propagarii virusilor. atentionase, acum 15 ani deja ca o mutatie a virusului de sindrom acut respiratoriu cov 1 care sa-l faca „foarye co tagios” ar pune lumea in mare pericol. nu e singurul. si oms publicase articole stiintifice pe tema si alertase guvernele ca ne poate pandi o catastrofa …

    • @ffl,
      N-o lua așa, te rog! Când vine vorba de intimitate oricine poate avea orice reacție…
      Eu incerc să văd partea bună, in sensul că ne puteam trezi in cafenea cu cineva din „Partea Intunecată a Forței” și atunci ne-am fi văzut nevoiți să scoatem săbiile-laser, iar la vârsta mea numai de lupte jedi nu imi mai arde…
      PS. Invață-ne cum să ne facem „nevăzuți”, așa cum doar un maestru jedi-IT ar putea și apoi vom mai vedea ! La urma urmei:”Pofta vine mâncând!”…
      Toate cele bune!

  140. hello monsieur Echelle,
    bravo .
    cu no touch.
    incerc sa scriu mai atent, mai putin, mai clar.
    ideea este de a se plasa pe bulevardele cu multe numere, pagini. cele trei AAA de baza

    nu tehnic sau ingliş.
    procefura data simplificaa fara copy/ paste
    scrieti direct adresa iinternet n „textul de expediere”
    http://www.g4media/articole/page/123

    nu scriu nr bestiei ca mi-e frica, frica, frica
    ps

    nu sunt chiar un maestru it. altfel lucram la google sau facebook cum mi-a replicat acru un tineroc din companie ofuscat ca il trag de urechi.

  141. scris procedura in 3 pasi simpli pe pagina din viitor pe strada cu nume englezesc.
    pustie, vizibila, cafeneaua da pe afara de cescuțe si din cauza mea.
    acolo nu mai scriu. gata.

    atentie doar cand tipariti adresa . de la http://www.. e suficient
    nu e necesar http, in plus e chiar https://

    scrieti incepand cu www e
    varianta simpla.

  142. @su dl cu fler.
    sper sa ajungeti aici. e o cafenea un pic mai discreta dar nu una de baza😀
    un sfat. am vazut o replica ptr mafalda..ups, atentie in spate e un tip extrem de ranchiunos, eu banuiesc ca e acelasi cu inteleptul care la randul lui a clonat sau reutilizat o serie de alte at id m apoi v etc…
    cei care l-au intepat pe unul din categoria asta, vezi si cel cu „ioi.. tu ” , se poaye trezi agatat..

    interesant ca un comentator, ori de la g4 ori unul care timp sa piarda, ii cloneaza regulat pe trollii cei mai agatori, enervanti ….e un pixie opusul troll-ului sau un anti-troll …cred eu zngajat sa faca asta oe mai multe forumuri
    ps
    in fapt din cauza lipsei oricarui control de asociere nick name, id utilizator, cu o adresa x de mail, sintactic valabila daca nu cea reala ..

    putem pune orice la adresa mail ..nu are nicio importanță, nu este un camp „cheie” ..din pacate

  143. buna ziua, am învatat lecția politeții de baza, culmea eu ce dadeam lectii la altii de netiquette in anii 2000.
    multumesc @su pentru atentionare.
    sunt deseori un idiot, vorbareț de vrute si nevrute atunci cand am o problema cimplexa la job, im iau pauza 3 zile si fac prostii. eu eram ciobanul din Glanetaşi. m-au înjurat copios unii, un gâgă. etc
    acum ma luase pasiunea sa-l apar pe marcel si pe altii de troli.
    inutil. ei, comentatorii inundati si enervati, nu mi-au cerut asta.m-am bagat si eu ca musca in cafeaua cu lapte.
    nici voi nu mi-ati cerut ce si cum cu cafeneaua. am aterizat din zona interzisa ..dar imi erati demunt spatici, singurii cu capul pe umeri intr-o lume, g4, alienata.

    iertare x 1000!
    ps
    dadeam inteleptului un sfat sa mearga la dr, qre simptome grave de dependent digital, chiar dement digital..dar nu ma vedeam pe mine Florin Floresco-Deleagă , biet securist pe campul biților.

  144. bonjour madame, messieurs,
    am uitat bunele maniere in spqtiul virtual.
    noi toti vecinii din imobil ne salutam f. respectuos si de n ori pe zi.
    vous allez bien? votre p’tit chien va bien?
    merci beaucoup cher monsieur sousou Fleur.
    vous etes vraiment un homme bien.
    fară ironie. in scris putem emite o idee si la citire, recitire putem interpreta, intelege in
    opozitie totală cu ideea initiala.
    darmite dc citeşte o alta persoana, cu un alt univers cultural, traind in altt context social, politic.
    cand revin, dc revin, de la psihologul meu personal, un duhovnic bun, va spun, numai dc veti fi de acord de data aceasta,
    despre influența invizibilă

    putem citi ceva repede sau pe repede înainte, fast forward pe casetofon sau mp3 player, si intelege contrariul. si ne suparam si ne chinuim.

    eu insumi cad, repetitiv, in black hole of addictions, cu pacate grele sau heavy metal..greu de sters..si deturnez totul in aceasta vorbarie fara rost, inceput si sfarsit
    …dle @su ..mi-ati dat o foarte buna palma, revelatoare idioțeniei mele, icred ca sunt si eu dependent digital, dc nu chiar dement!
    soția, cu copii in vilegiatură, m-a avertizat 😥
    apreciez „franc-parler” fara ocolisuri. 🤗
    la buna vedere!

  145. draga @su,
    imi pare rau ca mai intervin, dar ai cazut in capcana lui m, v, intele…
    v-am recomandat sa-l ignorati, m x v -ul intelept nu se va tine de voi scai.
    dar mai periculos. credeam ca numai eu, the profiler & „securistul cyber” , am anumite informatii cheie !!
    am inghetat acum 5 minute, m poate fi ori agent infiltrat sri, ori admin g4, ori … un utilizator mai avansat de plugins wordpress, sper nu un softist rau cu idei de hacking.
    de ce va scriu?

    intr-un comentariu l-a busculat pe cel mai mic stefan cu o sintagmă numită „reducerea disonantei”, faza tare!!!
    stefan cel mic a folosit mai de demult intr-un clinci cu un alt user, probabil tot m v ..intelpciosu, …aceeasi sintagma !!!!
    concluzie. tipul e mult mai „periculos” decat un idiot gen jean si valul lui, a310 un fascist redus mintal, un barbu si eugen (originalele), un anton, un …sunt multi prosti in otiginal, altii joaca teatru, .dar peste toti e unul care poate nu e asa nebun,strange informatii,ptr a influenta si apoi fragmenta, clona si determina clinciuri, razboaie flash intre utilizatorii de bun simț dar si intre ceilalti.
    in dezordine se stapaneste mai bine…
    ma opresc.
    nu sunt don Quijote, nici un pixie, si m-am bagat si ca idiotul sa apar lumea ..ca apoi sa fiu injurat si atacat pe bune de cineva ptr cate m-am bagat in rht, desolé. voi sunteti printre singurii, mai e in ion pop, un pic sincer, etc..
    daca cineva va comenta cu id-ul asta sau cel cu leagu..nu sunt eu. iau o vacanta digitala serioasa 😀
    la revedere

  146. buna, vesti proaste,
    „m” ne si vă citeşte. a intrat in cel putin o cafenea. a utilizat 2 cuv fleur si iaurt…el e. nasol. imi pare rau.
    la revedere.

  147. buna seara,
    mai clar, am investigat repede.
    nu stiu dc a intrat in cafenele, nu cred.
    dc inteleg bine „logica” m v intrlepciosu folosedte un plugin cate-i permite sa citeasca toate comentariile unui utilizator din trecut..ce zm spus, in cafenele trebuie sa utilizati alt id, alias, nick, cu alta adresa inreg…si sa va recunoasteti cu un element comun al vostru din trecut.
    plugins?
    in fapt se pot instala, pe tel mobil si pe computer , in functie de aplicatia „browser” internet si de tipul de platforma a paginii, blog , video chat blog, etc anumite functionalitati, extensii.

    m/v/ intepciosu’ foloseste o extensie cate-l ajuta cu un click pe utilizator da aiba comentariile acrlui utilizator. eu nu il incerc, nu imi pare moral si o gaița de dra, ptr care m-am bagat aiurea ..a zis la toata lumea intr-un comentariu cum de numeste un adtfel de plugins si ce face.

    concluzie
    dc dna A. M. va utiliza ideea de pagina pierduta in trecut şi in multitudine, puteti intra linistiti, comenta frumos, dar cu alte id-uri, nume de utilizatori , decat cele obisnuite..

    a n-a oara, la revedere

  148. @dnei Anna.
    nu ma voi băga în alegerea dvs, dar pot sa va dau
    1. o sugestie, cum sa alegeti numărul străzii unei cafenele discrete în cartierele hyper-aglomerate, id est „cu multe strazi”.
    Fb , sau ,Fibonacci sequence.
    e de ajuns sa spuneti stimaților consumatori de cafea „fii bun de zece ori, te rog”.
    tradus Fb(10) = … vedeti rezultatul, e nr strazii.
    2. dupa alegerea strazii, top-down, ochiometric, la jumatate, sau sub jumatatea … defilarii numelor de diverse firme.
    dc acolo, gasiti o firma parasita, sau chiar o cafenea cu cesti uitate, nu f. mmulte sau 0, intrati cu incredere. e cafeneaua de baza. cand ajungeti la 40-50 de cafele consumate, aveti optiunea.
    2a) sa intrati la vecini, un nr mai sus, mai jos, si sa ..egalizati nr de cafele
    sau sa
    2b) sa sariti un număr exact, fix, de strazi cu un nr mic dat tot de Fb, sa zicem acelasi intodeauna, sa nu le facem grea viata cafegiilor
    reventi la cafeneaua B dc este necesar…si continuati tot asa „until the end of world” 😀

  149. mai dus esti „procedura matematica”, initiala, de alegere a unui nr.
    procedura informatica, cum ajungem la cafenea am explicat-o in 3 pasi simpli, dar cu efort de scriere, sau in 9 dupa metoda plagiatorilor „copy/paste” si apoi favourite . multumesc ptr atentie. sper sa nu va incurcat si va descurcati.
    la buna revedere.

  150. buna ziua, sau seara dupa caz.
    rescriu procedura, sper mai clar, lizobil
    1. alegeti un numar N pentru nr strazii unde veti deschide cafeneaua de Baza, punct de plecare si revenire in caz de control itm la celemalte cafenele ulterioare, deschise temporar, pentru a „bruia” .

    sugestii.
    dar nu il puteti spune asa in gura mare, dar puteti sa fie legat de ceva. un nr din,
    „ciurul lui Eratostene”,
    „secventa lui Fibonacci”
    „suma numerelor din randul 7 al triunghiului lui Pascal”,
    sau pur si simplu un nr aleator intre 55 si nr 600.
    nr. acesta e utilabil o singura data, ptr ca numerotarea strazilor se schimba ..in fiecare zi.
    2. adaugati cafeneau in lista de preferinte , favourites, a browserului internet.
    asa poti regasi fara efort cafeneau de baza.
    3. f f important.
    Utilizati alte alias-uri, id, diferite de cele din comentariile in mainstream.
    de ex. scr_4caf cu sau fara trademark
    su_caf4me
    Anna M…cum doriti dar nu Anna, Ana Maria .. sugestie alma_22caf
    4.a poi e simplu. dna Anna poate declansa trecerea la alte cafenele „temporare, pentru uz privat, cu un nr maxim de serviri, in vecinatate sau oriunde in cartierele aglomerate 😉
    5.post scriptum.
    probabil e ultimul comentariu pentru un bun interval de timp.
    am abuzat de pacienta, bunavointa dvs, m-am îmbătat crunt la o cafea cu acel whisky, primit din rezerva amicului meu din Tennessee, double-oaked sau …mai degraba „betia cuvintelor, in torent neîntrerupt.

    nici macar de @su nu m-a putut opri, desi ma avertizase de inoportunitate, de „ingerinta straina in trebuşoare interne la cazanu’ comun a trei vechi prieteni”.
    el astepta o amintire din acel sat de pescari, cu oameni modesti, dar ..ce oameni!

    erau oare urmaşii „pescarilor de oameni”?
    numai @scr stie … de la „întunerec ” la lumina e un drum lung, anevoios, greu de facut!
    „vițe-versa” e un salt rapid, o cadere instantanee.
    ca acel om curajos, vezi articolul despre Salvamont din 13. 08.2021, ratacit pe Vf. Lespezi, in muntii Fagarasului, cazut in neant, intr-o fracțiune de secunda. o luminița in cadere, in intunericul stancilor, un strigat si apoi ” plus rien d’autre que le silence mortel”.
    Domnul sa-l odihnească!

