Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Echipa națională de handbal feminin a României a pierdut orice șansă de a se mai califica în sferturile Campionatului Mondial, dar meciul de vineri cu Senegal are o miză: victoria este obligatorie pentru îndeplinirea obiectivului – clasarea printre primele zece echipe de la turneul final.
Înfrângerea cu Ungaria (29-34) a pus capăt speranțelor de calificare în sferturile CM de handbal feminin, dar cu toate acestea duelurile rămase (cu Senegal și Elveția) sunt importante pentru îndeplinirea obiectivului stabilit de Federația Română de Handbal.
Ultima dată când tricolorele au obținut o clasare între primele zece de la CM a fost în 2017.
„E foarte important ce urmează, să arătăm caracter, să terminăm acest Mondial cu fruntea sus, chiar dacă am avut aceste insuccese, cu Danemarca și Ungaria, naționale abonate la medalii. Trebuie să ne păstrăm motivația, de obiectiv răspund eu, indiferent de context și conjunctură.
Rugămintea mea este să arătăm acest spirit până la final, nu se știe ce se poate întâmpla, ne trebuie maturitate și concentrare ca la început, să intrăm și să câștigăm. E vorba de imaginea României și de unele aspecte la unele trageri din viitor” – Ovidiu Mihăilă, selecționerul naționalei României, citat de gsp.ro.
În ultimul meci al grupei, România se va duela cu Elveția pe 7 decembrie, de la ora 19:00.
*Primele două se califică în sferturile CM
Rezultatele României în Grupa A
România – Croația 33-24
România – Japonia 31-27
Danemarca – România 39-31.
De știut