
Schimbările climatice intensifică turbulenţele aeriene, potrivit unei analize de specialitate
Pentru mulţi călători, turbulenţele aeriene sunt un moment neplăcut trecător însă într-o lume care se încălzeşte, ca efect al schimbărilor climatice, frecvenţa turbulenţelor va creşte, potrivit mai multor experţi, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit datelor oficiale, turbulenţele sunt principala cauză a accidentelor în timpul zborurilor care au legătură cu evoluţiile meteo, chiar dacă cifrele rămân relativ mici. Între 2009 şi 2024, 207 persoane au fost rănite în cursul unor călătorii cu avionul agitate. De exemplu, anul trecut, 40 de persoane la bordul unui avion Air Europa au fost rănite din cauza tubulenţelor în timp ce o persoană în vârstă a decedat şi alte câteva zeci au fost rănite la bordul unui avion Singapore Airlines.
„În general, pasagerii răniţi sunt cei care nu aveau prinsă centura de siguranţă sau personalul navigant”, explică John Abraham, profesor de inginerie mecanică la Universitatea St. Thomas. „Avioanele moderne pot face faţă turbulenţelor, aşa că principalul risc este acela ca pasagerii să fie răniţi şi nu pierderea avionului”, adaugă John Abraham.
Cu toate acestea, avioanele trebuie inspectate după ce au trecut prin turbulenţe „grave”, care se petrec de aproximativ 5.000 de ori pe an deasupra SUA, susţine Robert Sharman, cercetător ştiinţific la Centrul naţional de studii atmosferice.
Potrivit lui Mohamed Foudad, om de ştiinţă la Universitatea Reading din Marea Britanie, există trei tipuri principale de turbulenţe: convective, orografice şi cele în aer liber (CAT). Turbulenţele convective au legătură cu curenţii de aer proveniţi de la nori sau furtuni, care pot fi detectaţi vizual sau prin radar, în timp ce turbulenţele orografice au loc deasupra lanţurilor muntoase. În schimb, turbulenţele în aer liber sunt invizibile şi deci mai periculoase. Acestea provin în mare parte din vânturile puternice de vest prezente în atmosfera superioară, la aceeaşi altitudine ca şi aeronavele comerciale (10 până la 12 kilometri).
Încălzirea globală creşte viteza şi forfecarea acestor vânturi de vest, schimbări bruşte ale curenţilor de aer verticali – aşa-numitele pungi de aer. Toate acestea declanşează turbulenţe în aer liber.
Anul trecut, Mohamed Foudad şi colegii săi au publicat un articol în Journal of Geophysical Research, analizând datele privind turbulenţele din 1980 până în 2021. „Am constat o creştere clară a frecvenţei turbulenţelor în multe regiuni, în special Atlanticul de Nord, America de Nord, Asia de Est, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord”, a declarat Mohamed Foudad, adăugând că este vorba de creşteri variind între 60 şi 155%.
O altă analiză aprofundată dă vina pe această creştere a turbulenţelor în anumite regiuni pe intensificarea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Un studiu publicat în 2023 de Universitatea din Reading a arătat că la fiecare încălzire cu un grad Celsius a suprafeţei, iernile cunosc o majorare cu aproximativ 9% a turbulenţelor în aer liber în Atlanticul de Nord, iar în timpul verii o creştere de 14%.
În mod istoric, iarna a fost întotdeauna sezonul mai dificil în termeni de turbulenţe, însă încălzirea climatică amplifică în prezent turbulenţele în aer liber în timpul verii şi toamnei, reducând astfel decalajul.
Cu privire la strategiile de răspuns, Foudad lucrează la optimizarea rutelor de zbor, pentru a evita zonele cu turbulenţe, şi îmbunătăţirea preciziei prognozelor. Unele companii aeriene se orientează spre o strategie care implică o utilizare mai intensă a centurilor de securitate, de exemplu prin finalizarea mai rapidă a serviciului în cabină.
În cele din urmă însă, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră va fi esenţială. Aviaţia este responsabilă pentru aproximativ 3,5% din încălzirea climatică provocată de om. Companiile aeriene studiază combustibili mai curaţi, însă până cum progresele au fost „dezamăgitoare”, potrivit Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.