Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderii celor trei sindicate din Educație s-au întâlnit marți, 17 iunie, cu ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, pentru a discuta despre informațiile din spațiul public legate de o posibilă creștere a normei didactice și eliminarea indemnizației de doctor, scrie Edupedu.ro.
Amintim că profesorii din școli și universități au anunțat un protest miercuri, 18 iunie, nemulțumiți că la doi ani de la greva generală politicienii încă nu și-au îndeplinit promisiunile față de ei.
La scurt timp de la ieșirea de la discuțiile purtate la sediul Ministerului Educației, Simion Hăncescu, liderul FSLI și Marius Nistor, liderul Federațiilor Sindicale din Educație „Spiru Haret”, au spus că i-au cerut ministrului David să îi lase să analizeze și ei proiectul de planuri-cadru pentru liceu puse în dezbatere publică luni, 16 iunie.
Planurile vor fi analizate și cu părinți, profesori și elevi, a spus Marius Nistor.
Nu vă mai băgați coada. Înflorește analfabetismul funcțional datorită vouă. Scoateți pe bandă rulantă căpșunari și culegători de sparanghel. Simion a luat 10 la franceză!
Nu vă mai băgați coada. Înflorește an.alfabetismul funcțional datorită vouă. Scoateți pe bandă rulantă căpșunari și culegători de sparanghel. Simion a luat 10 la franceză!
Nu puteți sta 8 ore la școală ca nu mai aveți timp de meditații???