Home » Articole » Situația salariilor din Bulgaria înainte de adoptarea monedei euro: venitul mediu anual brut a crescut cu 12% în 2025

Situația salariilor din Bulgaria înainte de adoptarea monedei euro: venitul mediu anual brut a crescut cu 12% în 2025

1538
Situația salariilor din Bulgaria înainte de adoptarea monedei euro: venitul mediu anual brut a crescut cu 12% în 2025
Foto: Dreamstime
Ascultă articolul

Salariul mediu anual brut al angajaţilor cu contract de muncă sau de prestări servicii din Bulgaria a ajuns anul trecut la 31.239 leva (15.969 euro), arată datele preliminare publicate de Institutul Naţional de Statistică (NSI), informează Novinite, transmite Agerpres.

Este o creştere cu 12% comparativ cu 2024, salariile în sectorul public înregistrând un avans de 12,6%, iar cele din sectorul privat de 11,7%. Pe sectoare, cele mai ridicate salarii medii anuale brute au fost în 2025 pe segmentul „crearea şi diseminarea informaţiilor şi produselor creative; telecomunicaţii” (64.537 leva sau 32.980 euro), urmat de „producerea şi distribuirea de electricitate, căldură şi combustibili gazoşi” (41.632 leva sau 21.260 euro) şi „activităţi financiare şi de asigurare” (41.620 leva sau 21.254 euro).

- articolul continuă mai jos -

Cele mai scăzute salarii medii au fost pe segmentul „activităţi de cazare şi alimentaţie” (17.043 leva sau 8.710 euro) şi „agricultură, silvicultură şi pescuit” (19.402 leva sau 9.918 euro).

Datele arată o continuare a decalajului între sectoarele cu salarii ridicate, cum ar fi IT şi energie, şi domeniile unde se obţin venituri mai scăzute, cum ar fi industria ospitalităţii şi agricultura, în pofida creşterii anuale solide a salarizării în ţară.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole