Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Staţia Spaţială Internaţională se vede cu ochiul liber din Bucureşti, luni seară între ora 19.00 şi 19.04, informează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, într-o postare pe Facebook, preluată de Agerpres.
Sursa citată aminteşte că Staţia Spaţială Internaţională este singurul satelit care are oameni la bord.
„În seara de 25 ianuarie, la ora 19, nu mai devreme, nu mai târziu, priviţi cu ochiul liber înspre nord, nu foarte sus faţă de orizont. Veţi vedea cum din stânga (nord-vest) se ridică încet o stea care se mişcă spre dreapta şi creşte în strălucire. Aceasta este Staţia Spaţială Internaţională, singurul satelit cu oameni la bord, care se vede timp de patru minute. Se ridică înspre nord, creşte în strălucire, după care dispare brusc (la 19,04) atunci când intră în umbra Pământului. Urmăriţi apariţia Staţiei numai dacă cerul este senin. Dacă nu este senin vom avea şi alte ocazii”, le transmit reprezentanţii Observatorul Astronomic celor interesaţi.
Sursa foto: Captură video
Statia Spatiala Internationala (ISS) este vizibila (mai intens sau mai putin stralucitor, depinzand de pozitia Soarelui) ori de cate ori trece deasupra Romaniei si cerul noptii este senin. Uneori este vizibila si de doua ori pe zi. Se poate descarca o aplicatie pe telefon care arata orarul , timpul sipozitia pasajelor.
si cum se numeste aplicatia?
HeavensOutside de exemplu.
Si da, ai in general cam 2 treceri vizibile pe zi, seara sau in zori 🙂
,,Tramvaiul” Volgutei, se vede ? Da’ motostivuitorul Dancilei ?
Dar e o minciuna! Puteti lua si un tren organizat de Bode.
Vedeți fix p la din București mergeți vara în afara lui pe baltă la pește și vedeți și avioane și stele și caruri da pește doar cașal meu de baltă
Nu pune la suflet. Sunt hecari rusesti care vor sa submineze moralul Dacului Liber, pltiti de Sosoaca si Dughin. In realitate, 19 grade sunt perfect acceptabile in alte capitale europene.