Carmen Dan

Fosta ministră de Interne Carmen Dan, din perioada lui Dragnea, audiată ca martor în dosarul „10 August”

16 ian. 5
17017
Carmen Dan – fostă ministră în perioada când PSD condus de Liviu Dragnea se afla la putere – a  fost audiată ca martor, astăzi, în dosarul „10 August”, aflat pe rolul Tribunalul Militar. La ieșirea de la audieri, Carmen Dan a fost chestionată de activiști și jurnaliști de ce nu a dat ordin să oprească […]
Carmen Dan demisionează din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană: “Nu mai vreau să fiu asociată sub nicio formă cu numele sau imaginea” lui Liviu Dragnea

23 iul. 6
Fostul ministru de Interne Carmen Dan, audiată ca martor în dosarul fișelor medicale false pentru permise de conducere

06 mart. 5
Fostul ministru de Interne Carmen Dan este audiată miercuri la Poliție în dosarul fișelor medicale false pentru permise de conducere. Dosarul penal vizează eliberarea de certificate medicale false pentru obținerea permisului de conducere de către o clinică medicală privată din București. Potrivit unor surse din Poliția Capitalei, Carmen Dan are calitate de martor în acest dosar. […]
Dosarul 10 August: Soluţii de clasare pentru Liviu Dragnea şi Carmen Dan / „Din materialul probator efectuat în cauză nu au rezultat indicii cu privire la comiterea” unor infracțiuni

10 aug. 1
Patru ani de la violențele din 10 august 2018: Jandarmii și șefii lor de atunci, încă în cercetare/ Dragnea și Carmen Dan, neatinși/ Huliganii, condamnați, doar doi cu executare pentru agresiunea împotriva jandarmeriței Ștefania

09 aug. 72
Protest de 10 august, la 4 ani de la intervenția brutală a Jandarmeriei în regimul Dragnea/ ONG-urile cer pedepsirea vinovaților

09 aug. 37
Un protest de 10 august este organizat miercuri, la 4 ani de la intervenția brutală a Jandarmeriei în regimul Dragnea. La 10 august 2018, când Ministerul de Interne era condus de Carmen Dan, Diaspora a protestat masiv în Piața Victoriei. ONG-urile care organizează protestul, între care și Corupția Ucide, Declic, Voluntari în Europa, VeDem Just, […]
Gabriela Scutea: Nu putem avansa un termen de soluționare a Dosarului 10 august, mai ales că e și vacanță judecătorească

03 aug. 21
Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a făcut declarații miercuri, referitor la Dosarul Revoluției, dar și la Dosarul 10 August. Pe de-o parte, șefa Parchetului General a anunțat că Dosarul Revoluției a fost retrimis în instanță după 33 de ani și după ce, susține aceasta, procurorii au soluționat neregulile sesizate de judecători. Nu putem avansa […]
11 ONG-uri și asociații organizează un protest la trei ani după ce Jandarmeria a gazat manifestanții din Piața Victoriei: ”Vrem vinovații pentru 10 August 2018”

06 aug. 55
Europarlamentar USR PLUS: Ne-a gazat, acum s-a angajat/ Carmen Dan şi-a găsit o slujbă la Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România/ Un alt soldat credincios al lui Daddy a fost ”recuperat” de pe linie moartă şi a primit o sinecură

26 mai 24
DOCUMENT Dosarul 10 August: Un protestatar gazat şi rănit la picior de o grenadă a jandarmilor cere în instanţă redeschiderea anchetei şi cu privire la decidenţii politici, Carmen Dan şi Liviu Dragnea, nu doar pentru şefii Jandarmeriei

27 oct. 43
Senatoarea PSD Carmen Dan nu va participa la votul privind moțiunea de cenzură: Este în izolare, după ce mama sa a fost diagnosticată cu coronavirus / Alți doi parlamentari PSD ar putea lipsi

31 aug. 9
Asociația procurorilor ”Inițiativa pentru Justiție”: Dacă redeschiderea dosarului 10 August o vizează și pe Carmen Dan, confirmarea trebuie cerută Înaltei Curți de Casație și Justiție

04 aug. 26
De ce a fost încătuşată Sorina Pintea când a fost dusă la policlinica MAI. SURSE: Nu se încadrează printre excepţiile din regulamentul făcut de Carmen Dan

05 mart. 45
Secretarul de sat care s-a aflat la comanda ministerului de interne în data de 10 august a fost schimbat din funcție

06 aug. 6
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Gheorghe-Nucu Marin, cel care s-a aflat la comanda ministerului la protestul din 10 august, a fost eliberat, luni, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Tot luni, ministrul de interne, Mihai Fifor, a anunțat și înlocuirea lui Ionuț Sindile de la conducerea jandarmeriei și […]
Surse Adevărul: Ce miniştri vor fi remaniaţi de Viorica Dăncilă. Tăriceanu nu vrea să-l schimbe pe Meleşcanu

05 iul. 9
Premierul Viorica Dăncilă a început evaluarea miniştrilor, iar peste doua săptămâni va anunţa ce schimbări operează in Guvern. Pe lista neagră se află Carmen Dan (Interne), Răzvan Cuc (Transporturi) şi Petre Daea (Agricultura), toţi trei fiind apropiaţi de Liviu Dragnea. Dăncilă ar vrea să-l schimbe şi pe ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, însă liderul ALDE, […]
Secretarul adjunct interimar pentru Securitate Internă al SUA a discutat cu Carmen Dan despre problema migrației și programul de vize pentru români

18 iun. 3
Ministrul de interne, Carmen Dan, susține că ia în calcul o vizită în penitenciar la fostul lider PSD: Dragnea are un merit extraordinar, a ținut acest partid unit

16 iun. 47
SURSE La aproape un an de la declanșarea anchetei, Parchetul Militar face o nouă încercare la Ministerul de Interne pentru desecretizarea documentelor necesare în dosarul 10 august

13 iun. 9
Actele Jandarmeriei din dosarul „10 august” rămân secrete. De ce refuză Carmen Dan să pună documentele la dispoziția procurorilor

11 iun. 29
Documentul referitor la organizarea acţiunii jandarmilor pentru mitingul din 10 august rămâne secret. Actul a fost cerut de procurorii care investighează violenţele din Piaţa Victoriei. Ministrul de Interne spune că o comisie a stabilit că acesta conţine informaţii ce nu pot făcute publice. În schimb, Carmen Dan declară că va merge la audieri, dacă procurorii […]
Carmen Dan: Au fost probleme cu funcționarea tabletelor STS la scrutinul din 26 mai / Despre Valea Uzului: Foarte bună ideea Guvernului ca cimitirul să fie preluat de MApN

10 iun. 13
Nou moment tensionat în Valea Uzului: Două comemorări separate organizate de români și de maghiari/ Carmen Dan: Fac un apel la bună înțelegere, la calm pentru toți participanții/ CJ Harghita cere revocarea avizului pentru evenimentul anunțat de Frăția Ortodoxă

06 iun. 13