Rețelele de socializare s-au umplut de așa-zise experimente ale românilor care încearcă să topească zăpada depusă în ultimele zile la diferite surse de foc. Ei au observat că aceasta se topește mult mai greu decât s-ar fi așteptat și susțin, din această cauză că este falsă, că e impregnată cu plastic sau că ea conține […]
Cu o noapte înainte ca Jeffrey Epstein să zboare de la Paris înapoi la New York în iulie 2019, l-a sunat pe fratele său mai mic, Mark. Cei doi nu mai țineau legătura decât ocazional de când mama lor murise cu 15 ani mai devreme și a fost ultima dată când au vorbit, scrie The […]
Desecretizarea, în această săptămână, a dosarelor judiciare referitoare la presupușii asociați ai lui Jeffrey Epstein a provocat un nou val de teorii ale conspirației, scrie NPR. Epstein, care s-a sinucis în închisoare în timp ce aștepta să fie judecat pentru acuzații federale de trafic sexual, este un etern favorit al comunităților cu vederi conspiraționiste din […]
Saira Rao a declarat pe X, fost Twitter, că este „cu adevărat îngrozită pentru pacienții palestinieni, arabi, musulmani, sud-asiatici și negri” din cauza numărului de „sioniști” din rândul medicilor și asistentelor americane. Rao, în vârstă de 49 de ani, fostă candidată în 2018 pentru învestitura Partidului Democrat la un mandat în Camera Reprezentanților, a refuzat […]
Miliardarul filantrop George Soros este de mult timp un bau-bau pentru extrema dreaptă, dar punerea sub acuzare a lui Donald Trump a declanșat un nou torent de ură, care i-a încurcat, de asemenea, pe cei care verifică faptele din SUA și demontează conspirațiile despre el, relatează AFP preluată de Times of Israel. Finanțatorul de origine […]
Un cuplu anti-vaccin care refuză o transfuzie pentru o operație vitală a copilului lor de teama contaminării, o organizație care face legătura între donatorii nevaccinați: dezinformarea despre Covid-19 a dat naștere unei așa-numite mișcări „sânge pur”, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com. Mișcarea răspândește teorii ale conspirației conform cărora primirea de transfuzii de la persoane […]
Conform unui studiu recent, tendinţa spre teoriile conspiraţioniste se manifestă deosebit de pregnant la persoanele care susţin partide naţionaliste şi autoritare, relatează Die Presse, citată de Rador. Persoanele cu concepţii politice extreme tind să creadă în teoriile conspiraţioniste. La această concluzie a ajuns un studiu, realizat pe baza unui sondaj realizat în 26 de ţări, […]
Unul din cinci americani cred că microcipurile sunt implantate în corp prin intermediul vaccinurilor anti COVID-19, se arată într-un studiu prezentat de publicația israeliană The Jerusalem Post. Pandemia este doar o justificare pentru implantarea microcipurilor, pentru ca omenirea să fie controlată de guverne și corporațiile multinaționale este convingerea multor americani, se arată în studiul realizat […]