Home » Articole » Soldaţii ruşi au furat substanţe letale de la Cernobîl, iar locaţia lor este necunoscută în prezent/ Unii dintre ei ar putea avea mai puţin de un an de trăit – oficiali ucraineni

Soldaţii ruşi au furat substanţe letale de la Cernobîl, iar locaţia lor este necunoscută în prezent/ Unii dintre ei ar putea avea mai puţin de un an de trăit – oficiali ucraineni

Soldaţii ruşi au furat substanţe letale de la Cernobîl, iar locaţia lor este necunoscută în prezent/ Unii dintre ei ar putea avea mai puţin de un an de trăit - oficiali ucraineni
Sursa foto: Unsplash / Mads Eneqvist
Ascultă articolul

Ucraina susţine că forţele ruse care au ocupat fosta centrală nucleară de la Cernobîl au furat substanţe radioactive din laboratoarele de cercetare, care pot fi letale, iar „locaţia substanţelor furate este în prezent necunoscută”, potrivit unei postări pe Facebook a agenţiei de stat a Ucrainei pentru gestionarea zonei de excludere. Unii dintre soldaţii ruşi care s-au expus la o cantitate „şocantă” de radiaţii ar putea avea mai puţin de un an de trăit, a declarat ministrul ucrainean al Energiei, German Gulashchenko, relatează news.ro, conform BBC.

- articolul continuă mai jos -

Trupele ruse au intrat într-o zonă de depozitare a bazei de cercetare Ecocentre şi au furat 133 de substanţe cu radioactivitate ridicată, susţin autorităţile ucrainene.

„Chiar şi o mică parte a acestei activităţi este mortală dacă este tratată neprofesionist”, a transmis agenţia, adăugând că ”locaţia substanţelor furate este în prezent necunoscută”.

La începutul acestei săptămâni, ministrul ucrainean al Energiei, German Gulashchenko, a declarat că soldaţii ruşi s-au expus la o cantitate ”şocantă” de radiaţii nucleare, afirmând că unii dintre ei ar putea avea mai puţin de un an de trăit.

”Au săpat pământ gol contaminat cu radiaţii, au colectat nisip radioactiv în saci, au respirat acest praf”, a declarat Gulashchenko pe Facebook, vineri, după ce a vizitat zona de excludere de la Cernobîl, conform news.ro

Sursa foto: Unsplash / Mads Eneqvist

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole