nicusor dan

VIDEO Nicușor Dan, imagini inedite dintr-o drumeție, împreună cu copiii săi

10 aug. 4
Nicusor Dan a postat pe rețele de socializare un video dintr-o drumeție, împreună cu copiii săi și partenera sa de viață. ”Astăzi am făcut o drumeţie în natură, iar copiii au fost cei mai încântaţi”, a transmis, duminică, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook, alături de un clip video. Alături de şeful statului apar în […]
VIDEO Nicușor Dan, imagini inedite dintr-o drumeție, împreună cu copiii săi

Declic cere președintelui Nicușor Dan declanșarea unui referendum pentru eliminarea pensiilor speciale: Peste 300.000 de pensionari beneficiari însumează anual aproximativ 3,5 miliarde de euro, echivalentul a 1% din PIB-ul României

04 aug. 13
Comunitatea Declic anunță că a depus o petiție la Administrația Prezidențială prin care solicită președintelui României, Nicușor Dan, declanșarea unui referendum național privind reforma pensiilor speciale. Inițiatorii cer o soluție unitară pentru toate categoriile de beneficiari, nu doar pentru magistrați. Documentul a fost semnat de peste 85.000 de cetățeni. Concret, Declic cere un referendum, inițiat […]
Declic cere președintelui Nicușor Dan declanșarea unui referendum pentru eliminarea pensiilor speciale: Peste 300.000 de pensionari beneficiari însumează anual aproximativ 3,5 miliarde de euro, echivalentul a 1% din PIB-ul României

Claudiu Târziu, cu derapaje pro-legionare și antisemite, îi ia public apărarea lui Nicușor Dan și acuză ”presiuni”, ”intimidări” și ”o agresiune fără precedent” asupra președintelui / Dan, care a stârnit îngrijorarea comunității evreiești internaționale, va retrimite legea anti-extremism în Parlament, după ce a atacat-o fără succes la CCR

03 aug. 3
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost parlamentar și co-fondator AUR, care s-a remarcat printr-o serie de derapaje puternic pro-legionare și antisemite, îi ia public apărarea lui Nicușor Dan, print-un comunicat de presă de duminică, și acuză ”presiuni și intimidări” asupra președintelui și ”o agresiune fără precedent” la instituția prezidențială. Târziu îi ia apărarea lui Dan în contextul […]
Claudiu Târziu, cu derapaje pro-legionare și antisemite, îi ia public apărarea lui Nicușor Dan și acuză ”presiuni”, ”intimidări” și ”o agresiune fără precedent” asupra președintelui / Dan, care a stârnit îngrijorarea comunității evreiești internaționale, va retrimite legea anti-extremism în Parlament, după ce a atacat-o fără succes la CCR

Democrație și legionarism (Op-ed)

02 aug.
“Eterna revenire a fascismului” este titlul unei cărți a filosofului olandez Rob Riemen. O metaforă hiperbolică? Nu cred. Nu știu dacă “eternă” în sensul lui Nietzsche, dar reală. Fascismul a fost învins în al II-lea război mondial. Acest lucru trebuie repetat fără niciun fel de timiditate. Fascismul a fost expresia unei revolte împotriva lumii moderne […]
Democrație și legionarism (Op-ed)

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretele privind pensionarea a 96 de judecători şi procurori / Unii ies la pensie începând de vineri, alţii de la 1 septembrie

01 aug. 2
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, vineri, 96 de decrete privind pensionarea unor magistraţi. La majoritatea data de pensionare este 1 august, câţiva urmând să iasă la pensie la 1 septembrie, transmite News.ro. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Nicuşor Dan a semnat, vineri, 96 de decrete privind pensionarea unui judecători şi procurori. Preşedintele era acuzat de mult, inclusiv […]
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretele privind pensionarea a 96 de judecători şi procurori / Unii ies la pensie începând de vineri, alţii de la 1 septembrie

Profesorul Radu Vancu: „Ce e cu această debandadă?” – președintele Nicușor Dan ar trebui obligatoriu să îi adreseze această excelentă întrebare și lui Daniel David

31 iul.
Scriitorul și profesorul Radu Vancu, cunoscut pentru implicarea sa civică și pozițiile tranșante în spațiul public, lansează un nou semnal de alarmă în contextul crizei din educație și al reformelor impuse prin Legea 141/2025, scrie Edupedu.ro. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Vancu îi cere președintelui Nicușor Dan să extindă întrebarea sa retorică – „Ce e […]
Profesorul Radu Vancu: „Ce e cu această debandadă?” – președintele Nicușor Dan ar trebui obligatoriu să îi adreseze această excelentă întrebare și lui Daniel David

Ciprian Ciucu, replică după ce Cătălin Drulă a postat o imagine cu Nicușor Dan, sugerând că ar avea sprijin de la Cotroceni pentru a candida la Primăria Capitalei: „Subtil. Succes!”

30 iul. 2
Prim-vicepreședinte PNL și primar al Sectorului 6, Ciprian Ciucu a lăsat să se înțeleagă în mai multe rânduri că e pregătit să candideze la Primăria Capitalei, după ce Nicușor Dan a devenit președintele României. Din partea USR, deputatul Cătălin Drulă, i-o ia însă înainte liberalului, anunțând pe rețele sociale că s-a întâlnit cu președintele Nicușor […]
Ciprian Ciucu, replică după ce Cătălin Drulă a postat o imagine cu Nicușor Dan, sugerând că ar avea sprijin de la Cotroceni pentru a candida la Primăria Capitalei: „Subtil. Succes!”

Nicuşor Dan, întrebat dacă guvernarea poate merge mai departe fără PSD: Există un acord, coaliţia asta funcţionează. Nu vreau să ne ducem în scenarii

30 iul.
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, întrebat dacă actuala coaliţie poate funcţiona şi fără PSD, că nu doreşte să intre în diverse scenarii şi că în prezent există un acord şi coaliţia funcţionează, transmite News.ro. Preşedintele României a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum caracterizează relaţia dintre partidele politice aflate în coaliţie, mai ales […]
Nicuşor Dan, întrebat dacă guvernarea poate merge mai departe fără PSD: Există un acord, coaliţia asta funcţionează. Nu vreau să ne ducem în scenarii

Deputatul USR Cătălin Drulă s-a întâlnit cu președintele României, Nicușor Dan, cu care a discutat despre continuarea proiectelor pentru București

30 iul. 2
Deputatul Cătălin Drulă spune că există șansa unui parteneriat real între Primărie, Președinție și Guvern, „care să aducă orașului resursele de care are nevoie pentru a îmbunătăți viața de zi cu zi a bucureștenilor”. „M-am văzut azi cu președintele Nicușor Dan și am vorbit despre continuarea proiectelor pentru București. După ani de zile în care […]
Deputatul USR Cătălin Drulă s-a întâlnit cu președintele României, Nicușor Dan, cu care a discutat despre continuarea proiectelor pentru București

Ministrul Justiției, despre faptul că președintele Nicușor Dan întârzie semnarea decretelor de pensionare: Eu sper ca această chestiune să fie închisă. Unde legea este clară, nici întrebări prea multe nu sunt

29 iul. 2
Ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD) a declarat, marți seara, la Antena 3, referindu-se la faptul că președintele Nicușor Dan întârzie semnarea unor decrete de pensionare a magistraților că speră ca ” această chestiune să fie închisă” și că  ”unde legea este clară, nici întrebări prea multe nu sunt”. ”Ministerul de Justiție nu are nici un […]
Ministrul Justiției, despre faptul că președintele Nicușor Dan întârzie semnarea decretelor de pensionare: Eu sper ca această chestiune să fie închisă. Unde legea este clară, nici întrebări prea multe nu sunt

EXCLUSIV VIDEO ”Nu a fost un moment plăcut pentru mine” / ”Probabilitatea ca acest guvern să termine prost este foarte mare” / Ce spune premierul Ilie Bolojan despre relația cu președintele Nicușor Dan: ”Nu am nimic ce să-i reproșez”

28 iul.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, într-un interviu exclusiv pentru G4Media.ro că nu are nimic să-i reproșeze președintelui Nicușor Dan și a spus că are o relație ”de colaborare și de respect” cu șeful statului. Totuși, întrebat cum comentează criticile formulate public de Nicușor Dan pe tema creșterii TVA, șeful Guvernului a spus că ”nu […]
EXCLUSIV VIDEO ”Nu a fost un moment plăcut pentru mine” / ”Probabilitatea ca acest guvern să termine prost este foarte mare” / Ce spune premierul Ilie Bolojan despre relația cu președintele Nicușor Dan: ”Nu am nimic ce să-i reproșez”

