STUDIU Nava Viking I a NASA ar fi aterizat pe Marte în locul unde s-a produs un megatsunami antic

Când sonda Viking I a intrat în istorie ca prima navă spațială care a aterizat pe Marte, la 20 iulie 1976, a trimis imagini ale unui peisaj la care nimeni nu se aștepta, relatează CNN.

Acele prime imagini luate de la sol arătau o suprafață surprinzător de plină de bolovani în regiunea ecuatorială nordică a planetei roșii, mai degrabă decât câmpiile netede și canalele de inundații la care se așteptau pe baza imaginilor din spațiu ale zonei.

Misterul locului de aterizare al Viking i-a nedumerit mult timp pe oamenii de știință, care cred că acolo a existat cândva un ocean.

Acum, noi cercetări sugerează că modul de aterizare a atins locul unde un megatsunami marțian a depus materiale în urmă cu 3,4 miliarde de ani, potrivit unui studiu publicat joi în revista Scientific Reports.

Evenimentul catastrofal a avut loc probabil atunci când un asteroid s-a izbit de oceanul marțian de mică adâncime – similar cu impactul asteroidului Chicxulub care a distrus dinozaurii de pe Pământ în urmă cu 66 de milioane de ani, potrivit cercetătorilor.

Rezolvarea unei enigme străvechi

Cu cinci ani înainte de aterizarea navei Viking I, nava spațială Mariner 9 a NASA a orbitat în jurul planetei Marte, observând primele peisaje de pe o altă planetă care sugerau existența unor canale de inundație antice acolo.

Interesul față de potențialul de viață pe planeta roșie i-a determinat pe oamenii de știință să aleagă regiunea ecuatorială nordică a acesteia, Chryse Planitia, drept primul loc de aterizare marțiană pentru Viking I.

„Modulul de aterizare a fost conceput pentru a căuta dovezi de viață existentă pe suprafața marțiană, astfel încât, pentru a selecta un loc de aterizare adecvat, inginerii și oamenii de știință de la acea vreme s-au confruntat cu sarcina dificilă de a utiliza unele dintre primele imagini obținute de pe planetă, însoțite de sondarea radar a suprafeței planetei de pe Pământ”, a declarat autorul principal al studiului, Alexis Rodriguez, cercetător senior la Planetary Science Institute din Tucson, Arizona, prin e-mail pentru CNN.

„Selectarea locului de aterizare trebuia să îndeplinească o cerință critică – prezența unor dovezi extinse ale fostei ape de suprafață. Pe Pământ, viața are întotdeauna nevoie de prezența apei pentru a exista”, a mai spus el.

La început, oamenii de știință au crezut că suprafața stâncoasă ar putea fi un strat gros de resturi lăsate în urmă din cauza rocilor spațiale care s-au prăbușit pe Marte și au creat cratere, sau bucăți de lavă sparte.

Dar nu existau suficiente cratere în apropiere, iar fragmentele de lavă s-au dovedit a fi rare pe solul de la fața locului.

„Investigația noastră oferă o nouă soluție – aceea că un megatsunami a spălat țărmul, depunând sedimente pe care, aproximativ 3,4 miliarde de ani mai târziu, a aterizat modulul Viking 1”, a declarat Rodriguez.

Cercetătorii cred că tsunami-ul s-a produs atunci când un asteroid sau o cometă a lovit oceanul nordic al planetei. Dar găsirea unui crater de impact a fost dificilă.

Rodriguez și echipa sa au studiat hărți ale suprafeței marțiene create de diferite misiuni și au analizat un crater nou identificat care părea a fi punctul probabil de impact.

Craterul are un diametru de aproape 110 kilometri și se află într-o parte din câmpiile joase din nord – o zonă care, probabil, a fost cândva acoperită de ocean. Cercetătorii au simulat coliziuni în această regiune folosind modelarea pentru a determina ce impact a fost necesar pentru a crea ceea ce este cunoscut sub numele de craterul Pohl.

Acesta a fost posibil în două scenarii diferite, unul cauzat de un asteroid de 9 kilometri, care a întâlnit o rezistență puternică a solului și a eliberat 13 milioane de megatone de energie TNT, sau un asteroid de 2,9 kilometri care a intrat în sol mai moale și a eliberat 0,5 milioane de megatone de energie TNT.

Pentru perspectivă, cea mai puternică bombă nucleară testată vreodată, Tsar Bomba, a creat 57 de megatone de energie TNT.

În timpul simulărilor, ambele impacturi au creat un crater cu dimensiunile lui Pohl – precum și un megatsunami care a ajuns la 1.500 de kilometri de la locul impactului.

Asteroidul de 2,89 de kilometri a generat un tsunami care a măsurat 250 de metri înălțime odată ce a ajuns pe uscat.

Rezultatele au fost similare cu cele ale impactului Chicxulub de pe Pământ, care a creat un crater cu un diametru inițial de 100 de kilometri și a declanșat un tsunami impunător care a făcut înconjurul lumii.

Explorări viitoare

Impactul a trimis probabil vapori de apă în atmosferă, ceea ce ar fi afectat climatul marțian și ar fi putut crea precipitații sub formă de ploaie și ninsori. Cantități uriașe de apă din oceanul de mică adâncime, precum și sedimente, ar fi fost deplasate, a declarat Rodriguez, deși cea mai mare parte a apei s-a întors în ocean la scurt timp după ce megatsunamiul a atins apogeul.

„Zguduirea seismică asociată cu impactul ar fi fost atât de intensă încât ar fi putut disloca materiale de pe fundul mării în megatsunami”, a declarat într-un comunicat Darrel Robertson, coautor al studiului, de la Centrul de Cercetare Ames al NASA din Silicon Valley, California.

De asemenea, este posibil ca megatsunami-ul să fi ajuns în locul unde a aterizat Pathfinder în 1997, la sud de locul unde a aterizat Viking 1, și chiar să fi contribuit la formarea unei mări interioare.

Dacă este așa, atunci cele două nave au aterizat în locul unor medii marine străvechi.

„Se crede că oceanul a fost alimentat cu apă subterană din acvifere care s-au format probabil mult mai devreme în istoria marțiană – acum peste 3,7 miliarde de ani – când planeta era „asemănătoare Pământului”, cu râuri, lacuri, mări și un ocean primordial”, a declarat Rodriguez.

În continuare, echipa dorește să investigheze craterul Pohl ca potențial loc de aterizare pentru un viitor rover, deoarece locația ar putea conține dovezi ale vieții antice.

„Imediat după formarea sa, craterul ar fi generat sisteme hidrotermale submarine care au durat zeci de mii de ani, oferind energie și medii bogate în nutrienți”, a spus Rodriguez, referindu-se la căldura generată de impactul cu asteroidul.