G4Media.ro

SUA şi China au reluat contactele diplomatice la nivel înalt, cu o…

Sursa foto: Captură video - YouTube / WPRI

SUA şi China au reluat contactele diplomatice la nivel înalt, cu o întâlnire pe care au avut-o săptămâna aceasta la Viena consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi cel mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi

Potrivit unui comunicat emis de Casa Albă, au fost reluate contactele diplomatice la nivel înalt cu China, în urm întâlnirii pe care au avut-o săptămâna aceasta la Viena consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi cel mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi, relatează Agerpres.

Întâlnirea este considerată un semn de apropiere între cele două puteri, după tensiunile provocate, printre altele, de presupusul balon „spion” chinez care a survolat SUA la sfârşitul lunii ianuarie, consemnează agenţiile AFP şi EFE.

Jake Sullivan şi Wang Yi au avut miercuri şi joi „discuţii sincere, substanţiale şi constructive”, în timp ce agenţia oficială chineză Xinhua a relatat despre discuţii menite „să ridice obstacolele” actuale în relaţiile sino-americane.

Tot conform Casei Albe, cei doi oficiali au abordat atât „războiul Rusiei contra Ucrainei” cât şi chestiunile legate de Taiwan, aşadar subiectele cele mai sensibile în relaţia bilaterală.

Washingtonul şi Bruxellesul, care ajută militar Ucraina în războiul cu Rusia, au avertizat în mod repetat China să nu ofere la rândul ei un astfel de ajutor Moscovei, ajutor ce ar risca să încline în favoarea acesteia din urmă balanţa conflictului. Beijingul a asigurat însă că nu va livra armament niciuneia dintre părţile implicate în acest conflict.

O altă îngrijorare a Washingtonului este Taiwanul, teritoriu revendicat de China. ‘”Wang Yi a expus clar poziţia oficială a Chinei în chestiunea Taiwanului”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Contactul la nivel înalt desfăşurat la Viena vine după o perioadă de regres în relaţiile dintre Washington şi Beijing şi, mai notează Casa Albă, se încadrează în eforturile ambelor ţări de a menţine „deschise” liniile de comunicare şi de a gestiona rivalitatea între cele două puteri, astfel încât aceasta să nu degenereze într-un conflict deschis.

Tensiunile dintre cele două capitale au crescut în februarie, după ce teritoriul SUA a fost survolat de un balon care, potrivit Washingtonului, era un balon chinez de „spionaj”, despre care Beijingul afirmă că a fost doar un balon meteo deviat de la traiectorie. Secretarul american de stat Antony Blinken şi-a anulat atunci o vizită în China.

Luna trecută China a acuzat Statele Unite de „constrângere economică” şi „intimidare tehnologică”, referire la măsurile administraţiei preşedintelui american Joe Biden de a restrânge investiţiile americane în China în sectorul tehnologic.

Întâlnirea de la Viena ar putea relansa speculaţiile asupra unei viitoare întrevederi între Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping. Întrebat miercuri despre acest subiect, preşedintele american a răspuns: „Sunt progrese. Va funcţiona”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...