Home » Editoriale » Un președinte de mucava (Op-ed)

Un președinte de mucava (Op-ed)

1352
Un președinte de mucava (Op-ed)
Vladimir Tismăneanu. Credit foto: CIPRIAN HORD / MEDIAFAX FOTO
Ascultă articolul

Citesc, recitesc si tot nu-mi vine sa cred. În ce irealitate plutește Președintele României? Dă cu piciorul oricărei aparențe de neutralitate. Nu este supra partizan, ci hiper partizan. Se dedă unui atac brutal împotriva autonomiei partidelor politice. Desemnarea unui vicepreședinte de partid sfidând conducerea aleasă a acelui partid, respectiv PNL, pentru funcția de premier nu are nimic in comun cu “medierea” ori cu “solutia tehnocratica”.

- articolul continuă mai jos -

Nicușor Dan se îndreaptă cu pași repezi spre o schimbare de regim in România. Nu în sensul societății deschise, ci al unui autoritarism prezidențial.

Prezidentiabil înseamnă că un personaj politic deține calitățile așteptate din partea unui președinte. Este o potențialitate. Confirmata sau infirmata in momentul in care presupusul rol devine status. Prezidențial se referă la comportamentul unui președinte. Decret prezidențial. Declarație prezidentiala. Datoria de a veghea pentru respectarea Constituției.

În aceasta luna si chiar mai devreme, am văzut cum, ajuns in funcția la care râvnea, fostul prezidențiabil a eșuat in a fi prezidential in sens democratic si a virat într-o direcție tot mai autoritară. Nici măcar nu mai joacă la doua capete. Joacă la unul singur si acela se numește PSD. Un partid mafie. Cel mai nefast, corupt si malign actor politic din istoria postcomunista a României.

Dacă eu, de la mii de kilometri distanța, simt ceea ce simt, îmi dau seama ce simt oamenii cinstiți din România. Este unul din acele momente amare greu traductibile prin cuvinte. Revolta, indignare, soc, greata. O imensa lehamite.

Triumful grindenilor, olgutelor, mandelor si raresbogdanilor? Nu cred. Nu suntem pe 14 iunie 1990. Mortul de la groapa este ingropat cum se zice, pe bune. Realmente. Nicusor Dan a ales cadavrul. Societatea civilă, cea datorită careia a ajuns la Cotroceni, nu capituleaza. Felonia nu va trece.

Nu citesc in stele. Nu sunt psihanalist. Nu știu ce are in minte si in suflet președintele României. Nu umblu după dedesubturi, lucraturi secrete, conjuratii si misculatii. Mă ghidez după un aforism al lui Oscar Wilde. “Only shallow people do not believe in appearances”. Doar oamenii superficiali nu cred in aparente. Iar aparențele de la Cotroceni sunt deprimante. PSD face jocurile servindu-se de un președinte de mucava.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole