O întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski nu are sens în prezent, a transmis miercuri Kremlinul, conform Agerpres. „În ceea ce priveşte posibilitatea organizării unei întâlniri între preşedintele rus şi Zelenski, ei bine, pentru moment, să ne limităm la a ne aminti de declaraţiile sale recente. (…) Şi să ne punem întrebarea: are sens […]
Kremlinul a asigurat miercuri, 4 februarie, că va „continua” ofensiva în Ucraina până când Kievul îi va accepta condițiile, în momentul în care oficialii ruși, ucraineni și americani se întâlnesc la Abu Dhabi pentru un nou ciclu de negocieri, potrivit BFM TV. „Atât timp cât regimul de la Kiev nu va lua decizia corespunzătoare, operațiunea […]
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova nu a primit nicio informație cu privire la rezultatul discuțiilor din Florida între oficialii americani și ucraineni privind un acord în Ucraina, scrie Reuters. „Deocamdată, nu cunoaștem rezultatul discuțiilor dintre ucraineni și americani din Florida”, a declarat Peskov pentru televiziunea de stat, potrivit […]
Declarația procurorului general al României, Alex Florența, referitoare la intervenția Rusiei în alegerile prezidențiale din România nu corespunde realității, a declarat marți seară purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la televiziunea rusă RBC, potrivit Agerpres. ‘Nu. Nu corespunde. Să ne amintim cum Washingtonul a acuzat Rusia de intervenția în alegeri, încercări de destabilizare etc. […]
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să sosească la Anchorage, în Alaska, vineri, la ora locală 11.00 (22.00, ora României), unde va fi primit, la avion, de către omologul său american Donald Trump, anunţă într-un interviu acordat postului rus de televiziune de stat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează The Associated Press, transmite […]
Kremlinul a reacţionat marţi pentru prima dată în scandalul tarifar dintre Statele Unite şi India, apărut pe fondul importurilor masive de petrol rusesc de către New Delhi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, calificând ameninţările tarifare ale preşedintelui american Donald Trump drept ”tentative de a forţa statele să întrerupă relaţiile comerciale cu Rusia”, relatează […]
Kremlinul a declarat marți, 15 iulie, că este în continuare pregătit să negocieze cu Ucraina, dar că are nevoie de timp pentru a răspunde declarațiilor „grave” ale președintelui american Donald Trump, care a acordat Rusiei 50 de zile pentru a pune capăt conflictului sau pentru a se confrunta cu sancțiuni severe și care a promis […]
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că orice decizie a țărilor europene care ar putea oferi Ucrainei capacități sporite de rachete cu rază lungă de acțiune ar fi o mișcare periculoasă, scrie Reuters. Comentariile lui Peskov au venit după ce cancelarul german Friedrich Merz a vorbit despre absența restricțiilor de rază […]
Kremlinul anunţă joi că nu există, în continuare, un acord în vederea unei a doua întâlniri ruso-ucrainene, care ar putea fi organizată la Vatican potrivit unor informaţii de presă din Statele Unite, relatează AFP, transmite News.ro. ”Nu există încă un acord, niciun acord concret privind următoarele întâlniri”, a declarat joi un purtător de cuvânt al […]