Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un copil de trei ani a fost salvat în a şasea zi de la cutremurele din Venezuela care au făcut cel puţin 1.943 de morţi, a anunţat Protecţia Civilă din Iordania într-un comunicat emis marţi, notează Agerpres, care preia AFP.
Această salvare efectuată de o echipă de salvatori iordanieni – singura din cursul zilei până în acest moment – pare miraculoasă.
Copilul a primit primele îngrijiri medicale şi a fost transportat imediat la spital, conform comunicatului.
Bilanţul victimelor făcute de dublul seism care s-a produs în Venezuela pe 24 iunie a urcat de la 1.719 de decese la 1.943 de decese, a anunţat marţi preşedintele Adunării Naţionale din această ţară, Jorge Rodriguez, citat de AFP.