cazare

INS: Peste 1,2 milioane de sosiri ale turiştilor în Capitală, în primele 10 luni din 2021 / Ianuarie a fost luna cu cei mai puțini turiști, aproximativ 60 de mii

05 ian. 4
Numărul de sosiri ale turiştilor în Bucureşti a fost, în primele zece luni ale anului trecut, de 1.211.349, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres. Cel mai mare număr de sosiri a fost înregistrat în octombrie, respectiv 148.156, iar cel mai mic în ianuarie – 64.383. Potrivit INS, cele mai multe sosiri, […]
INS: Peste 1,2 milioane de sosiri ale turiştilor în Capitală, în primele 10 luni din 2021 / Ianuarie a fost luna cu cei mai puțini turiști, aproximativ 60 de mii

Guvern: 56,7 milioane de lei pentru decontarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea refugiaţilor proveniţi din Ucraina

28 dec. 3
Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care a fost suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne cu 56,7 milioane de lei, pentru decontarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea cetăţenilor proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice. Potrivit unui comunicat transmis citat de Agerpres, a fost adoptată hotărârea privind alocarea unei sume din […]
Guvern: 56,7 milioane de lei pentru decontarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea refugiaţilor proveniţi din Ucraina

Ministrul Turismului, despre preţurile mari la pachetele de Sărbători: ”Un român obişnuit, de rând, nu îşi poate permite/ Atât timp cât sunt rezervări 100% e bine pentru turism”

05 dec. 4
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu a declarat luni, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, despre preţurile mari la pachetele de iarnă din România, că este clar că un român obişnuit, de rând, nu îşi poate permite aşa ceva dar atâta vreme cât au rezervări în proporţie de 100%, pentru industria turismului e un […]
Ministrul Turismului, despre preţurile mari la pachetele de Sărbători: ”Un român obişnuit, de rând, nu îşi poate permite/ Atât timp cât sunt rezervări 100% e bine pentru turism”

Europa – tema Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac / Va începe construcția doar după ce zăpada va depăși 20 de cm / Au fost făcute deja peste 500 de rezervări, majoritatea turiști străini

21 nov.
După doi ani de pauză, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgăraș, se va construi din nou Hotelul de gheață, un obiectiv unic în România, anunță Agenția de presă Rador. “Cel de-al 16-lea sezon al Proiectului de Marketing Turistic ‘Hotel of Ice – Bâlea Lac’ va avea ca temă ‘Europa’, […]
Europa - tema Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac / Va începe construcția doar după ce zăpada va depăși 20 de cm / Au fost făcute deja peste 500 de rezervări, majoritatea turiști străini

Scandal în Suceava pe baza banilor primiți de la stat pentru găzduirea refugiaților ucraineni / City managerul orașului Rădăuți și-a dat demisia după ce fiul său a primit peste 38.000 de lei / Fostul director al CSM Rădăuți a primit peste 30 de mii de lei, deși în declarația de avere are o singură locuință, de 67 mp

17 nov. 5
Radu Gheorghe Munteanu, fost director al Clubului Sportiv Municipal Rădăuți, actualmente director al Școlii Gimnazială Nr. 5 ”Bogdan Vodă”, și Cosmin Nichiforiuc, angajat al CSM Rădăuți și fiul Cristinei Nichiforiuc, city manager al orașului Rădăuți sunt implicați în Suceava într-un scandal ce implică fonduri dedicate refugiaților ucraineni, scrie Monitorul de Suceava. În cazul lui Radu […]
Scandal în Suceava pe baza banilor primiți de la stat pentru găzduirea refugiaților ucraineni / City managerul orașului Rădăuți și-a dat demisia după ce fiul său a primit peste 38.000 de lei / Fostul director al CSM Rădăuți a primit peste 30 de mii de lei, deși în declarația de avere are o singură locuință, de 67 mp

Poiana Brașov, rezervată aproape în totalitate pentru minivacanța de 1 Decembrie / Prețurile pentru trei nopți de cazare cu demipensiune pornesc de la 219 euro de persoană

13 nov. 10
Locurile de cazare din Poiana Brașov sunt rezervate aproape în totalitate, pentru minivacanța de 1 Decembrie, anunță Agenția de presă Rador. Și asta cu atât mai mult cu cât hotelierii au pregătit pentru oaspeți numeroase surprise, pentru toate gusturile și toate vârstele. Nu lipsesc tradițiile și obiceiurile românești, dar nici cinele tematice. „Turiștii, atât cei […]
Poiana Brașov, rezervată aproape în totalitate pentru minivacanța de 1 Decembrie / Prețurile pentru trei nopți de cazare cu demipensiune pornesc de la 219 euro de persoană

Ministrul Turismului: Numărul turiştilor străini care au vizitat România a crescut cu 90% în primele nouă luni ale anului / Se pregătește programul prin care se dau 40 de euro pentru agenţiile care aduc turişti străini în țară pentru minimum patru nopţi

10 nov. 3
Numărul turiştilor străini care au vizitat România a crescut cu 90% în primele nouă luni ale anului, în timp ce numărul turiştilor români a fost în creştere cu 9%, a afirmat, joi, ministrul de resort, Daniel Cadariu, în deschiderea Târgului de Turism al României, relatează Agerpres. „Pentru primele nouă luni, potrivit datelor Institutului Naţional de […]
Ministrul Turismului: Numărul turiştilor străini care au vizitat România a crescut cu 90% în primele nouă luni ale anului / Se pregătește programul prin care se dau 40 de euro pentru agenţiile care aduc turişti străini în țară pentru minimum patru nopţi

Centrele pentru oamenii fără adăpost din București, pregătite să gestioneze creşterea numărului de beneficiari în sezonul rece / Sunt peste 400 de locuri disponibile în cele 6 sectoare

02 nov.
Centrele pentru oamenii fără adăpost sunt pregătite să gestioneze creşterea numărului beneficiarilor în sezonul rece, potrivit datelor transmise Agerpres de autorităţile locale din Bucureşti. În intervalele cu temperaturi foarte scăzute, capacitatea de cazare în adăposturile din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) este de multe ori „depăşită”, instituţia fiind obligată să […]
Centrele pentru oamenii fără adăpost din București, pregătite să gestioneze creşterea numărului de beneficiari în sezonul rece / Sunt peste 400 de locuri disponibile în cele 6 sectoare

Alianța Organizațiilor Studențești (ANOSR) solicită creșterea bursei și semnalează problema costurilor de trai ale studenților: „Costurile pentru cazarea în cămine au crescut chiar și cu peste 50%”

04 oct. 1
La începutul noului an universitar, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) trage un semnal de alarmă privind creșterea semnificativă a costurilor de trai ale studenților, dar și asupra dezinteresului arătat de autoritățile statului pentru contracararea obstacolelor întâlnite de studenți. „Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România atrage atenția publică, la începutul anului universitar, […]
Alianța Organizațiilor Studențești (ANOSR) solicită creșterea bursei și semnalează problema costurilor de trai ale studenților: „Costurile pentru cazarea în cămine au crescut chiar și cu peste 50%”

Gheorghe Flutur a lansat proiectul turistic „Poiana Bucovinei” în masivul Rarău / ”Vorbim de trenuri turistice, trenul zăpezii, trenul pentru sărbătorile din Bucovina din timpul verii, pentru a aduce turiști fie de la Iași, fie de la Cluj”

23 sept. 6
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, la Gura Humorului, lansarea proiectului turistic „Poiana Bucovinei” în masivul Rarău, realizat după modelul Poiana Brașov, relatează Monitorul de Suceava. „Avem în Suceava, în inima Bucovinei, muntele Rarău. Administrația județeană a investit în infrastructura de drumuri și acum avem 34 de kilometri de drumuri pentru a urca […]
Gheorghe Flutur a lansat proiectul turistic „Poiana Bucovinei” în masivul Rarău / ”Vorbim de trenuri turistice, trenul zăpezii, trenul pentru sărbătorile din Bucovina din timpul verii, pentru a aduce turiști fie de la Iași, fie de la Cluj”

Ministrul Turismului: Avem o creştere totală a numărului de turişti de 37%, de la 3,2 milioane la 4,4 milioane / Anul acesta, avem deja 600.000 de turişti străini, o creştere de 200%

30 aug. 8
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că în anul 2022, faţă de anul 2021, se înregistrează o creştere totală a numărului de turişti de 37%, de la 3,2 milioane la 4,4 milioane, el arătând că în primele şase luni ale anului sunt deja 600.000 de turişti străini, o […]
Ministrul Turismului: Avem o creştere totală a numărului de turişti de 37%, de la 3,2 milioane la 4,4 milioane / Anul acesta, avem deja 600.000 de turişti străini, o creştere de 200%

Capacitatea de cazare turistică din România a crescut cu 5,3% în trimestrul II din 2022/ Constanța, Brașov și București dețin cele mai multe locuri de cazare

21 aug. 2
Capacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire turistică a crescut în trimestrul II din 2022 cu 5,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, transmite Agerpres. În totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, hotelurile au deţinut o pondere de 59,6%, pensiunile agroturistice 15,3%, […]
Capacitatea de cazare turistică din România a crescut cu 5,3% în trimestrul II din 2022/ Constanța, Brașov și București dețin cele mai multe locuri de cazare

Între 250 de lei camera/noapte şi 650 lei, pe litoral, în minivacanța de Sfânta Maria / ”Sperăm ca până la finalul sezonului estival să recuperăm pierderile înregistrate până acum”

12 aug. 8
Litoralul rămâne destinaţia preferată a românilor în minivacanţa de Sfânta Maria, însă sunt şi turişti care aleg zone mai liniştite, aflate în natură, precum Delta Dunării, satele tradiţionale româneşti, staţiunile balneare sau cele montane, informează Agerpres. Pachetele de 3-4 nopţi sunt cele mai căutate în această perioadă, indiferent de destinaţie, iar tur-operatorii au pregătit oferte […]
Între 250 de lei camera/noapte şi 650 lei, pe litoral, în minivacanța de Sfânta Maria / ”Sperăm ca până la finalul sezonului estival să recuperăm pierderile înregistrate până acum”

Un japonez a plătit 10 mii de euro pentru un pachet special la Untold: cameră de 5 stele, invitații la petreceri private, cocktail-bar special și servicii de make-up and hair

20 iul. 11
Un hotel din Cluj anunță că a vândut un pachet special în valoare de 10 mii de euro unei persoane din Japonia care va ajunge în Transilvania special pentru festivalul Untold, anunță Monitorul de Cluj. Pachetul conține, pe lângă un apartament special în hotelul de 5 stele, rezervat pe patru nopți, petreceri exclusiviste cu DJ, […]
Un japonez a plătit 10 mii de euro pentru un pachet special la Untold: cameră de 5 stele, invitații la petreceri private, cocktail-bar special și servicii de make-up and hair

Peste 70% din locurile de cazare din Sovata sunt deja rezervate / Cei mai mulți turiști sunt din România, Moldova, Ungaria și Germania

07 iul.
Odată cu ridicarea restricțiilor, turiștii încep să revină în stațiuni, iar Sovata se numără în topul preferințelor, hotelurile de aici urmând să ajungă la un grad de ocupare de până la 85%, anunță Agenția de presă Rador. La cele trei hoteluri din Grupul Ensana Health Spa Hotels (fost Danubius), în primele cinci luni gradul mediu […]
Peste 70% din locurile de cazare din Sovata sunt deja rezervate / Cei mai mulți turiști sunt din România, Moldova, Ungaria și Germania

Începe joi Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna / Toate pensiunile din zonă sunt ocupate

07 iul. 1
De joi până duminică, inclusiv, vor avea loc la Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna 27 de concerte, trei proiecţii de film şi o lansare de album, informează Agenția de presă Rador. La ediţia din acest an participă, alături de muzicieni români, artişti din ţările nordice, dar şi din Franţa, Australia şi Statele Unite. […]
Începe joi Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna / Toate pensiunile din zonă sunt ocupate

