
Rusia susține că Statele Unite au anulat viitoarea reuniune bilaterală în problema normalizării activităţii misiunilor lor diplomatice
Rusia a anunţat luni că SUA au anulat viitoarea reuniune bilaterală privind normalizarea activităţii misiunilor lor diplomatice, aceasta în timp ce de mai multe luni Moscova şi Washingtonul au început o apropiere, potrivit agenţiilor de presă AFP şi EFE, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Noua reuniune în cadrul consultărilor bilaterale menite să elimine factorii iritanţi şi să normalizeze activitatea misiunilor diplomatice ale celor două ţări a fost anulată la iniţiativa negociatorilor americani”, se afirmă într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al diplomaţiei ruse.
„Sperăm că această pauză nu va fi prea îndelungată”, a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, fără a oferi detalii despre eventuale motive ale acestei amânări.
Activitatea misiunilor diplomatice este unul din factorii „iritanţi”, potrivit jargonului utilizat de Moscova, între Rusia şi SUA, iar cele două puteri au organizat două runde de consultări bilaterale pe acest subiect în oraşul turc Istanbul în februarie şi aprilie anul acesta. Delegaţia rusă a fost condusă de ambasadorul rus la Washington, Aleksandr Darciev, iar cea americană de subsecretarul de stat adjunct, Sonata Coulter.
În cadrul acestor întâlniri, ambele părţi au constatat existenţa unor „elemente grave iritante” în relaţiile bilaterale, moştenite de la administraţia americană anterioară.
Aceste elemente „trebuie eliminate de urgenţă pentru a consolida încrederea şi a restabili pe deplin relaţiile dintre state”, a declarat anterior ambasadorul rus.
„Drept urmare, se va lucra la iniţiativele prezentate de părţi pentru a se ajunge la noi acorduri în perspectiva următoarei runde de consultări”, a spus el.
Darciev a insistat asupra importanţei ca Rusia să poată recupera cât mai curând controlul asupra clădirilor diplomatice confiscate în SUA, chestiune asupra căreia ambele părţi au convenit să colaboreze pentru a se ajunge la o soluţie satisfăcătoare, potrivit EFE.
În decembrie 2016, autorităţile americane au anunţat închiderea a două clădiri ale ambasadei Rusiei în New York şi Maryland şi expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi. Oficial, s-a spus că SUA au luat această măsură din cauza presupusei interferenţe a Rusiei în alegerile americane. Însă, aşa cum a relatat media americane de la acea vreme, citând surse, unul dintre motive a fost acela că aceste clădiri erau utilizate într-o „operaţiune îndrăzneaţă rusească de contrainformaţii ” în Statele Unite.
Clădirile erau utilizate pentru a intercepta comunicaţiile clasificate ale FBI. Acest lucru a făcut posibilă salvarea spionilor ruşi de la deconspirare în SUA, potrivit publicaţiei independente ruse Meduza.io. Potrivit acesteia, operaţiunea specială a Rusiei în Statele Unite a început la scurt timp după ce autorităţile americane au descoperit o reţea de zece agenţi ruşi în 2010.
Rusia şi SUA au organizat, de asemenea, alte două reuniuni de normalizare a relaţiilor în capitala saudită, Riad.
Referitor la discuţii, ambasadorul Rusiei în SUA, Aleksandr Darciev, asigurase săptămâna trecută că un nou ciclu de consultări bilaterale urma să aibă loc „în curând” la Moscova, dar Washingtonul nu a făcut vreun comentariu direct.
Aceste convorbiri intervin după mai mulţi ani de multiple expulzări reciproce de diplomaţi şi de obstrucţionări în funcţionarea ambasadelor lor, pe fondul unor tensiuni extreme legate în special de conflictul în Ucraina.
Dinamica discuţiilor între ruşi şi americani a încetinit totuşi în ultimele săptămâni, iar perspectiva de a obţine un acord rapid cu privire la reglementarea conflictului în Ucraina, aşa cum promisese Donald Trump, pare să se fi estompat, remarcă AFP.
„Există multe obstacole în relaţiile bilaterale, este puţin probabil să se poată spera în rezultate rapide”, declarase miercurea trecută purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind totodată că „această muncă dificilă va continua”.
Dincolo de spinosul dosar ucrainean, ruşii şi americanii vor să discute despre subiecte mai globale, precum relaţiile lor economice, arhitectura securităţii în Europa şi controlul asupra armamentelor, potrivit media citate.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank