Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Economia germană va pierde peste 260 miliarde de euro din valoarea adăugată generată până în 2030 din cauza războiului din Ucraina şi a preţurilor mari la energie, care vor genera efecte negative pe piaţa muncii, artă un studiu publicat marţi de Institute for Employment Research (IAB), transmite Reuters, citat de Agerpres.
Potrivit acestui studiu, în 2023 Produsul Intern Brut al Germaniei va fi cu 1,7% mai mic iar numărul persoanelor ocupate va fi mai mic cu 240.000 de persoane, decât dacă invazia rusească în Ucraina nu ar fi avut loc.
„Creşterea economică este afectată în special de majorare preţurilor la combustibili fosili. Aceştia afectează atât exporturile cât şi opţiunile de consum ale gospodăriilor private”, susţin autorii studiului.
Citește integral pe economedia.ro