G4Media.ro

Românii care nu s-au recenzat nu vor mai fi amendaţi, deși autorităţile…

Sursa foto: Ilona Andrei/ G4Media

Românii care nu s-au recenzat nu vor mai fi amendaţi, deși autorităţile i-au ameninţat cu sancţiuni de 3.000 de lei / Datele lor vor fi preluate din sistem, de la precedentul recensământ

Românii care nu s-au recenzat nu vor mai fi amendaţi până la urmă, asta deși autorităţile i-au ameninţat cu sancţiuni de 3.000 de lei, informează Observatornews.

Iniţial, autorităţile au spus că cei care nu-şi vor da datele vor fi amendaţi cu până la 3.000 de lei, dar şeful Institutului Naţional de Statistică spune că nu va exista nicio amendă. Pentru cei care nu au participat la procesul de recenzare se vor lua date din sistem, de la precedentul recensământ.

„Cei care nu au fost recenzaţi nu vor fi amendaţi, întrucât nu au oferit informaţiile din motive obiective sau subiective. În perioada următoare, colegii mei din INS vor valida cifrele din teritoriu şi vor completa baza de recensământ folosind sursele administrative. Ei vor fi practic recenzaţi automat pe baza datelor existente în diverse surse administrative. Ei pot fi aduşi în baza de recensământ numai în măsura în care există informaţii că au fost pe teritoriul României în ultimele 12 luni”, a declarat Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

28 comentarii

  1. in cazul asta la viitorul recensamant nici eu nu ma mai recenzez

    oricum datele de la recensamant sunt masluite a sa iasa bine clujul, iasiul etc adica cu destui locuitori ca sa primeasca bani de la buget

    • In Europa se face recenzare ca în anii 1900. Asta e problema. In ziua de azi ești înregistrat la primărie ori finanțe dacă muncești. Te pot găsi acolo cu toate datele necesare și aceste date pot fi împărtășite la nivelul UE. Așa ei pot afla dacă locuiești într-o localitate sau ești plecat în alta direct de pe computer. Dar nu, ei vor să măsluiască. Cum adică să ia datele de la recensământul anterior? Păi mulți chiar au plecat din localitățile românești, adică tu treci că ei tot în localitate sunt 😅. Ultimul recensământ a fost naiba știe când… Cu siguranță nu anul trecut

    • La recensământul trecut, marele derbedeu politic ponta, secondat de căcărau, incita lumea sa nu primească recenzorii, pe motiv ca le iau autoritățile cnp-ul. La votanții psd a prins, asa ca orice comparație a datelor actuale cu cele de la recensământul trecut, este pura ficțiune, datorita lui ponta.

  2. Când 1+1 nu face 3 se schimba regulile. La ce sa mai făcut dacă se iau datele de la precedentul pana rezultatul este cel dorit.

  3. asta va trebuie, fraierilor speriati care ati stat in coada ore in soare ca sa va recenzati!
    statul isi bate joc de voi in continuare

    • Pentru cei care s-au deplasat, eu m-am recenzat online toată familia in mai puțin de 10 min. Dacă lumea prefera sa stea in soare, este problema și dreptul lor.

    • Doar zece minute? La cate intrebari erau, si cat de sucite, dura vreo ora sa-l completezi cum trebuie, pentru o singura persoana. Si la anumite intrebari nici acum nu sunt sigur ca am dat raspunsul corect. Nu mai vorbim de cautat prin casa actele cu suprafetele camerelor, etc. Dar poate depinde si de situatia fiecaruia, poate pentru unii a fost mai simplu.

    • Online mi-au trebuit 10-15 minute de persoană și cam tot atât de locuință. Pt doi rezidenți în același loc dura cam 40 de minute.

    • Incredibil…. Si eu am stat la Mall 5 ore ca să ma recenzez de frica amenzii

  4. Statul Roman este un jucător de “albă -neagra”! Dacă amenințările, susținute legal, cu amenzi, in situația in care nu respecți legile, se dovedesc a fi păcăleli, fiindcă “după” se renunța la ele, din motive politicianiste, atunci in curând România va deveni o mică America, respectiv oamenii vor face singuri dreptate, fiindcă legea pare o recomandare si este doar pentru cei destul de corecți-creduli-idioți chiar care o respecta! Cum spunea cineva mai sus… adio autorități, sa credeți ca ca mai in considerare absurditățile, pana când Statul nu se va dovedi Stat!

    • Poate te referi la Mexic fiindcă în America legea este lege

  5. Ce solutie convenabila. Multi din cei care nu s-au recenzat probabil ca au plecat in ultimii 10 ani. Uite asa ies tot 19 milioane. E pacat ca UE permite mascarada asta.

    • Mulți care nu s-au recenzat sant morți dar vor fi preluați din sistem și vor fi puși sa voteze.

  6. Eu zic sa faca adunarea 17 mil cu 20 de data trecuta romanistan are 37 milioane deci are cine plati pensiile si salariile speciale chiar mai este loc sa mai angajam caci pisica si catelul inca nu au job la stat

  7. Șmecheri și fraieri, aici e problema.

  8. Erau prea dramatice rezultatele si s-au speriat sa arate cat de grav este, poate s-au gandit ca le da lumea in cap cu pensiile sau ca iese lumea in strada, daca nu se recenzeaza…

    Sunt curios cat de grava e problema… poate au facut asta ca sa tina tineri in tara, sa nu plece..

  9. Firma unde lucrez are toate datele mele, medicul de familie si spitalele prin care am trecut de asemenea, facultatea stie de diploma de bac la intrare si cea de licenta la absolvire, notarul prin care am cumparat casa are toate datele, Politia are toate datele mele de buletin si pasaport plus masina din dotare, firmele de telefonie mobila plus internet stiu de asemenea cine sunt unde stau si pe unde umblu. CE MAI VRETI DE LA MINE?!!!!!

    • Nu ai dus dosarul cu sina! 🤣🤣🤣🤣

    • Nu vezi ca ai nume de rus Istvan nu mai trolla lumea pe aici, dacă erai european ca și noi ai fi știut de GDPR, plus ca nu e asa simplu cum e în mintea ta :)) Datele alea trebuie puse cap la cap și nu sta nimeni sa alerge la firmele de internet și de telefonie ca să îți ia ție datele. Apropo, vezi ca sunt vreo 5 provideri de internet ai uitat sa ne zici la care ești

  10. „Cei care nu au fost recenzaţi nu vor fi amendaţi, întrucât nu au oferit informaţiile din motive obiective sau subiective.”

    Viata bate filmul…

    • Chiar ca, s a încurcat în cuvinte. Plus ca e ilogic, dacă în starea de urgenta s au dat amenzi pentru nepurtarea măștii conform OUG și legea 55, acum exista OUG19, deci normal este sa se dea amenzi

  11. Pare ca acum de dragul guvernantilor, nu mai aplicam nicio regula statistica. De ce sa reformam administratia, sistemul de pensii, etc…? Nu mai bine, masluim noi datele sa iasa cat ne trebuie? E pur si simplu penibil!!!

  12. Toate alandala și pe placul lor!le iese, că e lumea proastă!

  13. este asa de anonim incit iti completeaza ei datele pe care oricum le stiau, cele pe care nu le puteau afla oficial – religia, etnia si limba materna – o vor completa din recensamintul anonim pe hirtie de data trecuta.
    oricum ca si la alegeri, sts numara cu atentie, maghiarii si-au completat inutil chestionarele, o sa fie citi trebuie…

  14. Pai stiam ca sa va fi….Va sasteptati la rigoare ,cinste si ordine de la un militar roman ?Pai ce PMul nostru e vreun scolit si trait in epoca monarhiei cand militarul avea prestanta si onoare ?Niste hoti de diplome lasi !ICe, amenzile date in perioada COVID nu au facut le fel ?Sa te tii de acu,ca n-o sa mai respecte nimeni ,nimic !

  15. Nu ar trebui Amendati Oamenii , pentru ca au 90 de ani , si nu se pot deplasa la Recensamant , alti oameni de 90 de ani , au murit anul acesta , numai de la mine din bloc au Murit doua Femei , anul acesta .

    • Dar nu au murit ca au stat la coada la recensământ, specifica și asta. Plus, probabil au și ele fii sau nepoți care pot sta la coada pt ele și sa le completeze datele

  16. Haha. Vitele crotaliate și-au luat țeapă din nou.