Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ucraina nu va putea adera la NATO atâta timp cât războiul continuă, a declarat miercuri secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg, relatează The Guardian.
„Cred că toată lumea și-a dat seama că, a deveni membru în mijlocul unui război, nu este pe agendă”, a declarat acesta, potrivit Reuters, la un eveniment organizat de German Marshall Fund of the US la Bruxelles. „Problema este ce se va întâmpla când se va termina războiul”.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este așteptat să participe personal la următorul summit NATO, care va avea loc la Vilnius, în iulie, și a declarat anterior că acesta ar fi un moment oportun pentru o declarație politică despre perspectiva aderării Ucrainei la NATO.