Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Traficul feroviar este blocat pe ambele sensuri pe raza localităţii Vereşti şi un bărbat a ajuns la spital, miercuri, după ce un autoturism a doborât un stâlp de electricitate, a informat ISU Suceava, conform Agerpres.
Potrivit ISU Suceava, un autoturism a intrat într-un stâlp de electricitate feroviar pe raza localităţii Vereşti iar în urma evenimentului un bărbat în vârstă de 22 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Au intervenit la faţa locului pompierii militari de la Detaşamentul Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, în sprijinul acestora ajungând şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Sursa citată a precizat că, din cauza stâlpului avariat, traficul feroviar este blocat pe ambele sensuri.