G4Media.ro

Tăriceanu susține că nu are nicio relevanță faptul că Giuliani a fost…

Tăriceanu susține că nu are nicio relevanță faptul că Giuliani a fost plătit ca să trimită scrisoarea pentru amnistierea penalilor

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut miercuri că faptul că Rudy Giuliani a fost plătit pentru a trimite președintelui Klaus Iohannis scrisoarea prin care cere amnistierea celor condamnați penal în România nu are nicio relevanță.

„Atâta vreme cât activităţile de lobby se desfăşoară legal şi activităţile de lobby sunt remunerate, nu, nu are nicio relevanţă. Mai mult de atât, firmele de lobby îmbrăţişează o cauză care urmează să o susţină oficial dacă cred în ea, ceea ce înseamnă că Rudolph Giuliani în prealabil s-a informat despre situaţia din România şi a făcut acest demers în cunoştinţă de cauză. Firmele sau cei care fac lobby fac această activitate dacă au convingerea că pledează pentru o cauză corectă, şi această activitate este şi legiferată şi acceptată, fără rezerve, în toate ţările Uniunii Europene şi în America. Nu văd de ce la noi ar trebui să fie pusă într-o cheie negativă, nu văd”, a menţionat preşedintele Senatului, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, important este mesajul transmis de Giuliani.

„Cred că mai important decât această chestiune, dacă vreţi, mi se pare esenţa mesajului, esenţa mesajului lui Giuliani, care este una foarte puternică şi care semnalează gravele abuzuri din justiţie, gravele abuzuri comise de DNA, conlucrarea nefirească, nesănătoasă, ilegală, anticonstituţională dintre SRI şi DNA, justiţie, parchete s.a.m.d.. Haideţi să ne referim la lucrurile astea, cred că astea reprezintă esenţa problemei care trebuie să ne preocupe”, a mai declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

Rudy Giuliani a recunoscut miercuri pentru portalul Politico.eu că a fost plătit pentru a scrie scrisoarea adresată lui Klaus Iohannis. Giuliani a spus că a primit onorariu de la firma Freeh Group International Solutions. Firma este deținută de fostul director FBI Louis Freeh, avocat al fugarului Adamescu. Potrivit informațiilor G4Media.ro, Freeh are legături și cu alt fugar celebru, Puiu Popoviciu, condamnat la 7 ani de închisoare pentru corupție și fugit în Londra.

”Mi-au plătit onorariul”, a spus Giuliani despre firma Group International Solutions, dar nu a vrut să dezvăluie suma primită.

Giuliani a mai declarat pentru Politico.eu că scrisoarea ”s-a bazat pe un raport al lui Louis Freeh pe care l-am revizuit”.

Un prestigios avocat american a declarat pentru Politico.eu că ”e surprinzător” faptul că Giuliani nu a dezvăluit în scrisoarea sa că a trimis-o în numele unui client.

De altfel, mesajul din scrisoarea lui Giuliani seamănă extrem de mult cu mesajele transmise de Louis Freeh în apărarea penalilor.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

32 comentarii

  1. Mafiotii au ajuns sa isi bata joc si de numele america. Cind o sa incepem sa ne spalam pe miini nu o sa mai fie vorba nici de tariceanu nici dracnea nici giuliani. Maurul isi ia banii de la dracnea care fura fara limite de la poporul micilor si bericilor. Imbecilitate la max.

  2. Înca o bata de jandarm de la jigodia asta pe bunul nostru simt!

  3. corect,nici daca ar avea inca 10 neveste n-ar avea relevanta,deci e clara treaba si cu parlitul asta.

  4. Pentru Calin nu are importanta de cate ori mananca ciocolata intr-o zi. El poate manca la orice ora si in orice cantitati ca ii hraneste propria nesimtire.

