onu

Lavrov afirmă că Rusia poate lucra cu orice preşedinte american şi salută poziţia lui Vance împotriva ajutorării Ucrainei: Lucrul de care avem noi nevoie este să oprim umplerea Ucrainei cu arme, iar războiul se va termina

18 iul. 8
Rusia este dispusă să coopereze cu ”orice” preşedinte al Statelor Unite ”pregătit să se angajeze într-un dialog echitabil şi în respectul reciproc”, afirmă ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, conform AFP. ”Vom lucra cu orice lider american, vom rămâne pregătiţi să lucrăm cu orice lider american ales de către poporul american care va fi pregătit […]
Lavrov afirmă că Rusia poate lucra cu orice preşedinte american şi salută poziţia lui Vance împotriva ajutorării Ucrainei: Lucrul de care avem noi nevoie este să oprim umplerea Ucrainei cu arme, iar războiul se va termina

Vaccinarea copiilor la nivel mondial stagnează, avertizează ONU

15 iul.
Ratele de vaccinare a copiilor din întreaga lume stagnează şi nu au revenit încă la nivelurile de dinaintea pandemiei de COVID-19, a avertizat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), transmite AFP, citată de Agerpres. Comparativ cu nivelul din 2019, pre-pandemic, un număr suplimentar de 2,7 milioane de copii erau încă nevaccinaţi, sau erau vaccinaţi incomplet, în […]
Vaccinarea copiilor la nivel mondial stagnează, avertizează ONU

Șeful Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni susține că zilnic, în medie, zece copii îşi pierd un picior sau ambele în războiul din Gaza

26 iun. 2
În Fâşia Gaza, zilnic zece copii, în medie, îşi pierd un picior sau ambele prin amputare, a afirmat şeful Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, transmite AFP, citată de Agerpres. ‘În mare, avem zilnic, în medie, 10 copii care îşi pierd un picior sau pe amândouă’, a declarat şeful UNRWA într-o conferinţă de […]
Șeful Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni susține că zilnic, în medie, zece copii îşi pierd un picior sau ambele în războiul din Gaza

ONU a publicat principalele „principii” pentru combaterea dezinformării online

25 iun. 1
ONU şi-a prezentat luni „principiile majore pentru integritatea informaţiei”, care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare, informează AFP, citată de News.ro. „Într-o perioadă în care miliarde de oameni sunt expuşi la argumente înşelătoare, distorsiuni (ale adevărului) şi minciuni, aceste principii stabilesc o […]
ONU a publicat principalele "principii" pentru combaterea dezinformării online

Putin îl scoate pe Kim la o plimbare cu o limuzină rusească Aurus, după ce-i face cadou una / Inspirată de limuzina sovietică ZIL, este maşina prezidenţială oficială rusească

19 iun.
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a plimbat miercuri pe dictatorul nord-coreean Kim Jong Un cu o limuzină de lux rusească Aurus, după ce i-a făcut cadou una, relatează Reuters, transmite News.ro. Această escapadă a avut loc după ce cei doi au semnat un acord care consolidează cooperarea militară şi prevede un angajament de ajtor reciproc în […]
Putin îl scoate pe Kim la o plimbare cu o limuzină rusească Aurus, după ce-i face cadou una /  Inspirată de limuzina sovietică ZIL, este maşina prezidenţială oficială rusească

Consiliul de Securitate al ONU aprobă propunerea SUA pentru o încetare a focului permanentă în Gaza şi eliberarea ostaticilor / Rusia s-a abţinut de la vot

11 iun. 1
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a susţinut luni o propunere prezentată de preşedintele Joe Biden pentru o încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza şi i-a îndemnat pe militanţii palestinieni să accepte acordul menit să pună capăt unui război care durează de opt luni, relatează Reuters, citată de News.ro. Hamas a […]
Consiliul de Securitate al ONU aprobă propunerea SUA pentru o încetare a focului permanentă în Gaza şi eliberarea ostaticilor / Rusia s-a abţinut de la vot

Pământul are un an de temperaturi record / Avertisment ONU: „Jucăm la ruleta rusească cu planeta noastră”

07 iun. 5
Planeta a avut douăsprezece luni de temperaturi record, cu cea mai caldă lună mai la scară globală de când au început înregistrările, potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S). Având în vedere această situație și în cadrul Zilei Mondiale a Mediului, secretarul general al Națiunilor Unite (ONU), António Guterres, a îndemnat miercuri guvernele lumii să […]
Pământul are un an de temperaturi record / Avertisment ONU: "Jucăm la ruleta rusească cu planeta noastră"

