ziar

Prima ediţie din lume a unui ziar generat de inteligenţa artificială, publicat în Italia

18 mart.
Un ziar italian a declarat că este primul din lume care publică o ediţie realizată în întregime de inteligenţa artificială, transmite News.ro. Iniţiativa lui Il Foglio, un cotidian liberal conservator, face parte dintr-un experiment jurnalistic de o lună menit să arate impactul pe care tehnologia inteligenţei artificiale îl are „asupra modului nostru de lucru şi […]
Prima ediţie din lume a unui ziar generat de inteligenţa artificială, publicat în Italia

Un articol de presă despre scufundarea Titanicului și dramele familiilor pasagerilor a fost descoperit din întâmplare într-un șifonier din Marea Britanie, după 112 ani

04 sept.
Un ziar care ilustrează așteptarea chinuitoare cu care s-au confruntat familiile celor aflați la bordul Titanicului a fost descoperit în fundul unui șifonier din Anglia după mai bine de un secol, scrie CNN. Urmările tragediei, în urma căreia peste 1500 de persoane și-au pierdut viața atunci când nava s-a scufundat în aprilie 1912, sunt surprinse […]
Un articol de presă despre scufundarea Titanicului și dramele familiilor pasagerilor a fost descoperit din întâmplare într-un șifonier din Marea Britanie, după 112 ani

Ziarul Primăriei Timișoara va fi tipărit din nou: Administrația locală caută o firmă care să scrie articolele, să-l pagineze și să-l tipărească / 170 de mii de euro pentru 100 de mii de exemplare

29 mart.
Primăria Timișoara a lansat pin SEAP o licitație prin care oferă 170 de mii de euro pe lună pentru o societate care să scrie, să tehnoredacteze și să tipărească ziarul primăriei, anunță Opinia Timișoarei. Se dorește un tiraj de 100 de mii de ziare pe lună. „În baza contractului care se va încheia, vor fi […]
Ziarul Primăriei Timișoara va fi tipărit din nou: Administrația locală caută o firmă care să scrie articolele, să-l pagineze și să-l tipărească / 170 de mii de euro pentru 100 de mii de exemplare

Cel mai vechi cotidian din Liechtenstein dispare după 145 de ani de existenţă: „Soarta este pecetluită. Volksblatt este desfiinţat”

01 mart.
După 145 de ani de existenţă, cel mai vechi cotidian din Liechtenstein, Liechtensteiner Volksblatt, se închide, victimă a scăderii veniturilor din publicitate şi abonamente, relatează marţi France Presse, citată de Agerpres. „Soarta este pecetluită: Volksblatt este desfiinţat”, a anunţat marţi editorul Liechtensteiner Volksblatt AG, care va fi şi el închis. Ziarul, fondat în 1878, îşi […]
Cel mai vechi cotidian din Liechtenstein dispare după 145 de ani de existenţă: „Soarta este pecetluită. Volksblatt este desfiinţat”

Ziarul american The New York Times dă în judecată Comisia Europeană pentru refuzul de a publica SMS-urile dintre președinta Ursula von der Leyen și directorul Pfizer

14 feb. 5
Publicaţia americană The New York Times acţionează în instanţă Comisia Europeană pentru refuzul acesteia de a face publice SMS-urile dintre preşedinta CE Ursula von der Leyen şi directorul executiv al grupului Pfizer, Albert Bourla, în legătură cu vaccinurile anti-COVID-19, relatează marţi politico.eu, citată de Agerpres. Cotidianul american se va confrunta în justiţie cu avocaţii blocului […]
Ziarul american The New York Times dă în judecată Comisia Europeană pentru refuzul de a publica SMS-urile dintre președinta Ursula von der Leyen și directorul Pfizer

Primăria Iași nu găsește  o tipografie pentru a-și tipări propriul ziar, „Curierul de Iaşi” / Vrea să plătească peste un milion de lei pentru următoarele 20 de luni / Consiliul Județean Iași a renunţat deja la ziarul tipărit

07 nov. 3
Primăria Iași nu a găsit încă o tipografie unde să tipărească publicaţia, anunță Ziarul de Iași. O licitaţie organizată în acest sens nu a atras ofertanţi, cu toate că valoarea contractului depăşea pragul de un milion de lei, fiind vorba despre un acord-cadru pe o perioadă de 20 de luni. Potrivit caietului de sarcini, „buletinul […]
Primăria Iași nu găsește  o tipografie pentru a-și tipări propriul ziar, „Curierul de Iaşi” / Vrea să plătească peste un milion de lei pentru următoarele 20 de luni / Consiliul Județean Iași a renunţat deja la ziarul tipărit

Justiția rusă revocă ultima licență de presă a ziarului independent Novaia Gazeta

15 sept. 3
Curtea Supremă a Rusiei a revocat joi autorizaţia de difuzare pentru site-ul media Novaia Gazeta, a anunţat acesta din urmă, o nouă lovitură împotriva acestui bastion al jurnalismului de investigaţie care a criticat intervenţia în Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres. După cum a semnalat Novaia Gazeta pe contul său de Telegram, Curtea Supremă a […]
Justiția rusă revocă ultima licență de presă a ziarului independent Novaia Gazeta

Autoritatea de reglementare mass-media din Rusia a intentat un proces pentru a revoca înregistrarea ziarului Novaya Gazeta, un pilon al presei independente ruse

28 iul. 2
Autoritatea de reglementare a mass-media din Rusia, Roskomnadzor, a intentat un proces pentru a revoca înregistrarea ziarului independent Novaya Gazeta, a anunțat joi agenția de presă de stat TASS, citată de The Guardian. Novaya Gazeta, un pilon al presei independente din Rusia, fondat în 1993, a declarat în martie că își va suspenda operațiunile în […]
Autoritatea de reglementare mass-media din Rusia a intentat un proces pentru a revoca înregistrarea ziarului Novaya Gazeta, un pilon al presei independente ruse

Investigație ReporterIS: Averile polițiștilor de frontieră – case pe litoral, vile, ferme și spații comerciale

30 mart. 16
O anchetă care vizează proprietățile subofițerilor și ofițerilor care lucrează pe raza Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, care cuprinde județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, a fost publicată în Reporter Iași. Într-un prim episod sunt vizați mai mulți polițiști care și-ar fi acoperit proprietățile folosindu-se de familie. Sursa foto: ReporterIS
Investigație ReporterIS: Averile polițiștilor de frontieră - case pe litoral, vile, ferme și spații comerciale

Ziarul rusesc independent Novaya Gazeta, al cărui redactor-șef a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2021, anunță că își suspendă activitatea până la sfârșitul războiului, din cauza legislației ruse privind libertatea de exprimare

28 mart. 4
Novaya Gazeta, ziarul rusesc independent al cărui redactor-șef, Dmitri Muratov, a fost distins anul trecut cu Premiul Nobel pentru Pace, a transmis că își va suspenda activitatea până la „sfârșitul operațiunii speciale din Ucraina”, relatează The Guardian. Această decizie vine după ce ziarul a primit un al doilea avertisment oficial din partea autorității ruse de […]
Ziarul rusesc independent Novaya Gazeta, al cărui redactor-șef a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2021, anunță că își suspendă activitatea până la sfârșitul războiului, din cauza legislației ruse privind libertatea de exprimare

A încetat din viaţă poetul Lucian Avramescu. A fost fondatorul ziarului „Tineretul Liber”, prima publicație tipărită în zilele Revoluţiei din ’89

12 dec. 13
Poetul Lucian Avramescu a murit, duminică dimineaţă, la locuinţa sa din localitatea prahoveană Sângeru, în urma unui stop cardio-respirator, anunță News.ro. Echipajul medical care a intervenit nu a putut să-l resusciteze, deşi a făcut timp de jumătate de oră manevrele necesare, au declarat pentru News.ro surse medicale. Sursele citate au declarat că un echipaj medical […]
A încetat din viaţă poetul Lucian Avramescu. A fost fondatorul ziarului „Tineretul Liber”, prima publicație tipărită în zilele Revoluţiei din ’89

ReporterIS: Firme apropiate PNL câștigă pe bandă rulantă lucrările de proiectare în Iași / La o licitație a Direcției de Administrare a Drumurilor Iași au fost descalificate 11 din cele 12 firme participante, pentru a câștiga una din aceste societăți

02 dec. 9
Trei firme cu același sediu iau majoritatea contractelor pentru proiectări de drumuri și servicii de cadastru, anunță ReporterIS, subliniind că cele trei societăți au un numitor comun: legăturile de rudenie și afilierea la PNL Iași. ”La majoritatea licitațiilor, competitorii sunt eliminați până să se ajungă la deschiderea ofertelor financiare. Banii vin fie de la Compania […]
ReporterIS: Firme apropiate PNL câștigă pe bandă rulantă lucrările de proiectare în Iași / La o licitație a Direcției de Administrare a Drumurilor Iași au fost descalificate 11 din cele 12 firme participante, pentru a câștiga una din aceste societăți

”Idioții Europei” – Analiză a pandemiei în Europa de est în presa germană / Lipsa personalului medical, influența Bisericii și o clasă politică depășită de situație, trei cauze observate de ziariștii germani

29 oct. 68
O privire de ansamblu a situației pandemiei în țările din est: România, Ucraina și Bulgaria poartă titlul ”Idioții Europei” în ziarul geerman Hamburger Morgenpost în ediția de joi. ”<Este un iad, ca într-un război>. Aproape nimeni nu își poate imagina ce se confruntă în prezent cu medicii și asistentele în Europa de Est. Situația corona […]
”Idioții Europei” - Analiză a pandemiei în Europa de est în presa germană / Lipsa personalului medical, influența Bisericii și o clasă politică depășită de situație, trei cauze observate de ziariștii germani