Irina Schrotter îi mulțumește partenerei lui Nicușor Dan pentru că a ales creațiile casei sale de modă

28 iul. 2
Irina Schrotter i-a mulțumit, într-o postare pe Facebook, Mirabelei Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, pentru că a ales să poarte creațiile casei sale de modă în vizita de stat din Austria. “Mulțumesc Primei Doamne a României, Mirabela Grădinaru, pentru alegerea de a purta creațiile noastre în cadrul vizitei de stat în Austria. E o onoare […]
Irina Schrotter îi mulțumește partenerei lui Nicușor Dan pentru că a ales creațiile casei sale de modă

Bogdan Mateescu, secretar general la Ministerul Justiției, îl ironizează pe Nicușor Dan: „Președintele țării a facut o analiză amplă, timp de câteva zile, finalizată cu o concluzie extrem de complexă: e o problemă mare! Wow, mare! Cine se aștepta… Ce analiză! Ce concluzie!”

28 iul. 10
Bogdan Mateescu, secretar general la Ministerul Justiției, l-a ironizat pe președintele Nicușor Dan, printr-o postare pe Facebook, după declarația președintelui de sâmbătă referitoare la Dragoș Anastasiu: „Președintele țării a facut o analiză amplă, timp de câteva zile, finalizată cu o concluzie extrem de complexă: e o problemă mare! Wow, mare! Cine se aștepta… Ce analiză! […]
Bogdan Mateescu, secretar general la Ministerul Justiției, îl ironizează pe Nicușor Dan: "Președintele țării a facut o analiză amplă, timp de câteva zile, finalizată cu o concluzie extrem de complexă: e o problemă mare!  Wow, mare! Cine se aștepta... Ce analiză! Ce concluzie!"

Nicuşor Dan: Alături de Austria, al treilea mare investitor din România, intrăm într-o nouă etapă a consolidării parteneriatului pe care îl avem: dialog, cooperare, discuţii constructive despre viitorul economic

27 iul. 1
Preşedintele Nicuşor Dan transmite duminică, la finalul vizitei oficiale în Austria, că alături de această ţară, al treilea mare investitor din România, intrăm într-o nouă etapă a consolidării parteneriatului pe care îl avem: dialog, cooperare, discuţii constructive despre viitorul economic. Şeful statului a efectuat o vizită oficială de două zile în Austria, unde a mers […]
Nicuşor Dan: Alături de Austria, al treilea mare investitor din România, intrăm într-o nouă etapă a consolidării parteneriatului pe care îl avem: dialog, cooperare, discuţii constructive despre viitorul economic

Nicușor Dan, împreună cu familia în vizita din Austria. Președintele a fost așteptat de zeci de români din Salzburg – imagini TVR Info

26 iul.
În a doua zi a vizitei sale în Austria, președintele Nicușor Dan s-a întâlnit astăzi cu românii din Salzburg, un important centru economic din Austria, relatează TVR Info.  Românii l-au așteptat pe șeful statului cu steaguri și chiar cadouri. Oamenii speră într-o îmbunătățire a relațiilor cu Austria, după tensiunile generate de aderarea întârziată la spațiul […]
Nicușor Dan, împreună cu familia în vizita din Austria. Președintele a fost așteptat de zeci de români din Salzburg - imagini TVR Info

Nicuşor Dan, referitor la situaţia lui Dragoş Anastasiu: E o problemă mare

26 iul. 13
Preşedintele Nicuşor Dan, s-a referit, sâmbătă, la situaţia în care se află vicepremierul Dragoş Anastasiu punctând că aceasta este „o problemă mare”, transmite Agerpres. „E o problemă mare, e o problemă mare. Atât”, a comentat el. Şeful statului a spus că nu a discutat pe acest subiect cu premierul Ilie Bolojan. În presă au apărut […]
Nicuşor Dan, referitor la situaţia lui Dragoş Anastasiu: E o problemă mare

Comitetul Evreiesc American, despre demersurile lui Nicușor Dan privind legea extremismului: Profund îngrijorător, un pas înapoi / A obținut sprijin de la parlamentari care au contribuit la normalizarea negării Holocaustului și a retoricii antisemite / Îl îndemnăm să-și schimbe decizia

25 iul. 2
Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee) a transmis, într-o postre pe X, că în demersul său privind declararea legii extremismului ca fiind neconstituțională, apoi prin întoarcerea ei în Parlament, președintele Nicușor Dan ”a obținut sprijin de la parlamentari care au contribuit la normalizarea negării Holocaustului și a retoricii antisemite”: ”Îl îndemnăm pe Președintele Dan să-și […]
Comitetul Evreiesc American, despre demersurile lui Nicușor Dan privind legea extremismului: Profund îngrijorător, un pas înapoi / A obținut sprijin de la parlamentari care au contribuit la normalizarea negării Holocaustului și a retoricii antisemite / Îl îndemnăm să-și schimbe decizia

Nicușor Dan: „Românii, o parte din ei, nu au încredere în autoritate și atunci sunt dispuși să creadă orice este direcționat împotriva autorității curente” / „La alegerile din mai, în timp s-a construit o rețea în zona online, cu site-uri care au atras oameni pe diferite topicuri”

25 iul. 7
„La alegerile din noiembrie și la alegerile din mai, în timp s-a construit o rețea în zona online, cu site-uri care au atras oameni pe diferite topicuri, de la sport până la sănătate sau remedii naturiste, ezoterism și fel de fel de alte lucruri, pe care le-am văzut la un moment dat în context electoral […]
Nicușor Dan: "Românii, o parte din ei, nu au încredere în autoritate și atunci sunt dispuși să creadă orice este direcționat împotriva autorității curente" / "La alegerile din mai, în timp s-a construit o rețea în zona online, cu site-uri care au atras oameni pe diferite topicuri"

Nicușor Dan: „Dunărea este o oportunitate pentru reconstrucția Ucrainei / Sprijinul României pentru Ucraina va continua, inclusiv în zona militară, dar nu s-a pus în discuție un sistem Patriot” / Temele discutate cu președintele austriac

25 iul.
Dunărea este o oportunitate de transport ieftin în regiune și poate fi o oportunitate pentru reconstrucția Ucrainei, a declarat Nicușor Dan în conferința de presă susținută după întâlnirea pe care a avut-o vineri cu omologul său austriac, Alexander Van Der Bellen. „Dunărea este o oportunitate de transport ieftin în regiune, care nu a fost utilizată […]
Nicușor Dan: "Dunărea este o oportunitate pentru reconstrucția Ucrainei / Sprijinul României pentru Ucraina va continua, inclusiv în zona militară, dar nu s-a pus în discuție un sistem Patriot" / Temele discutate cu președintele austriac

Nicuşor Dan, despre afirmaţiile purtătorului de cuvânt al MAE rus, că Bucureştiul permite avioanelor militare ucrainene să survoleze spaţiul aerian naţional: E total fals. Vă daţi seama că am toate informările şi nu s-a întâmplat asta

25 iul. 1
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre afirmaţiile purtătorului de cuvânt al MAE rus, că Bucureştiul permite avioanelor militare ucrainene să survoleze spaţiul aerian naţional, că este ”total fals” şi că are toate informările şi nu s-a întâmplat asta, transmite News.ro. Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, în Austria, despre afirmaţiile purtătorului de cuvânt al […]
Nicuşor Dan, despre afirmaţiile purtătorului de cuvânt al MAE rus, că Bucureştiul permite avioanelor militare ucrainene să survoleze spaţiul aerian naţional: E total fals. Vă daţi seama că am toate informările şi nu s-a întâmplat asta

Nicușor Dan: Premierul îmi va transmite la începutul săptămânii viitoare proiectul privind pensiile magistraților ca să avem discuții cu toți actorii / Va rămâne norma tranzitorie din lege pentru cei care au îndeplinit condițiile de pensionare

25 iul. 2
Președintele Nicușor Dan a precizat, vineri, într-o conferință de presă la Salzburg, că a avut o discuție cu premierul Ilie Bolojan în legătură cu al doilea pachet de măsuri fiscale, care urmează să fie adoptat tot prin asumrea răspunderii Guvernului în Parlament, la începutul lunii august.â „Am avut o discuție cu premierul în această săptămână […]