Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, vrea să organizeze o vizită în SUA în plină campanie electorală, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Nu e clar când va avea loc vizita și cu cine ar urma să se întâlnească Simion în America. Simion a mai fost în SUA la inaugurarea lui Donald Trump, atunci mergând în calitate de vicepreședinte al grupului politic european ECR, controlat de premierul italian Giorgia Meloni.
George Simion a dispărut aproape complet de pe scena publică în prima săptămână de campanie electorală. El nu a avut timp de o săptămână nici un eveniment public, a ignorat rețelele sociale, iar site-urile de propagandă AUR au înghețat pe 6 aprilie. Mai mult, Simion (38 de ani) a postat și un clip în care apare cu perfuzii, într-o stare de slăbiciune fizică. Abia vineri, Simion a avut o conferință de presă cu ziariști apropiați partidului AUR, iar duminică a fost la Viena.
Radu Ioanid și Andrei Muraru, ambasadorii României în Israel și SUA, au publicat sâmbătă un editorialîntr-o publicație internațională despre discursul antisemit al liderilor AUR și pericolul creșterii extremismului în România.
Cei doi ambasadori au arătat într-un editorial publicat în ynetnews.com că liderii partidului extremist AUR continuă să glorifice fasciștii și să nege Holocaustul. Cei doi diplomați susțin că este necesar ca Statele Unite să supravegheze din nou îndeaproape antisemitismul românesc.
Simion a mai fost în SUA și la evenimentele de la inaugurarea președinției lui Donald Trump.
Liderul AUR se prezintă constant drept un mare susținător al lui Trump. El a apărat chiar și tarifele vamale impuse de Trump, deși acestea au provocat pierderi uriașe companiilor europene.
Hauristul s-a ofticat ca sosoaca i-a luat fata si s-a dus la Mar a Lago in fieful lui trump.
Acum vrea si el sa faca acelasi lucru.
Extrem de ciudat ca actuala administratie americana nu vorbeste cu reprezentantii nostrii oficiali ci numai cu acesti izolationisti care rezoneaza cu politicile lui trump.
Ti se mai pare ceva ciudat la Trump?
Și există cumva riscul să rămână acolo?
Mama…de prefăcuți…de-abia aștept să văd casele de 35.000 de euro propuse de aSimion…când în Romania deficitul de 9%>
A, pai de-aia se duce in America, sa-i vanda pontul lui Trump, cum sa-i vrajeasca pe groenlandezi ca le face igloo-uri la preturi subventionate. In 3 ani jumate se achita.
Înalta Poartă e acum America. Nimic nou. Sluga, tot slugă.