    Dupa logica proprie – hotzii sunt oameni cinstiti – Calin ne prosteste pe fatza! El ne spune ca infractorii care platesc si angajeaza lobby-isti sunt oameni de calitate si ei vor doar binele tzarii. Bai Caline las-o mai moale cu ciocolata ca te deranjezi la burta! Deja pute…

    • Trebuie sa intelegi. Daca e cum zic ei, atunci nu conteaza sursa, cine a zis-o, daca a fost paltit sau daca e adevarat. Vedeti ce spune: ca a fost informat despre situatia din RO, ca altii sustin asta , ca lobby e legal (desi e influenta politica in 99% din cazuri)etc.

      Daca e cum zicem noi atunci suntem dezinformati, platiti, au fost aranjamente, influente politice ilegale, ca am fost instigati de cutare multinationala sau partid etc.

      In plus, el fiind un dinozaur comunistoid, normal ca daca cineva zice ceva, un lucru in care si pe care nu il crede cu adevarat, dar o zice pentru ca a fost platit, cu alte cuvinte, spune ceva fara sa gandeasca sau sa fie de acord, dar face cum spune „partidul”, este perfect acceptabil.

      Se stie ca cine gandeste nu are ce cauta in gloata lor.

      Va rog sa nu uitati de acest clip „celebru”:

    • Parazitu’ asta sustine (traduc) ca „Spaga nu este relevanta, daca este „legala”! ” Intelegem de ce vor sa masacreze Codul Penal.
      Fara cuvinte !

    • Imbecilul de 5 neveste ce-si taraie pantalonii jegosi prin casnicii ca si prin politica damboviteana absolut fara nici un merit, reduce totul in mod tendentios la zicala „banii nu au miros”
      Si cand te gandesti ca se pretinde a fi un aristocrat..!?.. fara blazon.

  5. CE VORBESTI TOVULE. ESTI CEL MAI NOCIV POLITICIAN. ESTI CEL MAI BUN PESEDIST.

    TE MANA BAIETII DE LA SPATE. SUNT BANI MULTI IN JOC….

  6. mergi la dracu ba tradatorule… fiinta abjecta..

  7. Hahaha haha

  8. DACA NISTE BAIETI L-AU PLATIT PE GIULIANI, NU ESTE EXCLUS SA-I FI PLATIT PE MULTI DIN TARISOARA NOASTRA, ROMANIA.
    MMM? PE CINE CREDETI CA ESTE POSIBIL SA FI PLATIT? POATE CA AU PLATIT IN AVANS. SI DACA PLATItii NU LIVREAZA E CAM NASOL!

  9. Lobby se face si pentru arme, medicamente, tutun, alcool etc. Sunt convins ca toate sunt cauze super corecte…

  10. Daa… oricum ai da-o si ai suci-o penalii precum Tariceanu au dreptate, nu-i asa?

  11. Bai nene… unde are dreptate are!
    Sigur ca nu are relevanta ca afost platit sa semneze (nu sa scrie personal scrisoarea). Important este ca scrisoarea exista nu-i asa?
    Ce conteaza argumentele? O data ce se pune in discutie suspendarea, parlamentul este suveran. Nu da socoteala nimanui. Ca d-aia e parlament si nu pielea de pe… pastonul de jandarm.

  12. Jigodism politic in forma cea mai pură, de acest lucru dă dovadă Tradiceanu zilele acestea…! Am msi spus-o di o repet: e pierdere de timp ideea că un astfel de ins poate avea vreo licărire de conștiință, astfel incât să te poți baza că o să intoarcă armele împotriva Ciumei Roșii…

  13. Si daca intr-o zi afla ca soferu` i-a sedus nevasta, platit find pt asa ceva de unul din opozitie, tot asa gandeste: n-are relevanta ca a fost platit, important e daca i-a placut nevesti-mii?

    • Bravo Marioaro, bine zici, că tu știi ce zici. Da nici ce zice Tăriceanu nu are relevanță, este?

    • bineinteles ca asa va zice!
      acest print al curvelor la menopauza, senatorul „trebuie sa analizam”, prostul care a facut din motociclism cam ce au facut tiganii manelisti din marca BMW in Romania.
      un cacat cu ochi!

    • Judecand dupa calitatea declaratiilor/afirmatiilor, cred ca demult nu mai are… „relevanta” :-)))
      Doar avere fabuloasa si influenta, „ca asa e-n tenis” (cum ar fi zis regretatul Caragiu.)

  14. In Romania se mențin la putere prin obrăznicie și nerușinare. Nu avem servicii, altfel era judecat pentru înaltă trădare de mult….

  15. moicicleanu e prost de pute si poate mai prosteste niste babe pesediste, dar o sa si ia la oua clocite in cap de nu le poate duce. si in continuaremultaMUiealdepesede!

  16. Eu credeam ca ne spui ca asta este opinia oficiala a lui Trump si SUA. Nu lucreaza Giuliani pentru Trump? Nu este Trump presedintele SUA? Hai, incearca putin sa extrapolezi, esti baiat destept ce naiba!

  17. Asta e ca in bancul ala, „de ce n-ai basca, ma?”.
    Ei nu au nevoie de motive reale pentru a o demite pe Kovesi, sau pe Lazar, sau pe Basescu, Iohannis, sau sa puna in lege ca „hotii intra la puscarie cu exceptia lu’ Dragnea, care sta acasa”. Pentru ei sint suficiente niste pretexte pentru ca nu trebuie sa le justifice dup-aia, iar cind trebuie sa le justifice, cum e cazul cu scrisoarea platita, pur si simplu spun ca „nu are nici o relevanta ca a fost platita”. Si gata, s-a incheiat toata discutia. Game over. Si vai, toata lumea normala se va da cu c*rul de pamint si va intra in discutii savante despre statul de drept si cum o sa iesim noi la vot data viitoare, si ce meme facem despre Tariceanu, de se sparge internetul de ris si cit de absurd a fost Colectiv si cum mor oamenii in spital ca prostii cind sint cimpurile pline de musetel care rezolva orice problema.
    Cind ei nu stiu decit de „M*IE PSD”.

  18. Bineinteles, Tariceanu are dreptate ! Ce conteaza ca lobbystul a fost platit! E normal sa fie platit si daca a inceput actiunea de lobby asta inseamna ca a inteles si crede in corectitudinea operatiunilor pe care s-a angajat sa le sustina in fata autoritatilor spune Anton !
    Daca insa saptamana viitoare o firma a lui Soros il angajaza pe Rudy sa faca lobby in favoarea luptei anti coruptie din Romania pe langa sefii Camerei Deputatilor si a SenatuluiSenatului si sa semneze o scrisoare adresata acestora si anexeaza la cecul cu plata onorariului scrisoarea in cauza si un raport despre coruptia din Romania si pagubele pe care le-a produs aceasta economiei romanesti, dl Giuliani va semna scrisoarecatre Dragnea si Tariceanu in care o sa- i roage sa lupte cu eficienta impotriva acestui flagel, modificand in consecinta legile justitiei !

    PS. Deci despre ce vorbim ?

    PPS. Ce aberatii flatuleaza Tariceanu ?

    PPPS. Ce om cu scaun la capnar sta sa il asculte ? 😉

  19. Pentru inculpati si infractori relevante sunt doar amnistia si gratierea. Johannis ar trebui sa particie la toate sedintele de guvern de acum si pana la sfarsitul anului pentru a putea opri o alta OUG 13.
    Varianta alternativa: arestarea preventive a primului mustacios {exista un pericol iminent ca acesti om sa distruga statul de drept si sa impiedice prin actiunile lui infaptuirea justitiei}

  20. Activitatea acerba a asa zisilor liberali doreste sa foloseasca o nise creata de compromiterea repetata a aliatilor (Reprimarea din 10 August,Scrisoarea Giuliani, Compromiterea SRI si Procuraturii….) cautand sa imprastie idei si pareri salvatoare fara insa a deranja unitatea.
    Scopul este cresterea in sondaje cu perspective de a propune chiar un candidat la Presedentie.
    Din fericire aceasta grupa de tradatori constituiti in ALDE va primi din partea alegatorilor la prima
    ocazie (Alegerile pentru parlamentul European) un refuz de a fi reprezentati de membrii acestei formatii unite numai de dorinta de face bani si a se mentine la putere.
    „Faptul că Rudy Giuliani a fost plătit pentru a trimite președintelui Klaus Iohannis scrisoarea prin care cere amnistierea celor condamnați penal în România nu are nici-o relevanță” pentru Dl. Tariceanu care incepe sa creada ca incercarea facuta de „Aliat” de a instiga opinia publica in scopul transformarii ei ca aliat in lupta de lichidare a „Statului Paralel” nu are nici-o relevanta.
    Alegatorii romani nu mai pot fi prostiti de interpretarile „Marelui Guru Liberal” !!!

  21. Deci, daca a fost platit e de bine, nu?
    Pai si soferul ala a platit politia suedeza sa-i dea o „scrisoare” pentru PSD. Atunci de ce n-a mers lobby-ul, dar acum e perfect legal?

    Multa… , Motociclene!

  22. Deci nu conteaza ca a fost platit nu? Atunci ce relevanta daca acest Giuliana,in definitiv un neica nimeni,cere el ceea ce vor penalii.
    Si eu cer sa plece tariceanu dar asta nu o sa intample.

  23. Tradicene, una e sa faci lobby in tari civilizate pt o companie, un proiect, o lege pt toti, etc.
    Si alta e sa faci pt un porcar, basca ar fi si in beneficiul tau.
    Oriste ?

  24. PSD si ALDE ar trebui scoase in afara legii!
    Daca cei 80% care considera ca tara merge intr-o directie gresita nu vor gasi parteneri in institutiile statului ATUNCI ACESTIA ISI POT FACE DREPTATE SINGURI! Nici un pret nu este prea mare pt a scapa de CRI.MINALII PSD-ALDE. CU RISCUL DECLANSARII UNUI RAZBOI CIVIL DE SCURTA DURATA —TREBUIE SA CURAT TARA DE GUNOAIELE PSD-ALDE!

  25. „NU are relevanta ca a fost platit”?!!

    Dar asta are relevanta?!
    „Giuliani: Am vorbit cu un Oficial român, NU STIU situația luptei anticorupție. Nu-l reprezint pe Trump
    Avocatul lui Trump a declarat pentru Washington Post că poate ar fi trebuit să precizeze în scrisoare că nu vorbește în numele președintelui, dar și-a imaginat că oficialii români știu asta.

    Deși în scrisoarea trimisă președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali, Giuliani critică ”excesele” DNA și avertizează asupra ultimelor evoluții care ar putea afecta investițiile străine, avocatul personal al lui Donald Trump a recunoscut pentru Washington Post că NU cunoaște prea bine situația luptei anticorupție din România.

    Giuliani a precizat că a discutat cu CEL PUTIN un oficial român, dar nu a dorit să-i spună numele și a recunoscut că a fost angajat pentru a trimite scrisoarea de o firmă de consultanță condusă de fostul director al FBI Louis Freeh. El a refuzat să spună în numele cărui client a fost angajat de Freeh și cu cât a fost plătit.

    Publicația amintește că printre clienții fostului șef FBI se află și Gabriel Popoviciu, condamnat definitiv la șapte ani de închisoare, omul de afaceri fugind, între timp, la Londra.

    Rudolph Giuliani a mai spus că nu a discutat cu Donald Trump, dar se aștepta ca politicienii români să știe că nu vorbește în numele președintelui SUA.’
    https://www.euractiv.ro/politic-intern/giuliani-am-vorbit-cu-un-oficial-roman-nu-stiu-situatia-luptei-anticoruptie.nu-l-reprezint-pe-trump-11690?cfcc

    Declaratia de mai sus are relevanta, dl Tariceanu?!
    Rusine, un escroc ca si Dragnea!