Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
România s-a calificat în finala Eurovision cu melodia ”Choke me” a Alexandrei Căpitănescu. Și Moldova este printre cei 10 finaliști, cu melodia ”Viva, Moldova!”, interpretată de Satoshi.
Zece țări printre care și România s-au calificat pentru finala concursului Eurovision după prima semifinală de joi, alte cinci fiind eliminate după voturile publicului și juriilor naționale, transmit agențiile de presă internaționale.
Principalii susținători financiari ai Eurovision, Regatul Unit, Franța, Germania și Italia, au asigurat un loc în finală, alături de țara gazdă, Austria, transmite Agerpres.ro.
– Bulgaria: Dara, ‘Bangaranga’
– Ucraina: Leléka, ‘Ridnym’
– Norvegia: Jonas Lov, ‘Ya Ya Ya’
– Australia: Delta Goodrem, ‘Eclipse’
– România: Alexandra Căpitănescu, ‘Choke Me’
– Malta: Aidan, ‘Bella’
– Cipru: Antigoni, ‘Jalla’
– Albania: Alis, ‘Nân’
– Danemarca: Soren Torpegaard Lund, ‘For Vi Gar Hjem’
– Cehia: Daniel Zizka, ‘Crossroads’.
Azerbaidjan: Jiva, ‘Just Go’
Luxemburg: Eva Marija, ‘Mother Nature’
Armenia: Simón, ‘Paloma Rumba’
Elveția: Veronica Fusaro, ‘Alice’
Letonia: Atvara, ‘Ena’.
După semifinala de desfășurată marți, 10 țări se calificaseră pentru finala de sâmbătă de la Stadthalle din Viena, în Austria:
– Grecia: Akylas, ‘Ferto’
– Finlanda: Linda Lampenius și Pete Parkkonen, ‘Liekinheitin’
– Belgia: Essyla, ‘Dancing on the Ice’
– Suedia: Felicia, ‘My System’
– Republica Moldova: Satoshi, ‘Viva, Moldova!’
– Israel: Noam Bettan, ‘Michelle’
– Serbia: Lavina, ‘Kraj mene’
– Croația: Lelek, ‘Andromeda’
– Lituania: Lion Ceccah, ‘Solo quiero mas’
– Polonia: Alicja, ‘Pray’.
Nu s-au calificat marți:
– Estonia: Vanilla Ninja, ‘Too Epic to Be True’
– Georgia: Bzikebi, ‘On Replay’
– Muntenegru: Tamara Zivkovic, ‘Nova zora’
– Portugalia: Bandidos do Cante, ‘Rosa’
– San Marino: Senhit, ‘Superstar’.