  151. Comunicati strada aleasă ca nu stau bine cu timpul….

  152. Bună ziua!
    @ffl,
    Am luat la pas toate cafenelele de pe strada cu număr care-i poate băga in sperieți și pe cei mai curajoși, dar n-am găsit urme de cafea proaspăt măcinată…
    Oare să mă apuc să macine eu cât pentru 4-5 cafele la nisip? Că am găsit o rașnită veche cu semnăturile noastre pe ea…

    • PS. Nu zic că n-ar fi bună o cafenea mai discretă, cât să nu se zgâiască la noi orice trecător, dar cred că iți faci prea multe probleme, apropo de personaje ca „m” sau „v” sau care or mai fie ele ! Părerea mea e că tot ceea ce riscăm e să ne trezim cu atâția mușterii la tejghea cât să fim nevoiți să stăm la coadă ca să ne sorbim cafeaua mult dorită…
      Așa că: să căutăm, zic, o cafenea discretă, dar odată „răul” făcut (sute de comment-uri la articole care altfel n-ar fi avut 1-2 comentatori) nu mai avem ce face. Ai dreptate: dacă ne-am fi gândit de la inceput să folosim id uri diferite de cele consacrate…Dacă…, dacă…
      Toate cele bune!

    • dear@scr.
      bi’jour, hello, buna.
      pai ..da. pai nu.
      e ok si o veche sala cu vechi ceşti..dara daca întumecimea dvs folosesşte id-ul „trademark” acel m, n, Lili, țlpt, „propozitiune” ne va gasi imediat.
      la fel @su. l-a combatut si a aflat tot sau mai aproape tot si foloseste acele informații.
      hence, in a momentary lapse of reason, I proposed some nicknames for you,all.

      revin cu indicatiuni prețioase, dacă şi numai dacă am acordul dvs.
      mulțumesc pentru atenție, lectură si … cafea.

  153. bunaaa, bravo, ma ocup atunci de strada.
    inclin ptr. strada .. cu multe articole de îmbracaminte, atentie,
    cu nr. dat indirect de domnul „Fii bun aci cu mine!”
    va voi comunica deci nr direct ci numarul de intrare in formula italianului, studiata si la noi in scoli, in cls a X-a, cel putin la liceele cu profil matem-fizica.
    hait!!
    …am dat cafeaua reala pe pantaloni, covor!
    n-ati- o buna ca am dres-o cu sotia cand va ajunge acasa cu copiii. mai am cateva ore sa dispara urmele … vad apoi cu Fb. inclin ptr intrarea 10 sau 11.
    nu e intrarea „adevarata” ci intrarea data d-lui F, nu Ff leagu ci cel pe care ..l-am tot pomenit si e baiat bun.

    see u.

  154. dear @scrr.
    pagina cu nr bestiei am fooosit-o acum X zile!!
    doar ptr o singură zi, 1 zi doar un număr e valabil. apoi totul se incrementeaea in functie de cat publica harnicii jurnalisti di la j4.
    am ocupat deci, o cafenea la nr. ăla îngrozitor, v-am asteptat.
    a doua zi ..f f greu de gasit.
    deci inca o data.
    vom alege nr strazii cand…veti fi singuri ca intrati in cafenea, puneti un post-it, add-on in favourites si vom fi capabili sa o gasim intre articole de imbracaminte, second-hand, vesti bune si rele, etc.

    that’s all folks, youpiii, curăț fară spor, pete, praf, si aspir acarieni,
    zi buna si voua.

  155. Bună dimineața!
    Grea misiune „teleportarea”!
    Inteleg că, pentru reușita operațiunii, trebuie indeplinite mai multe condiții simultan, ca la NASA:
    – să fim prezenți toți 4 pe rampa de lansare, chiar toți 5, dacă @un domn vrea să participe și el la misiunea spațială;
    – să așteptăm cuminți și cu urechile ciulite numărătoarea inversă și să fim pregătiți ca in loc de „3,2,1- Ignition!” să recepționăm in cască un număr descoperit de maestrul:”Fii bun aci (cu mine)!”;
    -odată ajunși la destinație să avem grijă să transmitem comanda la tejghea folosind o NOUĂ IDENTITATE, una pe care n-am mai folosit-o când am băut cafea, in trecut…
    Am o intrebare importantă: ce facem cu cel/cea care, din diverse motive, nu reușeste să se teleporteze odată cu ceilalți? Folosim tot…”cimilitura” sau vom avea la indemână și instrumente…moderne?
    Toate cele bune!

