Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Înalta Curte a depus plângere prealabilă împotriva refuzului Guvernului și ministerului de Finanțe de a asigura și pune la dispoziție fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante prevăzute în titluri executorii.
Alin Ene, membru CSM ales din partea judecătorilor, a scris vineri, 27 martie, că Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat plângere prealabilă împotriva refuzului Guvernului și ministerului de Finanțe de a asigura și pune la dispoziție fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante prevăzute în titluri executorii.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat în 19 martie că s-a ajuns la un acord în coaliție, astfel că pachetul social intră în buget și se amâna achitarea drepturilor salariale obținute de magistrați în instanțe. În urma acestui acord, bugetul de stat pe anul 2026 a fost adoptat de Parlament.
Proiectul de buget trimis inițial de Ministerul Finanțelor în Parlament prevedea o creștere cu circa 4,5 miliarde de lei a bugetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea. Banii aveau ca destinație plata salariilor magistraților, majorate retroactiv. Unele dintre aceste plăți au fost însă amânate, potrivit deciziei coaliției, ca să facă loc ajutoarelor pentru pensionari promovate de PSD.
L-a apucat ambitia si pe Bolojan…sa se razbune ca cineva a indraznit sa se opuna planului lui. Incepe sa aiba un pic de reflexe de tatuc si de om providential care doar el poate face anumite chestii si nimeni nu mai conteaza.
Alex, justiția din România a devenit cârpa de care își șterg picioarele tâlharii care jefuiesc averea publică.
…
Magistrații români au ajuns slugile tâlharilor și interlopilor.
Mai josnic de-atât nici că se putea.
@Alex26 – Io zic sa mai citești o dată știrea că poate n-ai înțeles bine cum stau lucrurile. Să-mi explici și mie unde e vorba de ambiție sau răzbunare în situația asta că tare sunt curios, poate ai tu niște informații în plus și nu știm noi.
România este un stat eșuat.
Albă ca Zapada centrează,
Albă ca Zapada dă cu capul!
E Sinistră daca crede ca reprezintă Justitia!
Lada de gunoi a istoriei scrie in recomandarea Dânsei!😮
Si ce? Conform cu cutumele „Justitiei” mai dureaza. Si pana se da un verdict se prescrie.
Sau, dupa vorba romaneasca ” ori moare magaru’ ori piere samaru'”
Curvă, atunci când guvernul a înghețat pensiile pe doi ani te-a durut în cur!!!
Au rămas fară bani ,luati de la gura nenorocitilor si îmbuibatii pe nesătui.Câtă nesimtire poate sa existe in rândul unora . Doamna sefă, nu îti roșeste obrazul cand ieși din casă ?
De cand are voie duduia sa mareasca salariile ? Nu este cumva atributia altor institutii ? Pai asa incepe fiecare institutie sa isi dea salarii fara numar . Cred ca duduia ar trebui sa fie data in judecata
Mai postati sau cenzurati?
Ma acuzati putin. Jig.o.dia asta care in ultimul an a eliberat sute de infractori care au furat mii de milione din taxele noastre da statul in judecata???!!!!!Ok,ne meritam soarta,in orice societate civilizata acest specimen executa deja intre 25 si „pe viata*.
Cand si cum dracu scapam de lepra asta!? Chiar e sefa peste toata tara?! De ce kilu’ meu nu se instaleaza in fruntea guvernului si la Cotroceni!? In doua luni ne trage la zero, fuge in Venezuela, dupa care ne putem apuca linistiti de treaba!
@Baliza. Gresiti. Adica se poate si mai rau. Stati sa vedeti ca, dupa ce recupereaza miliardele alea, o sa ceara – si obtina – dobanzi, penalitati…
@Kafka. Pare ca va indoiti ca ICCJ va da o sentinta favorabila in litigiul ICCJ contra Guvern?
Si nu mai are nicio importanta ca nu-i va sustine niciun partid, absolut. Asta ar fi contat poate candva, cand Doamna inca nu avea controlul complet al justitiei romanesti.
Acum nu mai e nimic de facut. Doamna – Romania, 1:0.
In fata unei sentinte definitive (la rigoare confirmata si de CCR), ce poate face Guvernul?!? Sa nu respecte in mod deliberat o sentinta judecatoreasca emisa in mod perfect legal, chiar daca total imoral?
Nimic de facut. Sa multumim inca o data pizideilor.
Dar nu-i bai. Bagam o taxa speciala de 500 de lei/cap de vita furajata si cred ca se cam aduna banii sa-i multumim pe specialii nostri unici si pe sefa lor. Temporar, desigur. Aaa, si sa nu uit – taxa sa fie cu retinere la sursa, sa nu le vina unora idei sa nu plateasca.
@PORTA,
Bingo! Ne meritam din plin soarta!
@TEDITA,
daca iti ziceai asa scurt „Ted”, suna saracacios, parca ti-ai fi zis „Dick”! ;o))
Daca ti-ai fi zis „Tedy”, parca ti-o alintai zicandu-ti „Dicky”. Asa ca ti-ai lungit-o si ti-ai zis „TEDITA”.
PS. Nu mai bine te duci tu sa canti la alta masa
Cucuveaua Lia și Bolojan la trebunal !
@Aaron.
Asta-i de fapt problema. Doamna ESTE deja la trebonal. Am putea chiar spune, fara sa gresim prea mult, ca dansa ESTE trebonalul, se identifica cu el.
Parca suntem in desenele alea animate in care Bugs Bunny joaca badminton de unul singur, fugind cand intr-o parte, cand in cealalta a fileului.
Asa si-aici. Personalizand putin, Doamna e cand sus, pe piedestal, Judecator impartind Dreptatea, cand da fuga jos, in sala, sa vorbeasca in calitate de Reclamanta, pe urma iar fuga sus…
Dar e OK, e normal, ca doar suntem in Romania. Nu stiu cine a inventat vorba aia de alint, Absurdistan, dar a fost foarte inspirat(a).