Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Eduard Hellvig, șeful SRI, a fost în vizită de lucru în Bruxelles și SUA, a anunțat instituția pe care o conduce printr-un comunicat trimis joi.
Șeful Serviciului de Informații Român a purtat discuții, printre alții cu directorii CIA, FBI și adjunctul secretarului de stat pentru Europa Centrală și de Est.
Eduard Hellvig a vorbit cu oficialii americani despre securitatea regională și, mai ales, schimbul de informații și nevoia de cooperare în intelligence.
Comunicatul integral al SRI
Zilele acestea, directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, însoțit de o delegație din conducerea instituției, a realizat o vizită partenerială la Bruxelles și în Statele Unite ale Americii.
Pe parcursul întâlnirilor, conducerea SRI a avut întâlniri cu o serie de oficiali americani din domeniul informațiilor – Avril Haines, directorul Comunității Naționale de Informații a SUA, William J. Burns, directorul CIA și Christopher Wray, directorul FBI. De asemenea, au avut loc discuții cu Robin Dunnigan, Adjunct al Secretarului de Stat pentru Europa Centrală şi de Est în Biroul de Afaceri Europene şi Euroasiatice.
Pe agenda convorbirilor s-au regăsit subiecte de actualitate care privesc securitatea regională și globală, cu accent pe importanța schimbului de informații si al cooperării în domeniul intelligence.
Discuțiile au prilejuit în egală măsură o analiză a situației de securitate din regiune și a capacităților comune prin care se poate crește nivelul rezilienței în fața amenințărilor constante la adresa securității naționale a ambelor state.
De ambele părți a fost reconfirmat angajamentul ferm de a continua și de a dezvolta excelenta cooperare dintre serviciile de informații, precum și parteneriatul solid care leagă instituțiile și statele noastre.
Delegațiile română și cea americană au reconfirmat angajamentul ferm de a contracara factorii de risc care reprezintă provocări actuale de securitate pentru cele două state, pentru securitatea regională și globală.
sursa foto: SRI
Cred că au ce discuta .
Acum in Romania Avocata interlopilor e șefă la Comisia Juridică din Parlament.
Secretar General al Guvernului e un Condamnat penal .
Sigur au ce discuta .