Teatru vesel de după-amiază cu președintele Nicușor Dan

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Nu zic nu, și marii oameni de stat joacă scenete, dar din acelea sofisticate și bine camuflate, despre care lumea află după 40 de ani, când se deschid arhivele sau când își scriu memoriile – și când totul este îndeobște iertat.

Ceilalți oameni de stat, mai mititei, produc scenete despre care lumea află imediat și se lămurește despre ce e vorba. Și, ca la orice scenetă, lumea râde. În această ligă pare a evolua președintele Nicușor Dan.

Poate-i place să joace. Poate crede că are talent. Ei bine, nu are. Că dacă ar avea, am fi aflat de scenetele pe care le pune în operă după 40 de ani, nu după două zile.

Sceneta nr. 1

8 aprilie 2026. Președintele Nicușor Dan convoacă o conferință de presă în care anunță că a decis să-i numească pe toți procurorii șefi propuși de ministrul PSD al Justiției. Și precizează ritos că nu a fost vorba de nicio negociere politică, pentru că ar fi ilegal.

N-au trecut două zile – ba chiar una, dacă nu mă înșel – ca să aflăm că totul a fost o scenetă. Numirile erau aranjate de mult, l-a dat de gol chiar Marius Voineag, care își transferase deja de câteva zile șoferul personal, pe care îl avusese la DNA, la Parchetul General, acolo unde urma să-l numească președintele Nicușor Dan.

Sceneta nr. 2

27 aprilie 2026, ora 9.00 dimineața. În mai puțin de o oră președintele urma să se întâlnească cu liderii coaliției de guvernare ca să medieze ceva. Doi realizatori de radio, așa, ca din senin, zic: „Hai să-l sunăm pe președinte, să vedem dacă răspunde”. Și n-o să vă vină să credeți: președintele chiar răspunde. Nu vreo centralistă, nu vreun consilier, ci chiar președintele.

Aici scenariul suferă un neajuns: președintele răspunde, dar nu întreabă cine e la telefon. Angajează discuția ca și cum ar fi știut dinainte. Și transmite mesajul pe care-l avea de transmis: că nu poate spune dacă-l sprijină sau nu pe premierul Bolojan, pentru că el este mediator echidistant, dar constată că a mai scăzut nivelul retoricii războinice dintre PSD și Bolojan. Cum ar veni, medierea dă rezultate, stați liniștiți la locurile voastre.

Realitatea avea să-l contrazică într-o oră.

Sceneta nr. 3

27 aprilie, ora 10.00. Începe discuția în care președintele mediază ceva între liderii coaliției.

27 aprilie, ora 10.15. La Parlament, în timp ce președintele media la Cotroceni, liderul PSD Marian Neacșu și liderul AUR Petrișor Peiu anunțau că cele două partide au convenit să inițieze împreună o moțiune comună pentru debarcarea premierului Bolojan.

La Cotroceni, Sorin Grindeanu nu-i spune nimic președintelui din ce unelteau Neacșu și Peiu. Președintele află de moțiune de la o consilieră, care i-a adus un bilețel albastru. După ce citește bilețelul, președintele nu spune nimic despre moțiune celorlalți lideri politici prezenți și care aveau să afle abia după ce au ieșit de la Cotroceni, când și-au recuperat telefoanele de la SPP.

Aparent, președintele Nicușor Dan a suferit una dintre cele mai grele umilințe care îi este sortită unui om politic. Adică el mediază la Cotroceni ceva între liderii unei coaliții și-așa complicate, iar după un sfert de oră unul dintre liderii coaliției anunță șerpește un pact cu dușmanul ca să debarce un alt membru al coaliției.

Mi-a fost, atunci, milă de președinte și mi-am dorit să găsească puterea de a riposta pe măsura afrontului, pentru că nu-mi închipui un om normal capabil să îndure un asemenea tratament. M-am înșelat.

Senin ca o zambilică

28 aprilie 2026, ora 19.30. Aflat la Dubrovnik, Croația, unde media ceva între Cele Trei Mări, președintele Nicușor Dan – senin ca o zambilică – ține o conferință de presă în care este evident întrebat despre criza politică pe care tocmai o lăsase în țară.

Spre surprinderea mea, poate și a altora, nu a suflat un cuvințel despre umilitoarea ambuscadă pe care i-au întins-o alde Grindeanu și Neacșu. Ba chiar ne-a îndemnat pe toți să-l credem pe cuvânt, în orice zice, pe domnul Sorin Grindeanu, pentru că e liderul unui partid cu zeci de mii de membri, deci nu are cum să spună minciuni (unele glume, știu, se scriu singure).

Faptul că Nicușor Dan a fost atât de inert față de ofensa ce i-a fost aruncată în obraz nu poate avea decât o singură explicație: nu a fost nicio ofensă acolo, pentru că președintele a fost complice în toată operațiunea de debarcare a lui Ilie Bolojan. Și joacă, aproape obsesiv, sceneta mediatorului echidistant tocmai pentru a masca momentele în care alege tacit răul în detrimentul binelui.

Președintele a numit moțiunea de cenzură un simplu „act administrativ”. Și nu e. O moțiune de cenzură este în primul rând și mai presus de orice un act politic. Consimțind atât de senin la această moțiune de cenzură, președintele permite extremei drepte să joace un rol principal în marile afaceri de stat – cum ar fi, de exemplu, dărâmarea unui guvern. Cam așa a început și Hindenburg…

Oamenii care ajung prea rapid sau prea pe neașteptate în funcții foarte înalte sunt atinși de un sindrom care, popular, sună așa: li se umflă capul. O formă de manifestare a sindromului este convingerea că, exclusiv datorită poziției pe care au dobândit-o, spusele lor trebuie luate ca un adevăr absolut, pe care toți ceilalți sunt datori să-l creadă.

Apogeul acestui sindrom l-a atins, probabil, Richard Nixon, atunci când, prins până-n gât în afacerea Watergate, a rostit nemuritoarea frază: „Dacă o face președintele, înseamnă că e legal”. Dar până la Nixon, sunt, desigur, faze intermediare ale sindromului, iar Nicușor Dan pare a fi într-o fază incipientă: „Dacă o spune președintele, înseamnă că e adevărat”.

Numai că asta nu ține la nesfârșit. Când joci în scenete deloc sofisticate și prost camuflate, publicul se prinde imediat și riscul nu e să se înfurie, ci să se distreze. Moment în care intră în acțiune cel mai coroziv factor pentru reputația unui politician: bășcălia.

Uitați-vă acum la imaginea de președinte-mediator: parcă începe ceva, acolo, într-un colț…