Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reprezentanții Direcției regionale de drumuri și poduri anunță că vor începe ample lucrări de consolidare a DN7, în apropierea localității Boița, acestea urmând să dureze 6 luni.
”Joi, 09.06.2022, încep lucrările de consolidare a DN 7, între km 246+500 și km 251+025, în apropierea localității Boița.
Lucrările se vor realiza pe câte o jumătate de cale, pe sectoare de 200 – 300 m, circulația desfășurându-se alternativ, pe un singur fir, dirijată pe timp de zi cu piloți de circulație și cu semnalizare provizorie, iar pe timp de noapte cu semafoare”, anunță DRDP Brașov.
Importanța acestor lucrări este dată de faptul că acest sector de drum va face legătura DN7 cu secțiunea 1 a autostrăzii Sibiu – Pitești, susțin drumarii, precizând că durata de execuție a lucrărilor este de 6 luni.
Tot pe Valea Oltului, la finalul ei spre Sibiu, drumarii lucrează în aceste zile la asfaltare. Lucrările ar trebui să se încheie până la finele săptămânii viitoare, estimează reprezentanții Direcției regionale de drumuri și poduri Brașov, într-un anunț transmis Turnul Sfatului.
”A început așternerea covorului asfaltic pe DN7, între sensul giratoriu de la Veștem și localitatea Boița, în județul Sibiu. Lucrările vizează înlocuirea stratului de uzură pe toată lățimea drumului. Preconizăm că lucrările vor dura aproximativ zece zile. În această perioadă vă rugăm să circulați cu prudență în zona șantierului și să respectați semnalizarea temporară. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”, se arată în anunț.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se desfășoară lucrări pe DN7 și în alte zone, fapt ce va îngreuna și mai tare traficul.
”Recomandăm conducătorilor auto să circule cu mare atenție în zona lucrărilor, să se asigure temeinic înainte de schimbarea benzii sau direcției, semnalizând din timp această manevră și să reducă semnificativ viteza de deplasare”, transmit polițiștii.
Unde se lucrează:
Foto: Lucrări de reparații pe Valea Oltului (Sursa: CNAIR)
Asta si scumpirea biletelor de avion la lăucost sigur ne vor ține sub capak
Nu inteleg de ce nu se lucreaza noaptea la asfaltari, ca in orice tara civilizata.
Nuuuu, noua ne trebuie cozi sa avem de ce sa ne plangem.