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

07 iun.
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP, transmite News.ro. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din 15 membri, dintre care cinci sunt permanenţi – Statele Unite, Rusia, China, Franţa şi […]
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

Ucraina comemorează copiii ucişi de la invazia rusă. 600 de copii uciși și 1.240 răniți, numere confirmate de ONU

04 iun. 1
Ucrainenii s-au recules marţi în memoria celor peste 600 de copii ucişi în doi ani de la invazia Rusiei, la câteva ore după ce doi copii au fost răniţi într-un atac la Dnipro, în partea central-estică a Ucrainei, transmite News.ro. Peste 600 de copii au fost ucişi, iar alţi aproximativ 1.420 au fost răniţi în […]
Ucraina comemorează copiii ucişi de la invazia rusă. 600 de copii uciși și 1.240 răniți, numere confirmate de ONU

Austria va debloca fonduri pentru organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU

18 mai 1
Austria va elibera fonduri către organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU, care au fost blocate după acuzaţiile că personalul agenţiei a fost implicat în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, transmite Reuters, conform News.ro. Decizia Vienei vine după ce UNRWA a stabilit un plan de acţiune pentru a-şi asigura mai bine imparţialitatea, a […]
Austria va debloca fonduri pentru organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU

ONU și-a redus la jumătate estimările privind femeile și copiii morți în războiul din Gaza / Organizația citează date oferite de Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, pentru a stabili un bilanț al victimelor

15 mai 2
ONU și-a redus aproape la jumătate estimările privind numărul femeilor și copiilor uciși în contextul războiului dintre Israel și Hamas, fapt ce ridică noi semne de întrebare cu privire la cifrele provenite de la gruparea teroristă Hamas, potrivit Rador Radio România. Din cei 34.735 de oameni care ar fi murit în Gaza de la începutul […]
ONU și-a redus la jumătate estimările privind femeile și copiii morți în războiul din Gaza / Organizația citează date oferite de Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, pentru a stabili un bilanț al victimelor

Cel puţin 61 de morţi din cauza insolaţiei, de la începutul anului, în Thailanda, afectată de o caniculă cu o ”temperatură resimţită” de peste 52°C

10 mai
Cel puţin 61 de persoane au murit în Thailanda de la începutul anului, în contextul unei călduri extreme care afectează această ţară de mai multe săptămâni, anunţă vineri Ministerul thailandez al Sănătăţii, relatează AFP, conform News.ro. Timp de aproape o săptămână, în aprilie, autorităţile dinBangkok au emis aproape zilnic avertismente de căldură extremă, după ce […]
Cel puţin 61 de morţi din cauza insolaţiei, de la începutul anului, în Thailanda, afectată de o caniculă cu o ”temperatură resimţită” de peste 52°C

UE cere o anchetă independentă cu privire la gropile comune descoperite la spitale în Fâşia Gaza după plecarea israelienilor. 340 de cadavre găsite în incinta Spitalului Nasser din Khan Yunis de sâmbătă, anunţă Apărarea Civilă din enclavă

24 apr.
Uniunea Europeană (UE) cere miercuri o anchetă ”independentă” după descoperirea unor gropi comune în principalele spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP, conform News.ro. ”Acesta este un lucru care ne obligă să cerem o anchetă independentă cu privire la toate suspiciunile şi circumstanţele” acestei descoperiri, ”pentru că acest lucru creează impresia că ar exista încălcări ale […]
UE cere o anchetă independentă cu privire la gropile comune descoperite la spitale în Fâşia Gaza după plecarea israelienilor. 340 de cadavre găsite în incinta Spitalului Nasser din Khan Yunis de sâmbătă, anunţă Apărarea Civilă din enclavă

De ce filosofia lui Kant este încă relevantă în contextul războaielor de astăzi

21 apr. 1
Oricine se bazează pe vocea rațiunii nu îl poate ignora pe Immanuel Kant, scrie Deutsche Welle. Pe 22 aprilie se împlinesc 300 de ani de la nașterea filosofului german. Ce mai are de spus astăzi autorul „Păcii perpetue”? Dacă vrei să înțelegi lumea, nu trebuie neapărat să călătorești. Aruncă o privire pe scrierile lui Immanuel […]
De ce filosofia lui Kant este încă relevantă în contextul războaielor de astăzi

Israelul îi convoacă pe ambasadorii ţărilor care au votat pentru un „stat palestinian” la ONU

