Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Șefa Consiliului Audiovizualului (CA), Liliana Vițu, a ales să-i răspundă în limba engleză unei deputate comuniste care o interpelase în limba rusă în cadrul Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din 25 martie.
„Since you spoke in another language, I will also speak in a foreign language that I know. And I think that your statements are full of falses, statements out of the context. (Din moment ce ați vorbit într-o altă limbă, voi vorbi și eu într-o limbă străină pe care o cunosc. Și cred că afirmațiile dvs sunt pline de neadevăruri și scoase din context, n.r).
Pentru cei care ne urmăresc și din respect pentru populația R. Moldova, dar și Constituția R. Moldova, care spune că limba oficială a acestei țări este limba română, voi răspunde că ați avut un amalgam de falsuri în expunerea dvs”, a răspuns Liliana Vițu, după ce deputata comunistă Diana Caraman a vorbit în limba rusă la ședința Comisiei, potrivit Ziarul de Gardă.
În martie 2023, au fost efectuate modificări pe site-ul legis.md, unde sunt publicate legile adoptate de Legislativ și promulgate de șeful statului. Astfel, limba de stat a R.Moldova a devenit oficial limba română, funcţionînd pe baza grafiei latine.
Modificarea vine după ce pe 16 martie 2023, Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege care prevede că sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești” în toate legile R. Moldova, fiind înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”.
Proiectul de lege a fost elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate” și votat în a doua lectură cu 58 de voturi.