În cadrul ședinței Biroului Poitic Județean al PNL Bihor, de vineri, s-a decis ca primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, să candideze pentru președinția Consiliului Județeanm Bihor, din partea PNL. „(…) În economia orasului Oradea, Consiliul Judeţean are un rol important. Spre exemplu, în Oradea, aeroportul care ar trebui să ne lege cu lumea şi care […]
Primarul din Oradea, Ilie Bolojan, anunță că demarează un proiect de anvergură, pe o suprafață de 3 hectare de teren, pe malul stâng al Crişului Repede, în locul unei părţi din actualul Ştrand Ioşia. „Va fi un complex de bazine cu apă termală, 5 în exterior şi 12 în interior, o zonă de saună și […]
Aquaparkul Nymphaea, cel mai căutat parc acvatic din nord-vestul ţării, se redeschide vineri, 3 iulie, după aproape patru luni de la anunţarea suspendării activităţii, dar, într-o primă etapă, doar în zona exterioară a complexului de agrement, transmite Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea. O noutate pentru acest sezon estival este introducerea brăţărilor încărcate cu credit în […]
”Pentru noi, poza asta va intra în istorie. Iată primul cuib de dropie (𝑶𝒕𝒊𝒔 𝒕𝒂𝒓𝒅𝒂) care a fost consemnat nu doar la Salonta, dar și în întreaga Românie din ultimele decenii. Fotografia ne-a fost trimisă săptămâna trecută de Ioan Matiu jr. , student la Medicină veterinară, care a descoperit cuibul întâmplător, în timpul unor munci […]
Fundaţia Comunitară Oradea a strâns aproape 800.000 de lei de la 3.614 donatori şi 46 de companii, bani necesari achiziției de materiale și aparatură medicală pentru Spitalul Municipal, care tratează pacienți COVID-19. Membrii ONG-ului nu doar că au strâns banii, ci se ocupă inclusiv de achiziţia echipamentelor medicale, un demers anevoios, spun ei. Cei de […]
Jandarmii din Bihor au pus mână de la mână și au donat aproximativ 7.500 de euro pentru achiziția unui ventilator medical necesar Spitalului Clinic Municipal ”Dr. Gavrilă Curteanu” din Oradea. ”Fiind zilnic în contact direct cu persoanele diagnosticate pozitiv cu COVID-19 sau cu cele carantinate, am înțeles importanța și utilitatea unui astfel de aparat. Alături […]