G4Media.ro

România, țara care își vinde ,,aurul verde’’ cu ochii închiși. Cum au…

Sursa Foto: Frames

România, țara care își vinde ,,aurul verde’’ cu ochii închiși. Cum au ajuns pădurile un business de peste 2,5 miliarde de euro/ Numărul firmelor active în exploatare forestieră s-a dublat în ultimii zece ani – analiză Frames

Afacerile din domeniul exploatărilor forestiere și prelucrării lemnului vor atinge în 2019 cel mai ridicat nivel din istorie. Cele peste 6000 de firme care activează în acest sector vor înregistra afaceri estimate la peste 2,5 miliarde de euro, cu peste 100 milioane de euro mai mult decât în anul trecut, arată o analiză realizată de Frames.

O statistică recentă, dată publicității de Greenpeace, estima că România pierde în fiecare oră peste 3 hectare de pădure. În absența unei legislații care să limiteze dispariția ,,aurului verde’’, cu autorități preocupate doar la nivel declarativ de starea pădurilor, defrișările masive, legale sau ilegale, s-au accentuat în ultimii ani.

Cum business-ul este unul relativ simplu și insuficient reglementat, pădurea a atras tot mai mulți investitori preocupați să taie cât mai repede și cât mai mult, în căutarea unor profituri cu multe zerouri.

Așa s-a ajuns ca numărul firmelor active din domeniul exploatărilor forestiere și prelucrării lemnului să crească semnificativ din 2010 și până în prezent, de la 3937 la 6189 de firme în 2018 (cod CAEN 220 și 1610).

Potrivit Frames, afacerile companiilor au atins, cumulat, în 2018, nivelul de 11,43 miliarde de lei (2.4 mld.euro), în creștere cu 800 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului precedent și la un nivel dublu față de 2010 (5,48 mld.lei). Și profitabilitatea sectorului a urmat aceeași tendință, crescând de la 480,1 mil.lei în 2010 la 678,1 mil.lei în 2018.

  • ,,2019 a adus o creștere a business-ului la nivelul întregului sector, cu focus pe zonele forestiere din Bucovina, Maramureș și Moldova. Firmele au investit semnificativ în extinderea operațiunilor, de la utilaje la forță de muncă, iar estimările merg către un nou nivel record al cifrei de afaceri, de peste 2,5 mld.euro’’, afirmă analiștii companiei de consultanță.

Potrivit datelor Frames, în 2018, în domeniul exploatării forestiere activau 3305 firme, cu 15.480 de angajați. Acestea au încheiat anul cu afaceri de 3,68 miliarde lei și un profit cumulat de 320,8 milioane lei.

Pe de altă parte, sectorul prelucrării lemnului (tăierea și rindeluirea lemnului) înregistra, anul trecut, 2884 companii active, cu 23.590 angajați. Afacerile acestor firme depășeau cifra de 7,74 miliarde lei, profitul înregistrat fiind unul semnificativ, de 357,2 milioane lei.

,,După 30 de ani de capitalism, România a ajuns o țară secătuită de resurse. De la petrol la gaze, ape minerale, aur și păduri, autoritățile au vândut resursele țării pe redevențe infime. Pădurea a devenit un business de succes, într-o țară prea puțin preocupată de ecologie, de sustenabilitatea resurselor, de aerul curat, de viitor’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Sursa Foto: Frames

CINE EXPLOATEAZĂ ,,AURUL VERDE’’ AL ROMÂNIEI

HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER SRL, companie redenumită HS TIMBER PRODUCTIONS SRL, reprezintă, de ani de zile, cel mai important jucător din piață. Performanța ei economică spune, poate cel mai bine, povestea exploatării pădurilor României.

Potrivit analizei Frames, compania austriacă, cu sediul în București, a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 1,78 miliarde de lei (374 mil.euro) și un profit de 34,5 milioane de lei (7,23 mil.euro).

,,Austriecii au înregistrat, anul trecut, un profit redus în comparație cu cel înregistrat în anii de glorie din perioada 2010-2016, când raportau profituri constante de peste 200 milioane de lei, recordul fiind stabilit în 2013, de 431,4 milioane de lei.

Însă, pe ansamblu, compania reprezintă cel mai mare și puternic jucător din piață’’, afirmă analiștii. Compania austriacă angaja, anul trecut, 1779 de persoane, nivel dublu față de anul 2008.

Pe locurile următoare în topul companiilor implicate în exploatarea ,,aurului verde’’ al României în 2018 se află Kostamonu Romania SA, din Mureș, cu afaceri de 705,2 milioane lei (160,3 milioane euro) și Karelia Upofloor SRL, din Maramureș, cu o cifră de afaceri de 180,5 milioane de lei (41 mil.euro)

În cazul ambelor firme, creșterea afacerilor este una semnificativă în ultimii 10 ani.

În 2010, de exemplu, Karelia Upofloor SRL raporta un business de ,,numai’’ 50,4 milioane de lei, iar în 2015 de 84,5 milioane lei. Kostamonu Romania SA a marcat o creștere de business și mai mare, de la 158,1 mil.lei în 2010 la 705,2 milioane de lei anul trecut.

Sursa Foto: Frames

Clasamentul este completat, în ordinea cifrei de afaceri, de Barlinek România SA (Bacău) cu afaceri de 156,1 mil.lei (35,5 mil.euro), Xilobaia SRL (Maramureș), cu 119,9 mil.lei (27,2 mil.euro), Lacul Codrilor SRL (Alba) cu 92,2 mil.lei (21 mil.euro), Silvania International Prod SRL (Bistrița-Năsăud) cu 89,7 mil.lei (20,4 mil.euro), Forestar SA din Bacău (69,4 mil.lei/15,8 mil.euro), Cerasus Avium SRL din București (63,4 mil.lei/14,4 mil.euro) și Virix Prod SRL din Dâmbovița (55,1 mil.lei/12,5 mil.euro).

Din punct de vedere regional, cele mai multe firme funcționează în Suceava (758), Harghita (451), Argeș (382) Maramureș (334), Vrancea (332), Neamț (316), Bistrița Năsud (275), Bacău (236) și Bihor (235).

Potrivit analizei Frames, media cifrei de afaceri era, în 2018, de 1,59 milioane de lei și un profit de aprox. 100.000 lei, în condițiile în care peste 90% dintre firme activau în zona microîntreprinderilor.

,,Radiografia business-ului din acest sector arată că piața este controlată, în mare parte, de câțiva jucători care realizează peste 80 la sută din cifra totală de afaceri. Este un business care crește de la an la an și în care investitorii străini, în special cei austrieci, olandezi, britanici, ciprioți, polonezi și francezi, se află în prim-plan’’, afirmă analiștii de la Frames.

PROBLEMA TĂIERILOR ILEGALE

Dincolo de afacerile legale din sectorul exploatării lemnului, piața neagră a lemnului a crescut spectaculos, reușind să depășească, ca volum, segmentul monitorizat de stat.

Potrivit datelor de la Inventarul Forestier Național, din România sunt tăiați, anual, 38,6 de milioane de metri cubi de lemn. Din această cantitate, doar 18,5 milioane de metri cubi reprezintă tăierile legale, pentru care se plătesc taxe, restul de 20 de milioane de metri cubi fiind arbori extrași fără nicio formă legală, în mare parte din pădurile proprietate privată.

”Diferența de la 18,5 milioane de metri cubi la 38,6 milioane metri cubi reprezintă tăieri neautorizate. Astăzi, cele mai mari probleme de tăieri neautorizate le avem în pădurile proprietate privată, apoi în pădurile autorităților publice locale și, pe locul trei, în pădurile administrate de RNP Romsilva”, declara, zilele trecute, ministrul Mediului, Costel Alexe.

,,Situația din zona exploatărilor forestiere și prelucrării lemnului tinde să se agraveze de la an la an, pe măsură ce cererea de export de lemn din România crește semnificativ, iar autoritățile întârzie să ia măsurile necesare combaterii fenomenului tăierilor ilegale’’, arată analiza Frames.

Potrivit analiștilor, tăierile ilegale trebuie pusă în legătură directă și cu situația firmelor din domeniu.

,,Cum majoritatea firmelor sunt din zona microîntreprinderilor, iar media creanțelor este destul de ridicată, acestea nu au destul capital să supraviețuiască condițiilor din piață și, posibil, ca multe dintre acestea, având și un personal redus, să activeze la limita legii în scopul de a-și păstra business-ul pe linia de plutire’’, arată analiza.

Analiștii spun că și statul este vinovat, în mare parte, de extinderea fenomenului tăierilor ilegale de arbori din păduri.
,,Dincolo de cazurile prezentate de massmedia, de sesizările ONG-urilor care au arătat că printre beneficiarii tăierilor ilegale s-ar afla inclusiv fabrici cunoscute de cherestea și mobilă din România, nu am înregistrat, din păcate, decât victime (un mort și alte 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva în 2019) și prea puține acțiuni penale, măsuri administrative îndreptate împotriva celor care taie ilegal pădurile’’, arată analiza.

Potrivit experților, trebuie făcută o diferență clară între cei care exploatează legal pădurile din România și cei care o fac ilegal.

,,Este esențial, pe de altă parte, ca noul Guvern să vină cu măsuri concrete care să protejeze pădurile și să limiteze, la un nivel drastic, tăierile de arbori. Interzicerea exporturilor de lemn, cel puțin pentru o perioadă de câțiva ani, ar putea fi o soluție viabilă pentru mediu, însă dezastruoasă pentru business-ul din acest sector.

Astfel că trebuie găsită o soluție de echilibru, care să stimuleze exploatarea sustenabilă a pădurilor. O reglementare mai strictă a acestui domeniu, inclusiv prin creșterea semnificativă a taxelor pentru exploatarea lemnului, similară cu cea practicată în alte țări occidentale, pare a fi cea mai bună soluție’’, se mai spune în analiza Frames.

Analiza Frames a fost realizată pe baza unui studiu de business realizat de compania de consultanță dedicat companiilor din sectoarele exploatării forestiere și prelucrării lemnului (cod CAEN 220 și 1610). Datele prelucrate sunt obținute de la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor pe baza informațiilor publice declarate de companii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. O sa ma apuc si eu de defrisat,sper sa fac ceva bani faini….

  2. Nimeni nu ne spune si cite zeci sau sute de milioane arbori sau plantat ca sa putem sa ne dam cu parerea obiectiv

    • Corect, lipseste obiectivitatea de fiecare data cand se fac analize despre paduri

    • :)))) hai că ești nostim. Plantat? Păi dacă se taie 3 hectare pe oră și harta arată în timp real câta pădure dispare, despre ce plantare vorbești?Sau te referi la cei 500-1000 de arbuști plantati de niște copiii odată pe an din care se usucă jumate în prima lună? Vezi că la nivel de autoritate a statului plantarile se fac doar pe acte, banii în realitate se fură. Exact ca la panselutele plantate de primarul pe care l-ai votat. :)))))

    • Se vorbeste despre taieri „legale” numai in sensul ca se percep taxe, dar legea ar trebui sa prevada cote de impadurire in raport cu cota de defrisare.
      Printr-o reglementare completa in alte tari se pastreaza si suprafata impadurita si o exploatare rezonabila a lemnului.
      In fond, padurea se poate reface intr-un timp previzibil, dar timpul asta poate sa fie sute de ani daca nu se replanteaza rapid zonele taiate si nu se asigura o rotatie a zonelor de exploatare.
      Romania ca tara, nu numai ca e ca un sat fara caini, dar chiar proprietarii se gandesc doar cum sa scoata bani acum, nu cum sa lase aceasta avere si urmasilor.

  3. e trist ca Biziday transfera mai departe un articol precum acesta. In primul rand, datele sunt relativ corupte (gresite) deoarece insumati cifre provenite din 2 sectoare complementare si care folosesc aceeasi resursa (exploatarea si prelucrarea lemnului) si apoi reduceti totul la nivelul exploatarilor forestiere. In al doilea rand, niciodata nu se face referire la faptul ca fondul forestier al Romaniei este in crestere (a ajuns la 7 milioane de ha), si mai ales, nu se tine cont de faptul ca volumele asa-zis furate in fiecare an provin in mare parte din cauza estimarii gresite a masei lemnoase (legislatia si normativele romanesti sunt total depasite). Va rugam sa lasati interpretarile de genul „in fiecare ora dispar 3 ha de padure” si sa va concentrati mai mult asupra promovarii pozitive a acestui sector. In realitate, in Romania, silvicultura si exploatarea padurilor sunt sectoare care au o cifra de afaceri redusa (ar trebui, impreuna cu sectorul de prelucrare, sa insumeze mult peste cele 2,5 mld EUR despre care vorbiti aici ca sunt facute „cu ochii inchisi”)

    • Faceti confuzie intre „fondul forestier” si „padure”.
      „Fondul forestier” are o definitie juridica in Codul silvic si a ramas practic acelasi: 6.5 mil ha, si cuprinde doar padurile care in anul 1990 au fost incluse in planuri de management (amenajament silvic).
      „Padurea” are definitia data de FAO si adauga la fondul forestier padurile care nu sunt cuprinse intr-un proiect de management (amenajament silvic).

  4. Ne omoram padurile, fiindca suntem lichele lacome.

    • Problema este ca mai mult, adica majoritar, nu se voteaza. Este si asta o explicatie a haosului…

  5. Romania, o tara plina de prosti.

  6. Alex, ești cumva implicat în business, sau ne crezi proști pe toți?! Auzi la el, „fondul forestier al României este în creștere”…

    • Cifrele din 2016, cand era Dacian prim ministru, arata o crestere de 10% fata de anii 80. Dupa, nu mai am incredere in rapoarte

  7. Faptul ca G4Media.ro si Biziday publică astfel de articole arăta cât de greu de înțeles este domeniul silviculturii in Romania. Sunt sigur ca sunt bine intenționați, dar neînțelegînd si promovând astfel de date eronate se adanceste percepția greșită ca in pădurile României nu trebuie efectuate lucrari silvice. Aurul verde trebuie exploatat sustenabil

  8. Puneti va rog cifrele in context. 3 hectare de padure pe ora inseamna 24,000 de hectare pe an. Romania are 7.5 milioane de hectare de padure.

  9. Din nou se publica toate aberatiile Agentului Green ca si cum ar fi adevărul suprem. Aceeasi propagandă cu „3 hectare la ora” care încă prinde la cititorii neavizati.

  10. Stie cineva de ce a fost abrogat Codul Silvic din vremea monarhiei?
    Documentul prevedea reguli clare de rotatie a zonelor de taiere, cu reîmpaduriri, etc. Personal cred ca e aplicabil si azi.