SURSE Călin Georgescu le-a cerut judecătorilor să-l lase în Israel pentru proceduri medicale, deși susține că e suveranist și că un doctor nu poate ști mai bine decât el ce boală are / Instanța i-a prelungit controlul preventiv pentru că ”infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată prezintă un pericol social concret ridicat”

Judecătoria Sectorului 1 din București a decis luni să prelungească controlul judiciar pentru Călin Georgescu în dosarul penal în care e trimis în judecată pentru propagandă legionară pe motiv că ”starea de pericol, nesiguranţa şi temerea creată publicului larg persistă şi justifică menţinerea măsurii preventive”, iar ”infracţiunea cu privire la care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă un pericol social concret ridicat”, arată motivarea consultată de G4Media.

Judecătorul de cameră preliminară a mai arătat că Georgescu a cerut să fie scos de sub controlul judiciar pentru a merge în Israel la ”proceduri medicale”.

Reamintim că fostul candidat pro-rus și conspiraționist a spus în 2024 că este un suveranist care se bate pentru România, fără să le explice suporterilor săi că preferă să se trateze în străinătate. Tot Georgescu le-a transmis susținătorilor printr-un mesaj video că nu are încredere în medici: ”Cum poate să știe un doctor, om fiind… eu mă duc în fața lui și îi spun că sufăr de ceva. Cum poate să știe omul ăla mai bine decât mine? N-are cum! Medicina a fost inventată special pentru frică!”.

Instanța a mai arătat în motivare că infracţiunea de care este acuzat Georgescu este ”de un pericol social foarte ridicat, în ciuda limitelor de pedeapsă scăzute pe care le-a prevăzut legiuitorul (…) Prin natura sa, infracțiunea are aptitudinea de a induce un sentiment generalizat de teamă, de nesiguranţă la nivelul societății și mai ales în cadrul anumitor grupuri etnice sau sociale afectate de ideile fasciste, legionare sau xenofobe presupus propagate de către inculpat”.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 poate fi contestată de fostul candidat extremist.

Fragmente din motivarea instanței:

Vinovăţia sau nevinovăţia inculpaţilor nu constituie obiectul procedurii de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive, în cadrul acestei proceduri esenţial fiind să se constate existenţa numai a unor indicii care să susţină o suspiciune rezonabilă a săvârşirii infracţiunilor.

Existenţa probelor care să susţină cel puţin suspiciunea rezonabilă a săvârșirii infracţiunilor se fundamentează în continuare pe probatoriul existent la dosar. Cu toate acestea, condiţia existenţei unui probatoriu este doar una dintre cele pe care legea le prevede ca fiind obligatorii pentru subzistenţa măsurilor. De aceea, verificarea îndeplinirii acestei condiţii este o cerinţă de legalitate pentru subzistenţa măsurii preventive, care, odată îndeplinită, permite trecerea la verificarea celorlalte criterii care pot sau după caz nu pot susţine şi temeinicia sau oportunitatea măsurii preventive. Judecătorul de cameră preliminară apreciază că o analiză de suprafaţă a probatoriului este aptă a trezi suspiciunea rezonabilă a săvârșirii infracţiunii de către inculpat în modalitatea descrisă în rechizitoriu.

Detaliile şi contextul comiterii faptei imputate inculpatului, precum şi vinovăţia acestuia, se vor decela în urma deliberării, iar poziţia sa procesuală va fi avută în vedere în această etapă.

La acest moment procesual este suficient că probatoriul administrat relevă probe care susţin presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Judecătorul de cameră preliminară apreciază că faptele din prezenta cauză sunt încă prezente în conştiinţa colectivă, ca urmare a implicaţiei presei, care a făcut şi mai cunoscute evenimentele petrecute. Pe cale de consecinţă, starea de pericol, nesiguranţa şi temerea creată publicului larg persistă şi justifică menţinerea măsurii preventive.

În expunerea propriilor argumente, judecătorul de cameră preliminară arată că infracţiunea cu privire la care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă un pericol social concret ridicat, contrar susţinerilor avocatului inculpatului.

