G4Media.ro

Socialiștii europeni, ton ironic la adresa lui Jeff Bezos: Dacă îl vedeți…

Sursa foto: Facebook

Socialiștii europeni, ton ironic la adresa lui Jeff Bezos: Dacă îl vedeți pe marele șef al Amazon, puteți să-i spuneți că Parlamentul European îl caută?

Grupul Socialiștilor și democraților (S&D) din Parlamentul European organizează marți o dezbatere despre situația angajaților companiei Amazon, susținând că le sunt încălcate mai multe drepturi, și precizează, pe ton ironic, că miliardarul Jeff Bezos nu a fost de găsit pentru a fi invitat la o audiere pe această temă în Parlament.

„Dacă îl vedeți pe marele șef al Amazon, puteți să-i spuneți că Parlamentul European îl caută? L-am invitat pe Jeff Bezos la o audiere oficială în legătură cu ancheta despre încălcarea drepturilor angajaților, dar acesta nu este de găsit”, a precizat grupul S&D într-un mesaj public pe paginile de socializare.

La dezbatere, intitulată „Amazon atacă drepturile și libertățile fundamentale ale lucrătorilor”, participă mai mulți europarlamentari S&D, precum și Alessandro Delfanti, profesor asociat la Universitatea din Toronto, care a elaborat „un studiu despre practicile Amazon”, și Oliver Roethig, secretar regional al Uniunii Muncitorilor din Serviciile Europene (UNI Europa).

„Poate Jeff este prea ocupat să numere cele 44 miliarde de euro pe care le-a făcut anul trecut în vânzări în toată Europa”, mai afirmă grupul S&D.

Socialiștii spun că ar fi dorit ca șeful Amazon să răspundă la o serie de „acuzații grave”. Printre acestea, susține grupul S&D, ar fi că muncitorii și membrii de sindicat „sunt spionați de o agenție externă folosind operațiuni în stil militar”, că managementul acordă „puncte disciplinare lucrătorilor aflați în concediu medical” sau acuzația că angajații „trebuie să urineze în sticle pentru că le este atât de frică să își ia o pauză să meargă la toaletă”.

Dezbaterea este condusă de Agnes Jongerius, europarlamentar, coordonator S&D pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, care susține că muncitorii de la Amazon „s-au saturat de aceste atacuri asupra drepturilor lor”.

Sursa foto: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. All socialists can s**k it.
    Jeff nu a facut 44 miliarde de dolari cu ajutorul parlamentului european. Le-a facut pentru ca a oferit consumatorilor produse si servicii pe care si le-au dorit.

    Daca angajatii constata ca li se incalca drepturile le recomand sa-si caute de lucru in alta parte. Asa ii puteti face rau lui Bezos. Daca chiar sunteti super productivi mergeti in alta parte unde sunteti tratati cum doriti, iar in acest fel la Amazon raman doar oamenii neproductivi rezultand in profit redus sau chiar pierderi pentru Bezos. Interesant cum ar putea functiona piata libera daca ar fi lasata in pace de toti socialistii si fascistii europeni si mondiali, nu?

    • Si daca nu gasesti sa lucrezi in alta parte ce faci ? Voi astia cu creierasul cat o nuca, daca nu aveti pic de empatie in voi, nu mai latrati pe internet. Dupa voi si 1 dolar pe ora e salariu mare. Preferabil si fara pauze

    • Zau, bre? Asa de simplu este?

    • Dorele, vezi ca nu sta chiar asa treaba.

      Amazon vine intr-o tara si la inceput face profit minim, baga preturi mici ca sa scape de competitori. Celelalte magazine online, locale, ori dau faliment si se inchid, ori sunt cumparate de Amazon. Incet incet, literalmente nu exista alternativa (exemplu Amazon in SUA, nu exista altceva comparabil) pentru ca Amazon are mult mai mult de unde sa piarda.

      Angajatii care sunt specializati pe logistica si au lucrat la celelalte magazine online literalmente nu prea au unde sa se duca. Nu mai exista competitori, iar ei au experienta fix pe ce face Amazon, deci se duc la ei.

      Exact asa fac lanturile mari, mai ales cele Americane. Vezi ce a incercat sa faca Walmart in Germania.

      Piata libera duce la monopoluri. Capitatul devine concentrat in putine companii care dupa aceea realizeaza ca, decat sa investeasca si sa ramana deasupra competitiei, mai bine o cumpara sau o falimenteaza.

    • In mare masura ai dreptate.
      Dar nu 100%…

    • @Ionel
      Se ajunge la monopol doar din cauza planificatorilor centrali care creeaza legi favorabile pentru giganti precum amazon. Gigantii sunt scutiti de taxe, iar afacerile mici se ineaca in taxe si impozite. Coruptia din politica sta la baza monopolului si cum coruptia e imposibil de eliminat, eu sugerez sa reducem puterea politicienilor prin eliminare de taxe si impozite, ci nu prin adaugare de taxe si impozite pentru care exista exceptii pentru giganti.
      Gigantii isi permit sa lase preturile pentru ca primesc subventii de la stat. Daca se taie robinetul cu subventii nu-si mai permit sa faca asta pt ca intra in faliment daca tot continua cu preturi sub costurile de productie/intermediere.
      @Ovi vrei sa spui ca de lucru iti gasesti doar la Amazon in lumea asta? Altceva nu exista? Daca scopul tau in viata este sa ajungi impingaator de vagoane la Amazon ai o mare problema cu respectul de sine. Un job de genul trebuie sa fie ceva tranzitor, sa cauti sa-ti perfectionezi competentele intr-un anumit domeniu. Dar daca toata ziua o arzi pe manele, stai cu ochii in TV la Vulpite si alte idiotenii mondene iti meriti soarta de a lucra la Amazon sau la intors burgeri la McDonalds.

    • @libertarian n-ai minima educatie economica de liceu, baiete :)) ba posibil sa ai si un iq subunitar chiar daca te vezi un erou cand te uiti in oglinda :))

  2. @libertarian: esti sigur ca sustii libertatea? Caci daca ti se incalca drepturile, cel putin in Europa, te lupti sa-ti fie respectate. Mai degraba esti adeptul unui capitalism salbatic – multi nu au la ce concurenta sa mearga caci Amazon a spulberat competitia (in timp ce nu plateste impozitul pe profit la stat asa cum o face un SRL ordinar din EU). Iar multi pur si simplu nu stiu cum sa se apere (sau crezi ca acestia „si-au meritat soarta”??).
    Iar Amazon nu mai este compania din trecut care-i ajuta pe utilizatori. De o luna astept de la ei 2 pachete (cu livrare din Europa) – intre timp AliExpress livreaza mai rapid. Orice reclamatie e inutila, nici nu se chinuie sa te mai minta frumos. Iar dreptul de a-ti primi banii inapoi a fost legiferat tot de „socialistii” europeni, sau crezi ca un capitalist ti-ar returna banii vreodata, fara a fi obligat de lege?