Marea Britanie

Marea Britanie va interzice vânzarea de automobile noi cu motoare pe benzină şi motorină începând din 2030

14 nov. 6
Premierul britanic Boris Johnson intenţionează să anunţe săptămâna viitoare interzicerea vânzării de noi automobile echipate cu motoare pe benzină şi motorină începând din 2030, cu cinci ani mai devreme decât se intenţiona până acum, a anunţat sâmbătă cotidianul Financial Times, citat de Agerpres. Conform calendarului iniţial, autorităţile de la Londra intenţionau să interzică vânzarea de […]
Marea Britanie va interzice vânzarea de automobile noi cu motoare pe benzină şi motorină începând din 2030

Premierul britanic Boris Johnson a suferit o înfrângere dură în Camera Lorzilor, care a respins legea privind piața internă. Actul normativ i-ar permite lui Johnson să încalce Acordul cu UE privind Brexit

10 nov. 8
Premierul britanic Boris Johnson a suferit luni o înfrângere dură în Camera Lorzilor (camera superioară a parlamentului) în privinţa legii asupra pieţei interne, act normativ ce i-ar permite şefului executivului de la Londra puterea de a anula o prevedere din Acordul de retragere din Uniunea Europeană, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Legea privind piaţa internă […]
Premierul britanic Boris Johnson a suferit o înfrângere dură în Camera Lorzilor, care a respins legea privind piața internă. Actul normativ i-ar permite lui Johnson să încalce Acordul cu UE privind Brexit

„Divergenţe” între Ursula von der Leyen şi Boris Johnson înaintea reluării negocierilor privind acordul post-Brexit

09 nov. 3
O nouă convorbire telefonică între preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi prim-ministrul britanic, Boris Johnson, trebuia să facă „bilanţul situaţiei” negocierilor dintre Londra şi Bruxelles. La finalul acestei convorbiri, sâmbătă, 7 noiembrie, cele două părţi angajate în negocierea unui acord post-Brexit au arătat importante „divergenţe”, după două săptămâni de negocieri intense. O situaţie […]
"Divergenţe" între Ursula von der Leyen şi Boris Johnson înaintea reluării negocierilor privind acordul post-Brexit

Nesiguranţa globală provocată de epidemia de Covid poate duce la declanșarea celui de-al treilea război mondial, avertizează șeful forțelor armate din Marea Britanie

08 nov. 9
Actuala nesiguranţă globală şi îngrijorarea pe fondul crizei economice provocate de pandemia de coronavirus riscă să ducă la declanşarea unui al treilea război mondial, a avertizat şeful forţelor armate britanice, Nick Carter, conform Reuters. Într-un interviu difuzat pentru a coincide cu Duminica Pomenirii – comemorările anuale desfăşurate în Regatul Unit în amintirea celor ucişi sau […]
Nesiguranţa globală provocată de epidemia de Covid poate duce la declanșarea celui de-al treilea război mondial, avertizează șeful forțelor armate din Marea Britanie

Atenționare MAE: Nivelul de alertă privind un atentat terorist a fost ridicat la gradul 4 (sever) în Marea Britanie

05 nov. 1
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că, în conformitate cu datele publicate de autorităţile guvernamentale, a fost ridicat nivelul de ameninţare privind posibilitatea unui atentat terorist la nivelul 4 (sever – posibilitate foarte ridicată). Ţinându-se cont de […]
Atenționare MAE: Nivelul de alertă privind un atentat terorist a fost ridicat la gradul 4 (sever) în Marea Britanie

Parlamentul a aprobat al doilea lockdown pentru Marea Britanie, timp de 30 de zile

04 nov. 1
Camera Comunelor a Parlamentului britanic a aprobat miercuri seară, cu o majoritate covârşitoare, intrarea Angliei în al doilea lockdown pentru a ţine sub control pandemia de COVID-19, măsură care va rămâne în vigoare 30 de zile. După patru ore de dezbateri, parlamentarii britanici au aprobat, cu 516 voturi pentru şi 38 de voturi împotrivă, planul […]
Parlamentul  a aprobat al doilea lockdown pentru Marea Britanie, timp de 30 de zile

Nigel Farage anunţă că Partidul Brexit îşi schimbă numele şi se va concentra pe combaterea măsurilor de restricţie luate de guvern pentru a limita răspândirea coronavirusului

02 nov. 8
Cunoscutul militant britanic anti-UE, Nigel Farage, intenţionează să schimbe actuala denumire a formaţiunii al cărei lider este, Partidul Brexit, în Reformarea Regatului Unit (Reform UK), care să se focalizeze de acum pe combaterea restricţiilor aplicate de guvern în plină pandemie, a anunţat el într-un editorial publicat luni, potrivit DPA. Farage, una dintre vocile majore care […]
Nigel Farage anunţă că Partidul Brexit îşi schimbă numele şi se va concentra pe combaterea măsurilor de restricţie luate de guvern pentru a limita răspândirea coronavirusului

