
Sute de kilograme de substanţe toxice, sute de litri de ulei şi zeci de tone de deşeuri din fier şi plastic, gestionate necorespunzător, găsite la persoane fizice şi juridice din județul Mureș / Poliţia a deschis două dosare penale
Un control făcut de poliţiştii din judeţul Mureş la mai multe firme şi la domiciliile unor persoane fizice a dus la descoperirea a sute de kilograme de substanţe toxice, sute de litri de ulei şi zeci de tone de deşeuri din fier şi plastic, gestionate necorespunzător. Poliţia a deschis două dosare penale şi continuă anchetele în acest caz, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Acţiunea poliţiştilor de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Mureş a avut loc la finalul lunii iulie, când anchetatorii au descins la domiciliile unor persoane fizice şi la seriile unor firme, în urma unor informaţii obţinute.
”În acest context, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară şi au fost efectuate opt controale la persoane fizice şi juridice, în municipiile Sighişoara şi Reghin, oraşul Luduş, precum şi în alte localităţi din judeţul Mureş, precum Sâncraiu de Mureş, Corunca, Viforoasa, Hădăreni, Gorneşti şi Bălăuşeri. În urma verificărilor, au fost descoperite şi indisponibilizate bunuri rezultate din activităţi ilegale de dezmembrare a vehiculelor, precum şi din operaţiuni de manipulare şi depozitare a substanţelor şi deşeurilor periculoase, fără respectarea prevederilor legale”, informează, marţi, reprezentanţii Poliţiei judeţene Mureş.
În spaţiile percheziţionate, poliţiştii au descoperit peste 417 kilograme de substanţe toxice, aproximativ 390 de litri de ulei uzat de motor şi aproximativ 40.000 de kilograme de deşeuri feroase şi plastice. Toate aceste materiale au fost ridicate şi sunt probe în anchetă.
Poliţia continuă cercetările în cadrul a două dosare penale deschise pentru trafic de produse sau substanţe toxice, respectiv eliminarea, deţinerea ori păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.
Potrivit legii, producerea, deţinerea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Pe lângă dosarele penale deschise, Poliţia a aplicat şi patru amenzi contravenţionale, în valoare totală de 76.000 de lei, trei dintre acestea fiind date în baza Hotărârii de Guvern nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi lista deşeurilor, inclusiv a celor periculoase, iar una, conform OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.