Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Statele Unite ale Americii vor lua „decizii” pentru ca Rusia să dea socoteală pentru activităţile sale „destabilizatoare”, a declarat joi Jake Sullivan, consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru securitatea naţională – relatează Agerpres, citând AFP.
„Credem că dacă facem Rusia să plătească pentru consecinţele acţiunilor sale, aceasta va avea un efect asupra comportamentului Rusiei în viitor”, a afirmat Jake Sullivan într-o conferinţă de presă la Casa Albă.
Sullivan a recunoscut totuşi că decizia SUA nu l-ar împiedica pe preşedintele rus Vladimir Putin să „facă tot ceea ce nu ne place”.
Sursa Foto: captura video
Iar au apărut penibili ăștia, nu au treaba pe la vreo petrecere gay!
Americanii nu vor mai investi in echivalentul Campii Turzii din Rusia si nu il vor omora pe Teo Petersky. Ia sa vedem noi ce faceti voi acum, rusnacilor, fara prietenii americani.
E o schimbare in bine, dupa 4 ani in care Trump a fost subordonat Rusiei.
Dar deh, asta l-au antrenat rusii sa faca, sa-si tradeze tara.
Du-te ma in poula mea! Cat mai e kg de urzici la Tiraspol?
Ex-FBI Lawyer Pleads Guilty to Falsifying Document in Russia Probe, va zice ceva numele Kevin Cleinsmith. Pai tocmai democratii inscenau toata mizeria cu Trump si acum vb de destabilizare. Hai sa apara mancatorii de handel de la CNN si Antena3 sa ne zica ei ca nu e inscenare si ca Trumpeta e omul rusiilor dupa toate inscenariile desconspirate.
Cat a fost Trump presedinte ( si sincer inca este ) nu a fost nici o problema cu Rusia. Acum s-a infiltrat satana biden si o sa se distruga toata planeta. O sa vedeti
De ce tu mi plătești o cioară care când îi bag p u l a n cour și face cra și nu miau?!