Ajutor pentru cazare, după un incendiu ce a cuprins un bloc din Brașov / Locatarii vor sta într-un centru în care sunt cazați și refugiați din Ucraina

22 mai
14 persoane care locuiau în blocul în care vineri seara a izbucnit un incendiu violent, au cerut sprijin Primăriei Brașov, iar 12 dintre acestea vor fi găzduite de CATTIA, locul în care sunt cazați și refugiații ucraineni, relatează Agenția de presă Rador. Alte două persoane au ales să meargă la Direcția de Asistență Socială. 7 […]
Ajutor pentru cazare, după un incendiu ce a cuprins un bloc din Brașov / Locatarii vor sta într-un centru în care sunt cazați și refugiați din Ucraina

Airbnb îşi suspendă operaţiunile din Rusia şi Belarus / Rezervările de după 4 aprilie au fost anulate

05 apr. 4
Compania de închirieri de locuinţe Airbnb a anunţat luni seară că îşi suspendă operaţiunile din Rusia şi Belarus, potrivit Reuters, citată de Agerpres. „Clienţii de peste tot din lume nu vor mai putea să facă noi rezervări pentru şederi sau experienţe în Rusia sau Belarus”, a precizat compania americană într-un comunicat. „Clienţii localizaţi în Rusia […]
Airbnb îşi suspendă operaţiunile din Rusia şi Belarus / Rezervările de după 4 aprilie au fost anulate

Alianţa pentru Turism: Vacanţa de Paşte va fi cu 10-20% mai scumpă decât anul trecut / ”Pe ultima sută de metri românii vor veni, vor înţelege că suntem o ţară sigură, că nu se întâmplă nimic”

22 mart. 3
Preţurile la cazare pentru vacanţa de Paşte vor fi cu 10-20% mai mari faţă de anul trecut, ca urmare a scumpirii energiei şi a produselor alimentare, a afirmat, marţi, Dragoş Anastasiu, vicepreşedintele Alianţei pentru Turism (APT), în cadrul unei conferinţe de presă, informează Agerpres. „La începutul anului, interesul (n.r. pentru vacanţa de Paşte) a fost […]
Alianţa pentru Turism: Vacanţa de Paşte va fi cu 10-20% mai scumpă decât anul trecut / ”Pe ultima sută de metri românii vor veni, vor înţelege că suntem o ţară sigură, că nu se întâmplă nimic”

INTERVIU Europarlamentarul Vlad Gheorghe, inițiatorul grupului de Facebook „Uniți pentru Ucraina”, cu peste 260.000 de membri, care a ajutat până în prezent zeci de mii de refugiați ucraineni: Toată lumea primește răspuns aproape instantaneu

09 mart. 11
„Uniți pentru Ucraina” este un grup de Facebook care a ajutat până în prezent zeci de mii de refugiați ucraineni care au fugit din calea războiului, în căutare de cazare, transport și medicamente. Inițiatorul acestui grup de Facebook, europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, a declarat, într-un interviu pentru G4Media.ro, că grupul a fost înființat pe 11 […]
INTERVIU Europarlamentarul Vlad Gheorghe, inițiatorul grupului de Facebook „Uniți pentru Ucraina”, cu peste 260.000 de membri, care a ajutat până în prezent zeci de mii de refugiați ucraineni: Toată lumea primește răspuns aproape instantaneu

Airbnb vrea să ofere cazare gratuită pentru 100.000 de refugiați ucraineni / Se face apel inclusiv la partenerii companiei din România

28 feb. 1
CEO-ul Airbnb, Brian Chesky , a anunțat pe contul său de Twitter că echipa sa lucrează pentru a oferi ucrainenilor locuințe în țările vecine după invazia rusă a Ucrainei. ”Airbnb lucrează cu gazdele noastre pentru a găzdui gratuit până la 100.000 de refugiați care fug din Ucraina”, a scris Chesky. CEO-ul și alți directori ai […]
Airbnb vrea să ofere cazare gratuită pentru 100.000 de refugiați ucraineni / Se face apel inclusiv la partenerii companiei din România