G4Media.ro

SUA anunță noi arme pentru Ucraina, în valoare de jumătate de miliard…

Sursa foto: Twitter / Oleksii Reznikov

SUA anunță noi arme pentru Ucraina, în valoare de jumătate de miliard de dolari

Statele Unite au anunţat luni că vor trimite noi arme forţelor ucrainene care luptă împotriva invaziei ruse, în valoare de 550 milioane de dolari, inclusiv muniţie pentru lansatoarele de rachete care sunt din ce în ce mai importante în luptă, relatează France Presse.

Acest ajutor va „include în special mai multă muniţie pentru sistemele (…) Himars”, a afirmat în faţa presei un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

Aceasta ridică suma totală a asistenţei militare alocate Ucrainei de la intrarea în funcţie a preşedintelui Joe Biden la peste 8 miliarde de dolari, a spus el.

Noul ajutor va include de asemenea 75.000 de cartuşe de 155 mm, a precizat Pentagonul într-un comunicat.

„Statele Unite vor continua să lucreze cu aliaţii şi partenerii lor pentru a oferi Ucrainei capacităţi cheie”, a subliniat Pentagonul.

Sistemele Himars, extrem de mobile, lansează rachete ghidate prin GPS cu o bătaie de 80 de kilometri, permiţând Ucrainei să atingă ţinte ruseşti care nu se aflau în raza de acţiune, notează AFP.

Artileria este decisivă în conflictul din Ucraina, în timp ce armatele ucraineană şi rusă sunt angajate într-un război de uzură al muniţiilor şi stocurile acestora sunt cruciale.

sursa: Agerpres.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. cat de slabut, cat de slabut tintiti ba’ baieti 🙂 chiar credeti ca vestul e atat de naiv? 🙂

  2. @Avramovici Iancu ici, eu cred ca va doare ca rămâneți fără copeicile pe care le primiți pentru alegatiile postate.

  3. Înțeleg că situația e disperată, de vreme ce v-au transmis texte cu tentă ecologică, iar dacă ținem cont și de declarația pacifistă dată de Crăcănel ajungem la concluzia că ați umplut steagul cu materie primă pentru pufoaikă…

  4. Cita vreme plateste contribuabilul american, ma doare-n cot! Asa au votat. Sa trimita, ca doar au trimis din 2014 incoace. Ca trebuie sa cumparam noi, care suntem niste chiftele, aia e si amuzant si nu prea. Din aceasta cauza am ajuns la o balanta de investii cu SUA care sta cam asa:
    „Dacă SUA au investit în economia noastră 6 miliarde de euro în 32 de ani, noi am investit în economia SUA aproape 20 de miliarde de euro în doar 5 ani. Căci toate achizițiile de armament pe care le-a făcut România în ultimii 5 ani au un singur furnizor: SUA”
    Daca asta nu e parteneriat strategic, nu stiu ce. Visa waiver? Aia e pt. baieti destepti. Iar destepti sunt americanii, care duc un razboi fara ca un singur militar american sa riste ceva, iar din pacate Putin cistiga deocamdata.

    • Dacă ai renunța la minciuni, rusule, și ai vedea realitatea, ai muri de șoc.

    • Mda, asta cu castiga cracanatul nu prea o cred, crapa soldatii in veselie, mai mult rusnaci.
      Economia Rusiei se bazeaza pe 40% petrol/gaze in Europa si-au taiat craca, au inceput sa prezinte cifre partiale doar alea pozitive, toate tarile care au investit in Rusia si-au retras jucariile cat au putut, cine are actiuni in firmele rusesti nu le pot vinde ca sunt blocati.
      Rusia are cea mai ineficienta instalatie de extras petrol, au somaj in crestere, au resurse pe care nu le mai pot transporta usor, teava de gaze cu China este 10% din cea dinspre Europa, armament scos de la naftalina, o sa vina cu sabii in curand. In 6 luni de zile o sa iasa lumea in strada ca nu cred ca se poate ajunge ca in Korea de Nord.
      Au taiat si lista cu soldatii mutilati care pot obtine despagubiri de razboi.
      Mai citesc cate o stire cum arde cate o cladire prin Moscova, ca se mai saboteaza una alta.
      Ce spanac a castigat Rusia din razboiul asta?
      Cum va castiga Rusia razboiul asta? Ce inseamna sa castige Rusia? Ce castiga?

    • Da, e lucru cunoscut ca Rusia are un interes deosebit in Romania, si multi postaci pe siteurile de stiri/ziare. E o miza mare tara asta.

  5. Avram Iancu e din ce în ce mai patetic, în timp ce SUA trimite noi unelte pentru a stârpi rușii.

  6. sarman trol! mars la mana bleaga, cracanici sa-ti primesti copeicile pt un comentariu de r.a.h.an(t)

  7. Erata: din problemele cauzate sistematic de dictatori precum Mao, Hitler, Stalin, Putin, Kim Jong un si alte cazuri patologice care se cred buricul universului.

  8. Eu as salva oricând planeta de aurolaci. Hai nu planeta dar prin tara sigur as face curat. Și apropos, un cartuș e mult mai ecologic decât carbonul generat de respirația unui aurolac într-o zi.
    Asa au calculat și cu rusii. E mai ecologic un obuz decât carbonul generat 10 buriati și 10 kadiroviti jihadisti. În plus suntetu mai utili drept îngrășământ.

  9. Tu v-a trebui sa crești doza de medicament.

  10. Rusul ăsta e cherchelit rău.