    • buna,
      @@sc.r.
      cred ca putem recupera pe ceilalti si altfel.
      avantajul „aterizarii” sincrone pe o strada cu un nr. la T0 este ca imediat putem alege articolul si f f important „bagat in memoria” favorita.
      dc nu v putea fi toti in ziua Z, jour J, D fday..nu e grav. transmitem cuvantul cheie astrocafegiului pierdut pe Lună, ptr a ne gasi.

      sa incepem simplu, sa verificam „procedura”, apoi om mai vedea.

      ps
      citeam de exceptionalul 13,6% crestere economica anuntat de FC V.
      se simt procentele in viata „economicz” a romanilor?

    • Bună dimineața!
      @ffl,
      Stai puțin, că mai am câteva neclarități, având in vedere că sunt „bâtă” la capitolul IT:
      – la ce memorie „favorită” te referi, la „steluța” din colțul din stânga-sus de pe G4M sau la lista de „bookmarks” a Măriei Sale?
      Continuarea in episodul următor…

    • Apropo de Măria Sa: curând voi pleca in vacanță, in Grecia, că in Românica nu-mi permit. A fost cumnatu’ câteva zile la Vama Veche și s-a intors de acolo oripilat. Cică e 50 de lei sezlongul și 14 lei o bere la pahar. Nu-mi permite, nene, prețuri din astea, chit că nu suport sezlongurile din plastic și „100%” din timp stau la plajă pe rogojină sau cearceaf ! Mă duc frumușel in Grecia
      Continuarea in episodul următor…

    • ….Mă duc frumușel in Grecia (de data aceasta nu in Vourvourou, că e cam departe pentru un singur șofer, adică pt mine. De data asta vom merge km mai puțini, cât pentru batrânețile mele. Vă povestesc in noua cafenea.)
      Deci: ref. La Măria Sa: cât timp voi fi plecat o să aibă acces la PC -ul meu de la serviciu un „pesedist” care se ocupă din an in paște de calculatoarele firmei. Ideea e că PC ul meu „sugerează”, lua-l-ar Dr acu, celui care navighează cuvinte memorate urmare navigărilor anterioare..

      Continuarea in episodul următor…

    • Mă duc frumușel in Grecia (de data aceasta nu in Vourvourou, că e cam departe pentru un singur șofer, adică pt mine. De data asta vom merge km mai puțini, cât pentru batrânețile mele. Vă povestesc in noua cafenea.)
      Continuarea in episodul următor…

    • Deci: ref. La Măria Sa: cât timp voi fi plecat o să aibă acces la PC -ul meu de la serviciu un „pesedist” care se ocupă din an in paște de calculatoarele firmei. Ideea e că PC ul meu „sugerează”, lua-l-ar D., celui care navighează cuvinte memorate urmare navigărilor anterioare, cum ar fi adresele de mail, iar odată intrat pe G4M, la secțiunea „căutare” au rămas memorate cuvintele: „Ja…s; no tou..”
      Continuarea in episodul urmâtor…

    • Deci: ref. La Măria Sa: cât timp voi fi plecat o să aibă acces la PC -ul meu de la serviciu un „pesedist” care se ocupă din an in paște de calculatoarele firmei. Ideea e că PC ul meu „sugerează”, lua-l-ar…, celui care navighează cuvinte memorate urmare navigărilor anterioare, cum ar fi adresele de mail, iar odată intrat pe G4, la secțiunea „căutare” au rămas memorate cuvinte importante care i-ar permite respectivului să dea iama prin borcănașele noastre cu cafea…
      Continuarea in episodul următor(c.e.u.)

    • Continuarea episoadelor anterioare:
      PS. Se vede, pe Dracu’ , creșterea de 13% despre care bate câmpii bețivanul! Se vede o inflație șocant de mare, care anulează orice creștere. Spre exemplu, la semifabricatele din lemn creșterea cred că e de cca 60%, iar la celelalte materiale pt constructii cresterea e de 30%40%, la apartamente si case creșterea e de cca 25%, la carburant e de cca 15%, la alimente de strictă necesitate creșterea e de cca 10%, la multe alte nimicuri vazute in stănga și-n dreapta creșterea o pot estima la cca 10%. Mă refer la creștere fața de 2019-2020. A.., era să uit: domnu’ mecanic auto a văzut și dânsul creșterile de prețuri din piață și imediat a crescut și el tariful cu 50%…
      Toate cele bune!

  156. Fb (10) este ok, am fost acolo ! Mara ! :))

  157. buna @Ana Maria, @scr@ su.
    o strada buna cea propusa la fb.10.
    discreta.
    mai caut cimilitura.
    am lasat un semn la o poarta cu urs.
    recunosc . m-a tentat o sala de cinema, cu un locotent de politie, cu masina demodata si fumator de trabuce…..o putem transforma si pe ea in cafenea.
    am avea toti un reper. „la ăla cu pardesiul rupt, la columbo”.
    am lasat o ceaşca si acolo si la urs, si cauta mara-muresul?

  158. buna. inca mai stau blocat in filtre cu mesajele. nu stou dc vor trece.

    am gasit tot felul de localuri, sali, am lasat o ceasca la o firma cu urs la poarta pe pist de copoi, am lasat o ceasca intr-o sala de cinema unde rula un film politist cu un locotent simpatic, dar agasat ca avea inca o intrebare de pus,
    si chiar intr-o sala de concerte.
    toate pe nr. dedicat la „Fii bun p-aci cu mine, la ora 10”. multumesc si zi buna

  159. buna tuturor,
    omului cu scara la casa😀
    pardon balustrada de lux, lacuita frumos.

    e o prb cu „bookmarks” dar dc sunt multe nimeni nu le ia la mana.
    „par contre” stiu it-sti de la serviciu informatic foarte interesari de”istoricul” browserului” .
    era a 2-a cale de a gasi usor ce omul in timpul job-ului.

    desi urgent, „purge all history”. adica gasit in parametrii Chrome, pagina cu istoricul si sters …eventual tot. atentie nu numai ptr 24 de ore.
    e intuitiv. dc nu ma voi uita pe PC, sa va dau exact unde si cum. culmea nu retin niciodata exact u de sunt parametrii astia, de acea nu sunt bun deloc de sys.admin sau alte job-uri prea ..contabile din it.. pe mobil Android sunt 3 pcte verticale si „Historique” ..in engleza sau romana ..echivalentul

    altfel Ana, Ana Maria a gasit strada de la ora 10 a omului bun destul de ok. e de anul asta, am gasit si un urs pe trotuar!!!
    alte indicii,
    acolo pe strada aceea am gasit si preferatul meu din copinarie-adolescenta, faimosul peter F., locotent si detectiv, nu prea bine platit…
    in plus un concerte de clasa, la festivalul de muzica () clasica, dupa Enesco…frumoasa strada . cu ştaif.
    sa ne gasim..

  160. dear all,
    am avut un flash si banuiesc, teoretic, o problema, voi verifica cum ma voi intoarce de la o ferma.
    fb(10) e un nr fix. ok.
    dar … paginatia numaratoarea strazilor poate diferi!!!!
    ptr ca dc o numara Măria Sa, utalizand o tableta, sau un telefon, u e aceeasi lucru cu numaratul pe un Pc portabil sau fix.!!!
    voi verifica dar cred ca de aceea nu am gasit cheia Anei..si am dat nas in nas cu un urs pe trotuar, cu acel locotenent Columbo, etc..

  161. re.
    salutari. propun lift rapid spre locotenent.. am pus o ceasca.
    si al 2 lea lift cu „urs trecere de pietoni”

  162. re re salutari.
    bravos natiune.
    se vede ca in Romania e crestere, unii pleaca in Grecia la nisip fin, soareee!
    eu raman de fleț!! acasaaaa.
    mai speram la o iesire de o saptamana, dar ne-a venit acum verdictul impozitului pe venituri.
    ma asteptam la ..nimic in plus.
    oricum am platit mensual amandoi peste ..5k euro in primele 6 luni si conginuam sa platim in urmatoarele ..ale 5k.
    surplusu? unii primrsc de la stat.
    ma asteptam la un surplus minimalust sau 0. zerooo, svp.
    nu, 😥 mai avem de dat 1700, o vacanta 4 stele de o saptamana …data statutului.
    anul trecut ne-au cerut 4000 in plus, per total toate impozitele ..o masina de 19k..
    cel mai dur din impozite e cel pe venituri..ptr ca depasim impreuna 80k impozit de referinta!
    si, din cauza lui, si celelalte, funciirea si taxa locala „de habitation” … sunt corelate .
    Macron ne promisese la fel, limitarea impozitelor clasei medii. que dalle. unii sunt chiar montati tare impotriva lui, chiar vecini de ai mei il vituperau ca vinde tara, o indatoreaza, si plus „doneaea” milioane anumitor tari sarace .ai fi zis „auristi” …
    suntem toti in aceeasi oala. europeana. 😀

  163. buna seara.
    1. am verificat algoritmul e gasire nr, paginatie. constant. se gasesc aceleasi firme cu articole diverse pe strada cu nr dat de FB .
    altfel 2.
    la pagina de la ora celui bun, propusa de Ana Maria, nu am gasit inca „mara”.
    am intrat deci cum am spus in alte locasuri. unul un cinema unde rula … si alta cu un urs la intrare.
    dc nu ne gasim pe strada aceea cu numarul utilizati liftul rapid. apoi dupa intoarcerea din vacanta a @scr, si eventual al celorlati doritori de o cafea intre prieteni, amici virtuali, vom gasi o alta strada eventual.😎

  164. Buna seara! Stop!
    Studiat bine activitatea bunului samaritean (cu mine). Stop! Aplicat sablon de la ora 10. Stop! Gasit numar apropiat de varsta la care am facut primul copil. Stop! Cautat pe ”mana stanga”. Stop! Gasit 2 ursuleti, dar nici urma de copoi nitel cocosat cu parpalac pe el. Stop!
    Ori cautarea pe mana stanga eronata. Stop! Ori sunt la fel de ”bata” si la matematica, cum sunt si la IT, desi notele au fost de la 8 in sus. Stop!
    Noapte buna! Stop!

  165. seara, buna dragi amici virtuali,
    ma gandeam sa nu-l pierdem pe @@su.

    sunt gata sa ies din orice schema, numai ca voi sa va pastrati .. unitatea, schimburile de opinii, povestile.

    maine nr rezultat de fb(10) nu mai e valabil.
    dc vreti putem continua totusi pe acea strada, urmarind indicatorul catre sala de cinema cu serialul in care juca Peter Falk.
    memories.
    am baut o ceasca, abuziv, intr-o cafenea invecinata, cu urs la poarta, in loc de copoi!!
    locul e aerisit si se poate bea linistit o cafea la ibric.
    byeee

  166. buna.
    start.
    bizar.
    fi bon acci. secventa de la ora 9 da 34.
    la ora 10 e alt numar..mai apropiat de varsta unuia cu par grizonat. dupa narul strazii, unde madama Renata e cam des intalnita ..vedeti indicatiile din film sau de la Sinaia pe trotuar ..unde se plimba Mosul. Martin.

    stop.
    altfel indicatorul rapid ne da direct i ratea in sala de cinema.
    al douilea indicator, cu cafenea de rezerva, descisa permanenta, recognicibila dupa mmmmoşu’ mr Martinovici.
    shut down

  167. Bună dimineața ! STOP , ca o iau razna ! Sa așteptăm să găsească trupa cafeneaua detectivului ( unde eu am fost deja) ca altfel ne dispersam si cautam zece locuri deodată fără a găsi vreo unul ! După ce trupa ajunge la locație, bem o cafea….. zece si ne luam talpasita daca e cazul ! Succes Susuu, Otchi !

  168. Bună dimineața!
    @Ana are dreptate: aveți puțintică răbdare să găsim (sau să găsesc măcar eu, că apoi voi găsi soluții de teleportare și pt @Su) cinematograful in care v-ați băut voi cafelele, chit că mâine-poimâine numărul străzii va fi altul. Odată aflată varianta corectă de fb 10 (dar asta inseamnă că n-ați pus la socoteală originea, dar nu mai contează) ne duce capul să căutăm o stradă-două in urmă. Important e să știm dacă vorbim de o stradă de PE MÂNA STÂNGĂ, adică din zona cea mai „aglomerată” din oraș…Altfel căutăm acul in carul cu fân…
    PS. Voi căutările le-ați făcut tot…”pas cu pas” sau ați găsit vreun lift la care ați tastat destinația finală ?
    Că e muncă de sisif, iar pe telefon e aproape imposibil, intrucât până se incarcă următoarea pagină trece baba cu colacii…
    Toate cele bune!

    • Otchi, este pe prima stradă aglomerată in luna ciresarului de anul acesta iar detectivul respectiv avea o problema estetica la ………. fațada :)))) ! Poți găsi prin căutare’ sau vorba preșului „pas cu pas” desi este destul de departe de bătut strada cu piciorul !

    • hello dear all,
      first coffee, please and the last today

      prea multa informatie „de balast” ..ascunde informatia.imi pare rau ..nu voiam sa fiu prea explicit. iata

      cinematograful il gaseati ieri in max 10 secunde.
      v-am dat dar procedura de „scriere” a adresei
      cea cu https…/articole/page 55
      55 = fb(10), Maria Sa va arata chiar un tabel de valori , trebuia cautat Fibonacci sequence.
      deci adresa scrisa de
      de mana apoi coborat, pe telefon, rapid pe langa 2 tov. Weber, cam la mijlocul strazii e cinematograful.
      nu e pierdut..il voi cauta intre paginile 56- 66 ..

      zi buuuna

  169. erratum.
    iar „scrierea” de mâna pe telefonul portabil, în viteză, mi-a jucat o festă.
    festina lente.
    …articole/page/55 era ieri
    azi
    /page/59
    sau urmatoarele

    sau ascensor minier! ptr detectiv sau urz.
    ps . iertare baut.cafea prea rpd.

    ciudat cuvinte ascensor, lift..din ingliş…insinueaza de urcare ..dar noi coboram ..la minus 50+

    • verificat.
      1 sec cu ascensorul. nume de cod… numele lt. de politie ce se tot razgandea
      data 16.06.2021

      3 secunde in mod manual
      pagina 56, la inceput.

  170. Bună!
    M-am teleportat, dar incă n-am primit aprobarea pentru schimbarea de fizionomie/sex. Nu ințeleg de ce intârzie, dar incerc să am răbdare. Imediat după ce primesc aprobare voi incerca o analiză legată de ceea ce n-a mers cum trebuia la teleportare. Zic „n-a mers” pt că părerea mea e că nu putem zabovi prea mult timp in acea cafenea și că trebuie să incercăm o nouă teleportare. Teleportarea aceasta a fost prea cu „mură in gură” și sunt de părere că si cel mai fraier „călcareț” ne-ar putea lua urma. Discutăm acolo mai multe amănunte…
    Toate cele bune!

  171. Salutare ! ffl , mă dojenesti degeaba deoarece ți s-a explicat si de Scara si de Susuu ca noi nu suntem ași in IT așa ca eu cunoscându-mi prietenii le-am dat sugestiile pe care știam ca le vor înțelege ! Poftim, Susuu este blocat tot in cafeneaua veche inca de aceea te rog sa te întorci la el și de mânuța sa il conduci la filmul cu știm noi cine !!

  172. Otchi, ce tot vorbesti ? Mura in gură a fost totul pentru unii iar Susuu este blocat inca la vechea locație , cum iti explici ?! Stii bine ca el trebuie îndrumat altfel degeaba il innebunim cu atâta date specifice IT ului ca nu va înțelege nimic , el fiind de o profesie diametral opusă IT ului !! Ps. Eu nu mai dau nicio indicație, scoateți-l voi de acolo ca nu am chef de dojeneala și oricum toată tevatura mă solicită extrem de mult ! :((

    • o la la.
      imi pare rau, nu voiam tevatura, procedura nu e it-sta, dar ..necesita o atentie carteziana.
      am scris cum.
      pot zice in clar dar compromitem cu 1 pct licalul. acum are o securitate de 4 din zece.
      acest local 2 din 10.
      celalalt cu multe comentarii 1 din 10.
      in clar ptr simpaticul si cred eu prietenul meu virtual @susflr
      cautare ca de obicei …dar inn loc de no touch …un nume de politist dintr-un serial faimos.
      dc nu-l gasiti Maria Sa il gaseste pre numele lui real Falk. Peter.

  173. @su.
    1. procedura rapida.
    pe tel. mobil. cautare Columbo.

    2. putem scrie ca in orice text pe computer, pe tableta, pe telefon o adresa acolo unde este un lacațel si apate g4media
    scriem noi adresa astfel
    https://www.g4media.ro/articole/page/56
    de acolo trebuie gasit un cinema unde ruleaea un film (video) documentar cu un actor ..nume dat in clar in balariile de mai sus.

    • Susuu nu a ajuns aici încă, lasa că il anunț eu !

    • mersi @ana_maria.
      poate ca @su e prins de flama dezbaterilor lansate de DT.
      i-am scris la alt articol..dar poate nu mai revine acol8 unde trona o foto echipa „castigatoare” si stimata dna T din romanul politic al zilei 😀
      la revedere.

  174. dear @all.
    intr-un alt „momentary lapse of reason” am gasit ca personajul cel mai interesant de pe g4 ..este..ati ghicit! @su.
    intr-o noapte alba mi-a venit de nicaieri constructia unui roman multi-plan, in genul filmelor lui Tarantino.
    am de mai mult timp schema unor personaje „colorate” dintr-un roman gen „Adrian Zograffi” mai modest dupa putintele miele.
    imi lipsea „the best one”.. nu bestia si cazanelei ei..😀
    va dezvalui titlul „Sousou Le Fleur” ou
    „La vie en parantheses . Un homme seul.”
    bye.