Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Starul sud-coreean al voleiului feminin Yeon Koung Kim a colectat în ţara sa suma de 388.266 de dolari pentru susţinerea victimelor cutremurelor devastatoare care au lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie, transmite agenţia Anadolu, transmite Agerpres.ro.
Yeon Koung Kim, 34 ani, a jucat în Turcia la echipe ca Fenerbahce (2011-2017), cu care a câştigat titlul european, şi Eczacibaşi VitrA (2018-2020). La JO 2012, Kim a fost aleasă cea mai bună jucătoare a turneului olimpic, chiar dacă echipa Coreei de Sud s-a clasat pe locul patru.
După Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, Kim s-a retras din selecţionata ţării ei, iar în prezent evoluează în ţara natală, la Incheon Heungkuk.
Cutremurele de 7,6 şi 7,7 grade pe scara Richter au omorât 35.400 de persoane şi a rănit peste 105.505 oameni în Turcia, în timp ce Siria a înregistrat circa 3.700 de decese şi peste 14.700 de răniţi.
sursa: Agerpres.ro