Boris Johnson este somat de propriul partid să găsească un plan de ieșire din criza provocată de pandemie

30 oct. 2
Într-o scrisoare adresată șefului guvernului, 55 de deputați conservatori solicită o foaie de parcurs pentru sfârșitul închiderii şi pentru ajutarea regiunilor cel mai afectate de pandemie. După „zidul roșu” laburist, furia „zidului albastru” conservator. În Anglia, orașele din nord sunt la rândul lor plasate sub cele mai stricte restricții pentru a opri pandemia COVID-19. De […]
Boris Johnson este somat de propriul partid să găsească un plan de ieșire din criza provocată de pandemie

”Cum a ajuns mama mea influencer conspiraționist” / Drama unui tânăr din Marea Britanie: Zeci de mii de oameni o consideră o sursă de adevăr, o sfântă și aș vrea să le spun tuturor că mama mea nu e cine considerați că este

26 oct. 8
Sebastian este un tânăr de 21 de ani din Marea Britanie, care s-a trezit peste noapte că mama lui este un important influencer al teoriilor conspirației. Ea spune că, printre altele, coronavirusul nu există, simptomele ar fi de fapt efectele undelor 5G sau compară sistemul național de sănătate britanic (NHS) cu Germania nazistă. Sebastian a […]
”Cum a ajuns mama mea influencer conspiraționist” / Drama unui tânăr din Marea Britanie: Zeci de mii de oameni o consideră o sursă de adevăr, o sfântă și aș vrea să le spun tuturor că mama mea nu e cine considerați că este

Marea Britanie vrea să introducă de la 1 ianuarie noi reguli pentru a interzice accesul cetăţenilor UE cu cazier

22 oct. 10
Marea Britanie va introduce de la 1 ianuarie noi reguli prin care va interzice intrarea pe teritoriul său a cetăţenilor din Uniunea Europeană care au cazier, ceea ce va însemna un tratament egal pentru aceştia cu regimul aplicat cetăţenilor cu situaţii similare din restul ţărilor lumii, transmite Reuters, preluată de Agerpres. ‘Prea mult timp, regulile […]
Marea Britanie vrea să introducă de la 1 ianuarie noi reguli pentru a interzice accesul cetăţenilor UE cu cazier

The Sunday Times: Marea Britanie prevede să înceapă vaccinarea anti COVID-19 la sfârşitul anului

18 oct.
Sistemul public de sănătate britanic NHS se pregăteşte să înceapă administrarea unui vaccin împotriva noului coronavirus „la puţin timp după Crăciun”, notează ziarul The Sunday Times, citat duminică de EFE, transmite Agerpres. Potrivit ziarului, vice-consilierul pe teme medicale al guvernului britanic, Jonathan Van-Tam, a dezvăluit în declaraţii private că testele clinice defăşurate până în prezent […]
The Sunday Times: Marea Britanie prevede să înceapă vaccinarea anti COVID-19 la sfârşitul anului

Sprijin record în Scoţia pentru independenţa de Marea Britanie: 58% dintre scoțieni vor să iasă din Regatul Unit

14 oct. 8
Sprijinul în favoarea independenţei Scoţiei de Marea Britanie a ajuns la nivelul record de 58% în această provincie, conform unui sondaj Ipsos MORI dat publicităţii miercuri şi preluat de Reuters, transmite Agerpres. În cazul unui nou referendum, doar 42% dintre scoţieni s-ar opune declarării independenţei. La referendumul din 2014, scoţienii au decis, cu un scor […]
Sprijin record în Scoţia pentru independenţa de Marea Britanie: 58% dintre scoțieni vor să iasă din Regatul Unit

Marea Britanie se alătură Germaniei și Franței în demersul de a aplica sancțiuni Rusiei, în cazul otrăvirii opozantului Alexei Navalnîi

07 oct. 7
Ministrul de externe Dominic Raab a anunţat miercuri că Marea Britanie este alături de Germania şi Franţa şi că va colabora pentru a se asigura că vor fi adoptate sancţiuni împotriva celor implicaţi în otrăvirea opozantului rus Alexei Navalnîi, informează Reuters. „Dovezile sunt incontestabile. Marea Britanie este alături de partenerii noştri germani şi francezi în […]
Marea Britanie se alătură Germaniei și Franței în demersul de a aplica sancțiuni Rusiei, în cazul otrăvirii opozantului Alexei Navalnîi

Vânzările Dacia au crescut în Marea Britanie cu peste 22% în septembrie, deși vânzările de mașini noi au scăzut pe ansamblu cu 4, 4%

05 oct.
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 4,4% în septembrie, la 328.041 unităţi, cel mai redus nivel din 1999, ca efect al pandemiei de coronavirus (Covid-19), a anunţat luni Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters, citată de Agerpres. În septembrie, Dacia a vândut 5.623 vehicule pe […]
Vânzările Dacia au crescut în Marea Britanie cu peste 22% în septembrie, deși vânzările de mașini noi au scăzut pe ansamblu cu 4, 4%

12 români, hoți de cărți valoroase, condamnați în Marea Britanie după o anchetă complicată care a durat trei ani

02 oct. 7
Doisprezece bărbaţi, toţi cetăţeni români, care erau implicați într-o reţea prin care erau furate cărţi rare, valoroase, au fost condamnaţi în Regatul Unit şi încarceraţi – a anunţat vineri poliţia britanică, conform agențiilor de presă. Ofiţerii britanici au lansat o anchetă asupra grupului infracţional în februarie 2017. Ei au lucrat împreună cu poliţiştii români şi […]
12 români, hoți de cărți valoroase, condamnați în Marea Britanie după o anchetă complicată care a durat trei ani

Marea Britanie impune noi reguli pentru băncile din Uniunea Europeană care vor să opereze în Regatul Unit

23 sept. 11
Fondurile de investiţii şi băncile din Uniunea Europeană care vor să-şi stabilească o bază în Regatul Unit – după Brexit – trebuie să aibă suficient personal de conducere pentru a putea fi adecvat supervizate, a transmis miercuri Autoritatea pentru Conduită Financiară din Marea Britanie (FCA). Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană, iar acordul de […]
Marea Britanie impune noi reguli pentru băncile din Uniunea Europeană care vor să opereze în Regatul Unit

Brexit: Deputații britanici au adoptat un amendament prin care pot bloca controversatul proiect de lege al executivului

23 sept.
Parlamentarii britanici au adoptat marţi un amendament ce le conferă drept de veto în cazul în care guvernul ar dori să pună în aplicare prevederile proiectului de lege ce contravine acordului Brexit, informează AFP, citată de Agerpres. Executivul britanic a atras furia europenilor prin prezentarea unui proiect de lege, în prezent în curs de examinare […]
Brexit: Deputații britanici au adoptat un amendament prin care pot bloca controversatul proiect de lege al executivului

Coronavirus: Marea Britanie ridică nivelul de alertă și închide pub-urile și restaurantele la ora 22:00

22 sept. 1
Marea Britanie a ridicat luni nivelul de alertă ce măsoară evoluţia epidemiei noului coronavirus şi a decis să închidă mai devreme pub-urile şi restaurantele, în faţa ameninţării unui al doilea val ce s-ar putea solda cu 200 de decese pe zi dacă nu se iau măsuri, informează AFP, citată de Agerpres. Într-o declaraţie adresată parlamentului, […]
Coronavirus: Marea Britanie ridică nivelul de alertă și închide pub-urile și restaurantele la ora 22:00

Poliția britanică face apel la populație să o ajute la găsirea hoților care au furat cinci arme folosite în filmul James Bond / Martorii au spus că hoţii sunt trei bărbaţi cu accente din Europa de Est

21 sept. 6
Scotland Yard a adresat luni un apel populaţiei britanice, invitând-o să o ajute să îi găsească pe hoţii care au furat cinci arme folosite în franciza ”James Bond”, sustrase în urmă cu şase luni dintr-o reşedinţă din nordul Londrei, informează AFP, citată de Agerpres. În seara zilei de 23 martie, când noul coronavirus a obligat […]
Poliția britanică face apel la populație să o ajute la găsirea hoților care au furat cinci arme folosite în filmul James Bond / Martorii au spus că hoţii sunt trei bărbaţi cu accente din Europa de Est

Dilema crudă a Academiei Regale din Marea Britanie: Să vândă o operă a lui Michelangelo aflată în patrimoniu de două secole sau să concedieze 150 de oameni

20 sept. 6
Academia Regală de Artă, o prestigioasă instituţie culturală a Marii Britanii, se află în dificultăţi financiare accentuate de pandemia de coronavirus şi este pusă acum să aleagă între a salva 150 de locuri de muncă şi a vinde o operă a lui Michelangelo din anul 1504, aflată în patrimoniul galeriei de două secole, scrie The […]
Dilema crudă a Academiei Regale din Marea Britanie: Să vândă o operă a lui Michelangelo aflată în patrimoniu de două secole sau să concedieze 150 de oameni

Laburiştii britanici i-au egalat în sondaje pe conservatorii premierului Boris Johnson pentru prima dată de la preluarea mandatului acestuia

19 sept. 4
Opoziţia laburistă din Marea Britanie a crescut în sondaje şi a egalat Partidul Conservator al premierului Boris Johnson, pentru prima dată din 2019, când acesta a preluat mandatul, scrie Reuters. Datele publicate de YouGov vineri seara arată că Laburiştii şi Conservatorii sunt la egalitate, cu 40% din intenţia de vot a britanicilor, potrivit unui sondaj […]
Laburiştii britanici i-au egalat în sondaje pe conservatorii premierului Boris Johnson pentru prima dată de la preluarea mandatului acestuia