Astfel, se impune analiza raportului dintre dreptul inculpatului la libertate individuală completă, pe de-o parte, şi necesitatea protecţiei ordinii publice împotriva pericolului concret pe care l-ar prezenta în cazul în care ar fi îndepărtate toate restricțiile, pe de altă parte. Tulburarea ordinii publice ţine de domeniul lucrurilor resimţite de ordinea publică. Analiza acestui motiv porneşte de la modalitatea concretă a comiterii faptelor, fiind vorba în cauză de o infracţiune reglementată de legiuitor cu scopul de a preveni și combate incitarea la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare și la săvârșirea de infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

Din punctul de vedere al gravităţii faptelor, judecătorul de cameră preliminară reţine că infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în abstract, este o infracţiune de un pericol social foarte ridicat, în ciuda limitelor de pedeapsă scăzute pe care le-a prevăzut legiuitorul.

Prin natura sa, infracțiunea are aptitudinea de a induce un sentiment generalizat de teamă, de nesiguranţă la nivelul societății și mai ales în cadrul anumitor grupuri etnice sau sociale afectate de ideile fasciste, legionare sau xenofobe presupus propagate de către inculpat.

În această privinţă, judecătorul de cameră arată că, în mod constant, în doctrină şi jurisprudenţă s-a susţinut că ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, care presupune funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora. În consecinţă, se poate considera că există pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de convieţuire socială ocrotite de art. 1 C.proc.pen. (printre care se numără persoana, drepturile şi libertăţile ei), ca urmare a plasării inculpatului în afara constrângerile măsurii preventive – fie prin activitatea acestuia posterioară faptei, fie prin reacţia declanşată în cadrul societăţii de fapta comisă. Starea de pericol pentru ordinea publică trebuie dedusă din diferitele circumstanţe ale speţei, precum gravitatea şi natura infracţiunii, circumstanţele săvârşirii, reacţia societăţii etc.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară constată că, la acest moment, nu există nicio cauză care să împiedice exercitarea acţiunii penale împotriva inculpatului.

Punând în balanţă, pe de-o parte, restrângerea libertăţii de mişcare a inculpatului şi celelalte interdicţii la care este supus în urma luării măsurii preventive, iar pe de altă parte, necesitatea împiedicării acestuia de a săvârşi alte fapte penale şi a asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, instanța reţine că este respectat în continuare criteriul proporţionalităţii între măsura preventivă dispusă şi scopul urmărit.

La acest moment judecătorul de cameră preliminară apreciază că se impune menţinerea inculpatului sub control judiciar, în continuare, şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal prin împiedicarea inculpatului de a se sustrage de la judecată.

În acest sens, se reţine că pe parcursul urmăririi penale, inculpatul şi-a manifestat intenţia de a se deplasa pe teritoriul statului Israel pentru efectuarea anumitor proceduri medicale, aspecte învederate de către procuror la termenul de judecată, necontestate de către inculpat.

Având în vedere solicitarea inculpatului formulată prin apărător ales de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, întrucât se află sub măsura controlului judiciar de o lungă perioadă de timp, iar temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii nu se mai menţin, măsura preventivă nemaifiind benefică nici pentru actul de justiţie, nici pentru inculpat, judecătorul de cameră preliminară reține că, potrivit art. 242 din C.proc.pen. revocarea unei măsuri preventive se poate dispune atunci când temeiurile care au determinat luarea, respectiv, menținerea măsurilor preventive au încetat sau atunci când apar împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurilor preventive.

Exigenţa „menţinerii temeiurilor” la care face trimitere art. 207 alin. (4) C.proc.pen. este realizată atunci când, în dinamica actelor de procedură dispuse ori a mijloacelor de probă administrate şi în contextul timpului scurs de la data dispunerii măsurii, instanţa constată persistenţa cumulativă a tuturor condiţiilor care au fundamentat acea restricţie cu caracter preventiv.

Concret, menţinerea măsurii preventive implică constatarea subzistenţei, la fiecare verificare succesivă, atât a condiţiei referitoare la existenţa unor probe sau indicii temeinice, din care să rezulte suspiciunea rezonabilă a săvârşirii unei infracţiuni, dar şi a celor două cerinţe prevăzute de art. 202 alin.3 C.proc.pen., respectiv proporţionalitatea măsurii cu gravitatea acuzaţiilor aduse persoanei faţă de care este luată şi caracterul necesar al acesteia pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea sa. Modificarea ori încetarea oricăreia dintre cele trei condiţii anterior evocate impune, pe durata procedurii, o reconsiderare a măsurii preventive şi revocarea sa.

