G4Media.ro

Şapte morţi în Ucraina, în atacuri ruseşti. Două instalaţii energetice vizate. Trei…

Sursa foto: Aris Messinis / AFP

Şapte morţi în Ucraina, în atacuri ruseşti. Două instalaţii energetice vizate. Trei morţi în Rusia într-un atac ucrainean cu dronă într-un sat

Şapte persoane au fost ucise miercuri în regiunile ucrainene Harkov (nord-est) şi Odesa (sud) în atacuri nocturne care au vizat două instalaţii energetice, în contextul în care Rusia îşi continuă strategia de ţintire a reţelei electrice ucrainene, relatează AFP, conform News.ro.

În regiunea Odesa, patru persoane au fost ucise – inclusiv o fată în vârstă de zece ani -, iar alte şapte au fost rănite, a anunţat guvernatorul regiunii, Oleg Kiper.
 

 

Russian Aerospace Forces ruined an important railroad bridge which according to Ukrainian sources, is the main railraod artery with the Odessa region – exactly when a heavy electric locomotive was over it pic.twitter.com/lzRcvXZnaX
— Hawkeye1812Z (@Hawkeye1745) April 10, 2024 

”Un bărbat se află în stare gravă. membrele inferioare i-au fost amputate”, a anunat el pe Telegram.

Regiunea Odesa a fost atacată cu rachete balistice ruseşti, a anunţat Oleg Kiper.

INSTALAŢII ELECTRICE

Cu câteva ore mai înainte, două femei şi un copil au fost ucişi într-un atac rus în regiunea Harkov, luată ca ţintă cu regularitate, potrivit Ministerului ucrainean de Interne.

Două persoane au fost de asemena rănite, anunţă ministerul.

Guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sînegubov, a difuzat pe Telegram imagini care surprind salvatori îndepărtând moloz şi clădiri din care se ridicau volute de fum negru.
 

 

Today, russian forces struck Vovchansk in Kharkiv Oblast with two aerial bombs, destroying a polyclinic.

Later, Lyptsi came under russian fire, where the shelling resulted in the death of three civilians, including a 14-year-old girl.#UkraineNeedsAirDefense pic.twitter.com/ol4OmPFhk5
— Iryna Voichuk (@IrynaVoichuk) April 10, 2024 

Acest atac a vizat satul Lîpţi, situat la aproximativ zece kilometri de frontiera cu Rusia, şi a avariat magazine, potrivit autorităţilor.

Ministerul ucrainean al Energiei a semnalat anterior faptul că două instalaţii energetice au fost atinse în atacuri nocturne în sudul Ucrainei.

Este vorba despre o substaţie electrică în Mîkolaiv şi despre instalaţii de producţie în regiunea Odesa, a precizat el.

Acest atac a cauzat pene de curent în ambele regiuni.

RĂZBOIUL DRONELOR

Potrivit armatei ucrainene, 17 drone şi trei rachete au fost trase de către Rusia în noaptea de marţi spre miercuri.

Doi angajaţi ai unei întreprinderi de transport au fost răniţi.

Rusia bombardează de mai multe săptămâni infrastructuri energetice în Ucraina, în nord-est şi în zona Harkov, dar şi în alte regiuni, antrenând întreruperi de amploare ale electrictăţii.

În Rusia, trei persoane – inclusiv doi copii – au fost ucise miercuri de o dronă ucraineană care a vizat o maşină care circula într-un sat în regiunea de frontieră Kursk, a anunţat pe Telegram guvernatorul Roman Starovoit.

Armata rusă a anunţat că a distrus în noaptea de marţi spre miercuri cinci drone ucrainene deasupra regiunii ruse de frontieră Briansk, vizată marţi de tiruri de artilerie soldate cu doi morţi.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...