Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un tânăr în vârstă de 21 ani, din municipiul Roman, a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi înşelat 185 de persoane cu anunţuri false de închiriere a unor imobile turistice, a anunţat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
„În fapt, în perioada august 2022 – decembrie 2024, un tânăr în vârstă de 21 ani, din municipiul Roman a indus şi a menţinut în eroare prin postarea de anunţuri publicitare pe site-uri de profil, 185 de persoane de pe teritoriul întregii ţări cu privire la închirierea, în scop turistic, a unor imobile, producând un prejudiciu de aproximativ 43.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Andreea Atomei.
Poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul suspectului de unde au ridicat două telefoane mobile, cartele SIM şi mai multe documente care ar proba activitatea infracţională.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 ore sub acuzaţia de înşelăciune şi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.