21 apr.
Ministerul israelian de Externe a anunţat sâmbătă că i-a convocat pentru duminică pe ambasadorii ţărilor din Consiliul de Securitate care au votat în favoarea aderării cu drepturi depline a palestinienilor la Naţiunile Unite, notează AFP, transmite Agerpres. „Ambasadorii Franţei, Japoniei, Coreei de Sud, Maltei, Republicii Slovace şi Ecuadorului vor fi convocaţi” duminică şi „le va […]
Israelul îi convoacă pe ambasadorii ţărilor care au votat pentru un "stat palestinian" la ONU

Drepturile sexuale şi reproductive ale femeilor, în pericol în lume, avertizează ONU: „Rasism, sexism şi alte forme de discriminare”

17 apr.
Corpurile femeilor şi fetelor au devenit un „câmp de luptă” din cauza rasismului, sexismului sau politizării, ceea ce pune în pericol 30 de ani de progrese în domeniul sănătăţii sexuale şi reproductive, şi-a exprimat ONU regretul miercuri, potrivit AFP, transmite Agerpres. O scădere cu 34% a ratei mortalităţii materne între 2000 şi 2020 şi o […]
Drepturile sexuale şi reproductive ale femeilor, în pericol în lume, avertizează ONU: "Rasism, sexism şi alte forme de discriminare"

Aderarea palestinienilor cu drepturi depline la ONU: „Nu a existat un consens” în Consiliul de Securitate

12 apr. 1
Membrii Consiliului de Securitate al ONU nu au reuşit joi să cadă de acord cu privire la cererea palestinienilor de aderare cu drepturi depline la Naţiunile Unite, a anunţat ambasadoarea malteză, care prezidează Consiliul în aprilie, scrie AFP, citată de Agerpres. „Nu a existat un consens” cu privire la admiterea unui stat palestinian, a declarat […]
Aderarea palestinienilor cu drepturi depline la ONU: "Nu a existat un consens" în Consiliul de Securitate

ONU ar putea acorda Palestinei statutul de membru cu drepturi depline, săptămâna viitoare

07 apr. 1
Consiliul de Securitate al ONU va discuta, începând de luni, problema recunoaşterii Palestinei ca stat membru, nu doar cu statut de observator al Naţiunilor Unite, proces care ar putea dura câteva săptămâni, relatează Digi24.ro În sesiunea sa de dimineaţă, desfăşurată cu uşile închise, Consiliul de Securitate al ONU a programat pe agendă subiectul „Admiterea de […]
ONU ar putea acorda Palestinei statutul de membru cu drepturi depline, săptămâna viitoare

Şeful ONU, preocupat de informaţiile că Israelul foloseşte AI pentru a identifica ţinte în Gaza

06 apr.
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la informaţiile referitoare lautilizarea de către Israel a inteligenţei artificiale (AI) în războiul său împotriva Hamas, din Gaza, relatează News.ro. „Sunt profund tulburat de informaţiile conform cărora campania de bombardamente a armatei israeliene include AI ca instrument de identificare a ţintelor, ceea ce […]
Şeful ONU, preocupat de informaţiile că Israelul foloseşte AI pentru a identifica ţinte în Gaza

Raport ONU: 19% din hrana produsă la nivel global, irosită / Un român irosește anual 67 de kilograme de mâncare

28 mart.
Lumea a irosit aproximativ 19% din hrana produsă în 2022, echivalentul a 1,05 miliarde de tone, potrivit unui raport publicat de ONU. Programul Națiunilor Unite pentru Mediu urmărește, în „Food Waste Index Report”, progresele făcute de state cu scopul de a reduce la jumătate risipa alimentară până în 2030. Organizația a anunțat că numărul țărilor […]
Raport ONU: 19% din hrana produsă la nivel global, irosită / Un român irosește anual 67 de kilograme de mâncare

Arabia Saudită va conduce forumul ONU privind drepturile femeilor / Legea de la Riad prevede ca soția să se supună soțului său într-un „mod rezonabil”

28 mart. 5
Arabia Saudită a fost aleasă să prezideze comisia ONU care ar trebui să promoveze egalitatea de gen și să împuternicească femeile din întreaga lume, după o candidatură fără opoziție la conducere condamnată de grupurile pentru drepturile omului din cauza bilanțului „abisal” al regatului în ceea ce privește drepturile femeilor, transmite The Guardian. Ambasadorul saudit la […]
Arabia Saudită va conduce forumul ONU privind drepturile femeilor / Legea de la Riad prevede ca soția să se supună soțului său într-un "mod rezonabil"