Home » Articole » Serviciile de informaţii daneze, îngrijorate de o „posibilă influenţă străină” în alegerile legislative din Groenlanda

Serviciile de informaţii daneze, îngrijorate de o „posibilă influenţă străină” în alegerile legislative din Groenlanda

Serviciile de informaţii daneze, îngrijorate de o "posibilă influenţă străină" în alegerile legislative din Groenlanda
Foto: Rareș Beșliu
Ascultă articolul

Serviciile de informaţii din Danemarca (PET) şi-au exprimat vineri îngrijorarea în legătură cu o „posibilă influenţă străină”, în special din partea Rusiei, în alegerile legislative din Groenlanda, un teritoriu autonom danez, relatează AFP, conform Agerpres.

„Autorităţile monitorizează o posibilă influenţă a unor state străine în contextul alegerilor pentru Inatsisartut (Parlamentul din Groenlanda) din 11 martie 2025”, a scris PET într-un comunicat.

- articolul continuă mai jos -

Groenlanda se află în centrul atenţiei de la sfârşitul lunii decembrie, după dorinţa exprimată în mod repetat de preşedintele Donald Trump de a anexa cea mai mare insulă arctică.

Rusia, care dispune de capacităţi importante de a desfăşura operaţiuni de destabilizare, are un interes clar în a crea diviziuni în cadrul NATO, a menţionat PET.

Mai mult, „o influenţă americană crescută în Groenlanda nu este în interesul (ei)”, au subliniat serviciile daneze.

În săptămânile premergătoare anunţării datei alegerilor, „au fost observate mai multe cazuri de profiluri false pe reţelele sociale, inclusiv profiluri care pretindeau a fi politicieni danezi şi din Groenlanda, ceea ce a contribuit la polarizarea opiniei publice”, au scris serviciile de informaţii.

Cu toate acestea, niciunul dintre ele nu a fost legat oficial de o ţară străină.

Pe 4 februarie, parlamentul din Groenlanda a adoptat o lege ce interzice donaţiile anonime sau străine către partide politice, în încercarea de a se proteja împotriva ingerinţelor externe.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole