Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Kremlinul a reacţionat marţi pentru prima dată în scandalul tarifar dintre Statele Unite şi India, apărut pe fondul importurilor masive de petrol rusesc de către New Delhi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, calificând ameninţările tarifare ale preşedintelui american Donald Trump drept ”tentative de a forţa statele să întrerupă relaţiile comerciale cu Rusia”, relatează CNBC, transmite News.ro.
”Nu considerăm astfel de declaraţii ca fiind legitime. Credem că ţările suverane trebuie să aibă, şi au, dreptul de a-şi alege partenerii comerciali şi regimurile de cooperare economică în funcţie de propriul interes naţional,” a spus Peskov.
Declaraţiile vin în contextul în care Donald Trump a ameninţat India cu tarife de până la 25%, sau mai mult, asupra exporturilor către SUA, dacă New Delhi nu încetează să achiziţioneze petrol rusesc, acuzând-o că ”alimentează maşinăria de război” a lui Putin şi că revinde petrolul pe piaţa liberă ”pentru profituri mari.”
Într-un interviu pentru CNBC, preşedintele american a declarat marţi că ar putea majora substanţial pragul tarifar impus Indiei în următoarele 24 de ore:
”India nu a fost un partener comercial corect (…). Dacă ei alimentează maşinăria de război rusă, nu voi rămâne indiferent.”
India a reacţionat ferm, acuzând Statele Unite şi Uniunea Europeană de ipocrizie.
”Este revelator faptul că exact ţările care critică India continuă să facă comerţ cu Rusia. Spre deosebire de cazul nostru, în cazul lor nu este vorba despre o necesitate naţională vitală,” a transmis Ministerul indian de Externe.
După invazia Rusiei în Ucraina, India şi-a intensificat semnificativ relaţiile comerciale cu Moscova. Dacă înainte de război India importa sub 100.000 de barili pe zi (2,5% din totalul importurilor), în 2023 a ajuns la peste 1,8 milioane de barili zilnic, reprezentând 39% din total, potrivit Administraţiei pentru Informaţii Energetice din SUA.
În timp ce Occidentul a impus sancţiuni dure pentru a reduce veniturile Moscovei din exporturile de petrol, economiile emergente precum India şi China au profitat de preţurile reduse, menţinând comerţul cu Rusia la un nivel ridicat.
Disputa tensionează relaţiile dintre Washington şi New Delhi, ambii parteneri cheie în regiunea Indo-Pacific, şi creează incertitudine pentru investitori şi pieţele energetice globale.
si sua au dreptul de a le impune tarife
Doar ucrainenii nu au aparent dreptul de a alege nici președintele care îl vor nici direcția țării…că na, sunt vecini cu rușii
Doi pitici, unul atomic, altul cu fustă.