Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Scriitorul și profesorul Radu Vancu, cunoscut pentru implicarea sa civică și pozițiile tranșante în spațiul public, lansează un nou semnal de alarmă în contextul crizei din educație și al reformelor impuse prin Legea 141/2025, scrie Edupedu.ro.
Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Vancu îi cere președintelui Nicușor Dan să extindă întrebarea sa retorică – „Ce e cu această debandadă?”, adresată recent Consiliului Superior al Magistraturii – și către ministrul Educației, Daniel David.
„Excelentă întrebarea lui Nicușor Dan pentru CSM & pentru acei magistrați prea îndrăgostiți de pensiile lor speciale. Atâta doar că e obligatoriu ca președintele s-o adreseze și lui Daniel David & dezastrului provocat de el în educație. Și României, în general. ‘Ce e cu această debandadă?’ – iată programul nostru de țară pe termen scurt.” – a scris Radu Vancu.
Declarația vine în contextul tensiunilor crescute dintre profesorii reprezentanți și de sindicatele din învățământ și Ministerul Educației, după ce reformele fiscal-bugetare au dus la tăieri de posturi, comasări de școli și creșterea normei didactice. În același timp, zeci de profesori titulari au rămas cu catedre incomplete sau sunt forțați să facă naveta pe distanțe mari pentru a-și păstra postul, conform sindicatelor.