În această privinţă, având în vedere stadiul procesual (debutul camerei preliminare), judecătorul consideră că un control asupra acţiunilor inculpatului şi a modului de îndeplinire a obligaţiilor fixate în sarcina acestuia este în continuare necesar în prezenta cauză.

Judecătorul de cameră preliminară apreciază că durata măsurii preventive a controlului judiciar se situează, în continuare, în limite rezonabile în raport cu gravitatea acuzaţiilor care planează asupra inculpatului. Trecerea unei perioade de aproximativ şase luni nu este de natură a conduce la concluzia că a fost depășit un termen rezonabil în contextul gravității faptei de care inculpatul este acuzat. De asemenea, conform art.215 alin.81 măsura controlului judiciar poate fi menținută în cursul judecății pe o perioadă de 5 ani.

Judecătorul de cameră preliminară consideră că măsura controlului judiciar este necesară şi suficientă atât pentru buna desfăşurare a procesului penal, cât şi pentru împiedicarea inculpatului de a mai comite noi presupuse infracţiuni, acesta fiind în permanenţă la dispoziţia organelor judiciare, cât şi sub controlul organelor coercitive ale statului.

Din perspectiva proporţionalităţii, judecătorul de cameră preliminară consideră că şi această cerinţă este îndeplinită. Așa cum s-a arătat mai sus, infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este în sine una de natură a crea un sentiment de insecuritate şi teamă în rândul comunităţii, motiv pentru care se impune o reacţie fermă din partea autorităţilor statului pentru a restabili ordinea şi siguranţa publică, precum şi pentru a descuraja alte persoane în comiterea de fapte similare. În lipsa unei reacţii constante din partea statului s-ar putea trage concluzia că astfel de fapte antisociale sunt tolerate, lucru ce poate încuraja alte persoane în desfăşurarea de activităţi infracţionale. Infracțiunile în discuție au aptitudinea de a induce un sentiment generalizat de teamă și de nesiguranţă la nivelul societății.

În această privinţă, se constată că, la momentul prezentei verificări a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, în contrabalansare cu gradul de pericol social al faptei reținute şi al inculpatului, perioada scursă de la momentul instituirii prevenţiei, conduce la ideea că se mențin în integralitate argumentele prezentate de către magistrații care au dispus în anterioritate măsurile și le-au prelungit.

Judecătorul de cameră preliminară mai are în vedere faptul că prin menținerea acestei măsuri preventive ce are caracter de constrângere, fără să contravină libertăţii individuale şi fără a ataca principiul prezumţiei de nevinovăţie, se obţine o restabilire a ordinii de drept la nivel procesual, cu implicaţii majore în economia procesului penal şi în acest mod se stinge starea de pericol care ar putea compromite aflarea adevărului în cauză. Nu în ultimul rând, măsura este necesară şi pentru a nu împiedica tragerea la răspundere penală a celui vinovat de săvârşirea infracţiunii ce fac obiectul procesului penal, judecătorul de cameră preliminară trebuind să vegheze într-o cauză determinată la asigurarea unui just echilibru între ingerinţa în dreptul la starea de libertate şi scopul urmărit, acesta putând fi atins chiar şi în situaţia în care inculpatul se va afla în continuare sub puterea măsurii preventive, astfel fiind facilitată şi prezentarea lui la orice chemare a organelor judiciare.

Față de cele de mai sus, având în vedere interdicţiile şi măsurile impuse inculpatului în cadrul controlului judiciar, care sunt dintre cele mai puţin restrictive şi implicit cele mai puţin intruzive în drepturile şi libertatea individuală a inculpatului, judecătorul de cameră preliminară consideră că la acest moment procesual se justifică menținerea măsurii preventive.

Așadar, instanţa, în temeiul art. 348 C.proc.pen. rap. la art. 207 alin.2, 4 şi 7 C.proc.pen., va constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul Georgescu Călin, prin ordonanța nr. 2226/221/P/2023/d1 din 26 februarie 2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată ulterior.

Va menține măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat şi obligaţiile impuse acestuia până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile.

În temeiul art. 215 alin.3 C.proc.pen., va atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.