
Șeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, şi-a depus cerere de pensionare. Surse: Ar fi urmat punerea la dispoziţie și demiterea
Nicolae Mirea, unul dintre şefii de Poliţie implicaţi în cazul Alexandrei, a decis să iasă la pensie. Decizia se aplică din 5 august. Potrivit unor surse din poliţie, pe numele său a fost declanşată de urgenţă procedura cercetării prealabile şi urma punerea la dispoziţie, iar apoi demiterea.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Numai că în acest caz, cercetarea prealabilă putea să dureze şi câteva săptămâni, au explicat aceleaşi surse pentru G4Media.ro. Fostul ministru de interne, Nicolae Moga a anunțat, duminică, demiterea șefului poliției Caracal, însă doar verbal.
Nicolae Mirea a declarat în urmă cu trei zile, într-un interviu la România TV că nu a greșit cu nimic în ziua în care Alexandra a sunat disperată la 112, spunând că a fost răpită și violată și că are nevoie de ajutor.
„Prima dată ne-a sunat fata. După, am sunat la numărul acela și nu ne-a mai răspuns. Și peste cam vreo jumătate de oră a sunat ea, din nou și nu știu ce s-a făcut. Nu știu dacă au sunat subordonații mei sau nu, atunci a apucat fata să le spună că vede un brad, vede un nuc, că sunt niște câini, da, ne-a dus în eroare cu o poartă roșie care nu era la drum. Bine, nu asta contează. Eroarea era totală. Am căutat cu toată poliția elementele ca o casă să aibă un brad, un nuc și așa mai departe. Brazii erau doi mici, nici nu depășeau un gard. Erau în fața casei. În sfârșit… „ s-a apărat Mirea.
Sursa Foto: Libertatea.ro
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii