Home » Anchete » Tânăr activist pro-independență, acuzat de „secesiune” în virtutea noii legi a securității naționale din Hong Kong/ Tony Chung riscă închisoarea pe viață

Tânăr activist pro-independență, acuzat de „secesiune” în virtutea noii legi a securității naționale din Hong Kong/ Tony Chung riscă închisoarea pe viață

Tânăr activist pro-independență, acuzat de "secesiune" în virtutea noii legi a securității naționale din Hong Kong/ Tony Chung riscă închisoarea pe viață
Ascultă articolul

Un tânăr militant din Hong Kong a fost acuzat joi de „secesiune”, devenind astfel prima personalitate politică urmărită în justiţie în virtutea noii legi asupra securităţii naţionale, impusă de Beijing în teritoriul semiautonom, informează AFP, citată de Agerpres.

La două zile după ce a fost arestat marţi dimineaţa, de câţiva poliţişti în civil, într-o cafenea situată în faţa consulatului american din Hong Kong, Tony Chung, 19 ani, a fost acuzat de un tribunal de secesiune, de spălare de bani şi de conspiraţie în vederea publicării de conţinuturi instigatoare.

- articolul continuă mai jos -

El era membru al grupului „Student Localism”, care pledează pentru independenţa Hong Kongului faţă de China continentală. Acest grup a fost dizolvat cu puţin timp înainte de intrarea în vigoare, la sfârşitul lui iunie, a acestei legi asupra securităţii naţionale, însă secţiile lui internaţionale au rămas active.

Această legislaţie listează o serie întreagă de noi infracţiuni, printre care exprimarea de opinii politice precum apărarea independenţei sau o mai mare autonomie pentru Hong Kong.

Un grup până acum necunoscut şi care se denumeşte „Friends of Hong Kong” a publicat la scurt timp după arestarea lui Tony Chung un comunicat în care susţine că acesta a încercat să organizeze în acea zi intrarea unui militant în consulatul american, pentru ca aceasta să ceară azil.

Chung a rămas în arest până ce a compărut în faţa unui tribunal, joi dimineaţa.

Cererea lui de a fi eliberat pe cauţiune a fost respinsă.

Chung riscă o posibilă închisoare pe viață dacă va fi găsit vinovat de secesiune și spălare de bani.

Știri video

Comentarii
  • Yeppp. Am avut cândva mici legături personale cu H.K. și e sfâșietor să-l vezi cum devine ușor ușor instrumentul PCC. Mă face să cred că pornește un trend nou de ocupare , in care guvernele autoritare fac tot posibilul să infiltreze și căpușeze societăți compatibile . Mai puține morți fizice și gloanțe trase, mai multă tortură psihologică permanentă și tatonare legislativă. Viitorul arată super cu extremiștii la cârmă. NOT

  • Daca-l asculta pe Confucius constientiza la ce se rezuma „Intelepciunea.” + ca si tao-ismul spune cam acelasi lucru: Nu incerca sa fii pestisorul care inoata impotriva cascadei ca n-ai nici cea mai mica sansa. 🙂

  • Dacia Julien Soros

    Dulcea ca mierea e glontul patriei.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole