Home » Articole » Tânăr de 19 ani, condamnat la închisoare cu executare după ce a fost prins la volan fără permis de patru ori

Tânăr de 19 ani, condamnat la închisoare cu executare după ce a fost prins la volan fără permis de patru ori

Tânăr de 19 ani, condamnat la închisoare cu executare după ce a fost prins la volan fără permis de patru ori
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Judecătoria Craiova a condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu executare un tânăr de 19 ani, din comuna Rojişte (Dolj), acuzat de comiterea a patru infracţiuni de conducere fără permis. Potrivit oamenilor legii, pe 3 iulie, tânărul a provocat şi un accident rutier, relatează Gazeta de Sud.

Reprezentanţii IPJ Dolj au explicat că, în iulie şi august, tânărul a condus fără permis de trei ori, fiind depistat conducând fără permis prima dată în vara anului 2021.

- articolul continuă mai jos -

În luna august a fost reţinut pentru 24 de ore și s-a dispus arestarea pe o perioadă de 30 de zile, iar în octombrie aceasta s-a prelungit cu alte 30 de zile.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, instanţă care l-a condamnat pe inculpat pentru cele patru infracţiuni comise. După contopirea pedepselor, doljeanul a primit o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare cu executare. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă şi a fost contestată de doljeanul condamnat.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.