Home » Articole » Tânăr, arestat preventiv la Arad după ce a încercat să rănească un elev cu un briceag/ Victima a încercat să fugă, dar a căzut, fiind lovită de agresor cu piciorul în faţă

Tânăr, arestat preventiv la Arad după ce a încercat să rănească un elev cu un briceag/ Victima a încercat să fugă, dar a căzut, fiind lovită de agresor cu piciorul în faţă

Tânăr, arestat preventiv la Arad după ce a încercat să rănească un elev cu un briceag/ Victima a încercat să fugă, dar a căzut, fiind lovită de agresor cu piciorul în faţă
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Un tânăr de 18 ani din Arad a fost arestat preventiv după ce a încercat să lovească un elev cu un briceag, în apropierea unui liceu. Incidentul a avut loc în contextul unui conflict mai vechi. Victima a încercat să fugă, dar a căzut, iar agresorul a lovit-o cu piciorul în faţă, transmite News.ro.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a transmis, vineri, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de un tânăr de 18 ani pentru lovire sau alte violenţe.

- articolul continuă mai jos -

Procurorii au stabilit că, miercuri, în timp ce se afla în apropierea Liceului ”Francisc Neuman” din Arad, în urma unei stări conflictuale anterioare, tânărul a încercat să lovească cu un briceag un elev în clasa a X-a. Acesta din urmă a încercat să fugă, însă s-a împiedicat şi a căzut, moment în care tânărul de 18 ani l-a lovit cu piciorul în gură.

În urma acestor agresiuni fizice, victima a suferit leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, procurorii au arătat că, prin aceste violenţe comise în public, tânărul de 18 ani  a tulburat ordinea şi liniştea publică.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi apoi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, aceasta fiind admisă de Judecătoria Arad.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole